jurnal de carantină

Ziua de ieri și ziua de mâine – jurnal de carantină

"în Dosarul Săptămânii" by

Perioada de urgență s-a terminat iar, în cazul în care nu v-ați ales cu vreo boală psihică până acum, dacă nu v-ați enervat pentru simplul fapt că respira cineva lângă voi, dacă nu v-ați certat cu frații mai mici… Ce ați făcut, mai exact? Cum ați reușit să vă păstrați cumpătul, chiar dacă împrejurările nu vă permiteau? Ce spun paginile din al vostru jurnal de carantină? Probabil acum, că nu mai suntem prizonierii propriei case, veți spune că nu a fost mare lucru. Dar vă rog, amintiți-vă ce spuneați două-trei săptămâni, când libertatea părea doar un vis, doar o realitate alternativă. Când mersul la pâine vă aducea zâmbetul pe buze… Cum era atunci?

Mai țineți minte când vă invitau prietenii în oraș, dar găseați tot felul de scuze pentru a-i refuza?

Cel mai probabil ați ajuns să regretați asta. Știți ce-i și mai culmea și nu pot să înțeleg? Astăzi i-am propus unei fete să ieșim. Oriunde, oricând. Răspunsul ei? Nu am chef. Pe data de 14 mai, la ora 23:59, aceeași persoană sărbătorea mai ceva ca de Revelion și abia aștepta să poată ieși fără a fi constrânsă de legi… Atât am de spus.

Cu toții ne-am dorit o pauză de la școală, de la locul de muncă, de la tot ce credeam că ne îngreunează viețile… Am primti ce ne-am dorit, nu? Atunci de ce nu ne simțim împliniți? Pentru că am fost forțați să ne petrecem timpul cu noi înșine: o vacanță binevenită pentru unii, un Iad pe Pământ pentru alții. Pentru că l-am îmbrățișat pe „m-am plictisit”, dar Netflixul pentru asta a fost inventat. Este mereu acolo, un paravan între noi și realitate. Totodată, nu ar trebui să rămânem daltoniști nici în fața cititului.

Bun, acum că am terminat cu pesimismul, să vă spun cum am supraviețuit.

Presupun că nu veți fi suprinși când voi spune că muzica m-a ajutat să nu înnebunesc, că m-a păstrat pe linia de plutire. Am plâns pe melodiile celor de la MKTO, am visat pe melodiile lui James Bay și am cântat cât m-au ținut plămânii pe melodiile celor de la AJR. Câteva clipe alături de aceștia și mi-au rămas amintiri cât pentru o eternitate. Nu se compară cu momentele petrecute alături de prieteni, but it’s better than nothing.

M-am menținut la suprafață, am continuat să sper, să văd partea plină a paharului. Pentru unii poate reprezenta un efort imens dar, în fond, un simplu gând ne poate ajuta să vedem partea bună. Întrebați-vă, citind aceste rânduri, de când nu ați mai avut atât de mult timp liber?… Sau poate când a fost ultima oară când ați putut să vă lăsați mintea să zboare atât de liberă, fără niciun fel de presiune din partea mediului extern? Probabil din copilărie. De foarte mult timp, știu.

Viața de după carantină, între eșec și împlinire…

Stând cu ochii lipiți de geamul vagonului în care mă aflu, mintea mea este foarte departe de mine. Urmează să mă întorc acasă după două luni în care am fost la 500 km depărtare, constant cu gândurile prin cer. Cumva parcă totul începe iar să se dezmorțească. Văd iar necunoscuți zâmbind după atât de mult timp, pe sub măștile lor care mai de care… Este de parcă-mi spun din ochi că totul va fi bine.

Masca aproape că mă sufocă, iar căldura nu mă ajută. Dar uitându-mă prin vagon, știu că nu sunt singura care trece prin asta. Ne protejăm unii pe alții, așa că într-un final reușesc să-mi închid ochii. Încep să mă gândesc cum îmi voi îmbrățișa strâns mama și cum voi auzi iar râsetele prietenilor mei…

Revenind, cum vom supraviețui de azi înainte, dacă nu se reinstalează starea de urgență?

Pot spune că, încă de pe data de 15 mai dimineața, orașul era full cu oameni. Erau peste 30 de grupuri, fiecare cu câte 3 membri. Fără măști de protecție. Unde credeți că se va ajunge în acest ritm? Răspunsul este unul evident… La un nou val de coronavirus.

Cum vreți să vă petreceți, cu adevărat, viața în următoarea perioadă? Vreți să fiți optimiști și să luați statul acasă drept o oportunitate, sau vreți să vă plângeți de milă într-un pat de spital, pentru că nu ați fost în stare să purtați o amărâtă de mască? Eu vă îndrum spre prima opțiune, dar decizia stă la latitudinea fiecăruia.

Unii încă preferă să dea o petrecere, să se infecteze cu virusul, dar să știe că s-au distrat.

„Vreau ca ultimul lucru pe care-l fac este să mă distrez! Ce spui? Coronavirus? Nu știu cine-i băiatul ăsta, dar îl invit și pe el, să nu se simtă exclus, săracul…” Este ca și cum te-ai căsători cu un criminal în serie, ca și cum ai face bungee jumping fără echipament. Un bilet doar dus spre lumea de apoi.
Acum că am dat un exemplu pentru „așa nu”, vă reamintesc, starea de urgență s-a terminat, dar pandemia, nu. Fiți precauți, respectați normele de igienă, păstrați-vă sănătatea mintală, etc. Știți la ce mă refer.

Să nu uităm de doza de motivație din final.

Încercați să vă dezvoltați abilitățile. Acum, cât încă dispuneți de timp liber. Comparați-vă cu cine ați fost ieri, nu cu cine veți fi mâine. Păstrăti un jurnal de carantină. Faceți orice vă face fericiți, de câte ori simțiți nevoia. Descoperiți ceva nou; nu locuim într-un Univers atât de diversificat pentru nimic! Întotdeauna este mai mult de explorat, noi persoane cu care să porți o conversație, idei noi de pus în aplicare…

Dacă dorești să afli cele mai bune metode de face față acestei perioade din care nu se știe când scăpăm, click aici!

Autori: Lucan Ioana Undina & Nicoleta Alexandru

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi