carantina

Ce a însemnat cu adevărat carantina?

"în Dosarul Săptămânii" by

Carantina a fost poate una dintre cele mai ciudate perioade din viața noastră. Ne-a luat pe nepregătite, ne-a schimbat cursul normal al vieții. A lovit acolo unde ne durea mai tare, luându-ne libertatea. Am fost dezorientați, speriați și nepregătiți unei astfel de situații.

Dar ce era de făcut? Ei bine, puteam să ne plângem de milă sau pur și simplu să găsim o cale de a îndrepta situația. 

Eu una am ales cea de-a doua variantă și am transformat carantina într-un prieten. M-am jucat cu fiecare moment al acestei perioade și am trăit la maxim fiecare zi. 

Sunt conștientă că nu mulți sunt cei care rezonează cu ideea mea și că majoritatea ar critica concepția pe care o am despre carantină, dar nu îmi pasă. Sunt genul de om care găsește o cale de scăpare din orice situație și zâmbește chiar și atunci când viața îi dă câte-o palmă. Că na, avem una singură, așa că de ce să nu ne bucurăm de ea? Da, nu poți controla totul, iar situația în  care ne-am aflat 2 luni a fost cel mai bun exemplu, dar asta nu e un capăt de lume.

Totul ține de percepția fiecăruia, așadar nu am să fiu de-acord cu nimeni care îmi va spune că nu a avut ce face în tot acest timp. Asta e o minciună și o știm prea bine. Trebuie să vrei să faci ceva, că de treabă se găsește mereu.

Mi-a fost greu, m-am simțit ciudat în prima săptămână și am încercat să mă adaptez neprevăzutului.

Am plecat de la facultate cu gândul că în 2 săptămâni totul va reveni la normal, dar am ajuns să îmi petrec două luni în sânul familiei. A fost o ruptură mare, una care m-a derutat și care mi-a adus în suflet o tristețe imensă, dar nu am avut ce să fac. 

Carantina mi-a luat primul an de studenție și toată libertatea pe care o câștigasem într-un nou oraș. Eram fericită acolo, eram bine și aveam planuri, dar virusul le-a spulberat pe toate.

Nu are niciun rost să mă plâng de ceea ce nu am putut realiza. E mult mai bine să văd partea plină a paharului. Să mă bucur de tot ceea ce am avut șansa să fac.

Am trăit izolată între 4 pereți alături de cei dragi mie și ne-am apropiat mai mult ca niciodată. Am fost trup și suflet în fiecare discuție, în fiecare activitate desfășurată acasă și mi-am cunoscut părinții într-un mod diferit.

M-am regăsit pe mine, pierdută printre paginile vechi ale jurnalului.

Mi-am recitit creațiile de acum câțiva ani și am retrăit fiecare emoție. M-am lăsat învăluită de pasiune și am așternut pe foaie tot ce simțeam. Am creat noi povești, noi personaje și m-am jucat cu ele în toată această perioadă. 

Am citit romane, mi-am hrănit mintea și sufletul cu ceea ce îmi doream de mult. M-am lăsat purtată în lumea lecturii și m-am scufundat în aceasta de fiecare  dată când voiam să evadez. Carantina mi-a oferit timpul necesar pentru a face ceea ce îmi place. Pentru a pune accent pe pasiunile mele. Si pot spune că a fost cel mai bun lucru, după foarte mult timp. 

Am dansat cu carantina, am jonglat cu facultatea, cu temele, cu voluntariatul și mi-a plăcut al naibii de mult. Am fost ocupată de dimineață până seara, am avut atât de multe de făcut încât plictiseala nu și-a avut locul în  vocabularul meu. Nu am avut timp să mă plictisesc și oricine ar fi investit în el, ar fi zis același lucru. 

O portiță de scăpare se va găsi oriunde, chiar și în cel mai întunecat loc, trebuie doar să încerci s-o descoperi. Lucrurile bune nu cad din cer, nimic nu-ți pică în poală, fiind al tău cu adevărat. Viața e un vapor, iar noi o cârmuim așa cum ne ghidează inima, așa că nu există scuze.

Carantina putea fi ceva bun pentru oricine. Putea fi acea perioadă în care te detașai de cotidian, închideai ochii și trăiai în pace, nu cu lumea, ci cu tine însuți.

Nu a fost atât de rău, chiar deloc, a fost, cred, ceea ce ne trebuia tuturor, o perioadă în care trupul și sufletul se pot vindeca.

O situație grea pentru majoritatea, un dușman sau chiar un călău al viselor, dar totodată una dintre cele mai bune palme ale vieții. Carantina a reprezentat un obstacol în  viața noastră, un oponent puternic, care putea fi învins doar prin calmitate. Suntem puternici dacă vrem asta, dacă ne controlăm emoțiile și trăim la maximum fiecare moment.

Pentru mine, carantina a fost ceea ce îmi trebuia. M-a ajutat să mă închid în mine, în gânduri, în pasiuni, în tot ce mă face fericită. M-a învățat că orice moment al vieții este important. Că trebuie trăit cât mai frumos și că, indiferent de situație sau cât de bine suntem, într-o clipă se poate schimba totul, chiar și propria noastră viață. Nu putem controla ceea ce nu ține de noi, iar în astfel de situații tot ce rămâne de făcut e să trăim. Să fim noi, plini de speranță, plini de iubire, să ne bucurăm de cele mai mici lucruri. Pentru că, dacă stăm bine să ne gândim, fericiți putem fi oriunde, atâta timp cât avem lângă noi pe cine trebuie sau doar învățăm să ne iubim pe noi înșine.

Poți vedea și gândurile altora despre carantină aici.

Ambiție, responsabilitate și devotament sunt cuvintele care mă caracterizează cel mai bine. Am 20 de ani, sunt studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și fac ceea ce îmi place cel mai mult, scriu. O persoană curioasă, libertină și cu o minte ageră, așa mă pot descrie. Sunt un om care nu se mulțumește cu puțin și pune suflet în tot ceea ce face.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi