NATO
NATO

Pe 19 mai, a avut  loc  o misiune aeriană  de escortare a patru  avioane rusești, aproape de teritoriul  NATO. Avioanele rusești au  fost  escortate de către echipaje de zbor ale României, Bulgariei și Turciei, scrie AGERPRES. Astfel, NATO  își dorește să își protejează spațiul aerian.

 Forțele aeriene române, alături de cele  din  Bulgaria și  Turcia,  au  desfășurat marți o misiune aeriană de protecție. Avioanele de origine rusă au zburat deasupra Mării Negre. Aeronavele au  fost  escortate, pe rând de către Forțele Aeriene Române, cele bulgare și cele ale Turciei:  „Prima dată au primit misiunea forţele române – s-au ridicat cu două MIG-uri 21, s-au apropiat şi au însoţit cumva aeronavele ruseşti pe traseul de zbor până când ele au ieşit din zona noastră de competenţă. Apoi au fost preluate de două aeronave bulgăreşti, două MIG 29, după care, după ce au ieşit şi din zona de competenţă de patrulare a Bulgariei, au fost preluate de două F16 turceşti, iar după ce au ieşit şi din zona de patrulare a Forţelor Aeriene Turce, misiunea s-a încheiat”,   declară pentru  Agerpres Purtătorul de cuvât al  MapN, Constantin Spînu.

Neînțelegeri din trecut dintre NATO și Rusia

De-a  lungul timpului  au  avut  loc  mai multe dezacorduri între NATO și  Russia. În  2013 au  apărut suspiciuni  că Rusia încălcă Tratatul INF (Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare). Prin Tratatul INF, Rusia (alături de SUA) se obligă să oprească fabricarea de rachete balistice cu focoase nucleare și se obligă  să distrugă armele balistice deja existente. Conform nato.int, Rusia  recunoscut abia în 2017  că pe teritoriul său au  fost produse arme balistice, încălând astfel tratatul.

Ca urmare a evenimentelor, în august 2019, SUA renunță la tratat.  De  atunci, NATO ia măsuri  defensive pentru  ca  teritoriile statelor membre să fie în siguranță.

NATO își protejează spațiul  aerian

Misiunea Aeriană  a fost  făcută sub comandă NATO. Avioanele de origine rusă au  fost  escortate, pentru  a  nu pătrunde pe teritoriul NATO.   În postarea de zilele trecute, organizația Nord-Atlantică  transmite:“NATO este hotărâtă să-şi protejeze spaţiul aerian şi a transmis un semnal clar al capacităţii sale de a reacţie. Avioanele de luptă cu reacţie rapidă ale Alianţei se află în aşteptare 24/7 pentru decolare, în cazul unor situaţii neclare sau aproape de spaţiul său aerian”, transmite Alianța Nord Attlantică, în postarea de pe Facebook.

https://www.facebook.com/NATO.AIRCOM/posts/3163108817081257