Izolată într-o reflexie
Izolată într-o reflexie

Te-am găsit încătușat
în propriile vene
și nu înțelegeam că tu
voiai doar să bei sânge și să plângi
până când cele două substanțe
se vor amesteca în fustele cerului.
Cu degetele picioarelor
ți-ai scos inima
privind-o câteva secunde mut:
în primul moment ai umplut cada de sânge
în al doilea ți-ai colorat dinții
și în al treilea ai mușcat negrul de sub gene.
Te-am lăsat acoperit de fașele care au supt
ultimul strop de tine:
de la unghii la carne
de la pământul la dantură
la cel din urechi.
Cred că începuse să-mi vorbească chipul din oglindă,
Atât de izolată mă vedea!

Autor: Florentina Pocovnicu