Istoria Europei

Istoria Europei de la ideea facerii până la drepturile mele de cetățean european

"în Dosarul Săptămânii" by

Europa, unul dintre cele șapte continente, este situată în emisfera nordică, având ca extreme: în nord – Capul Fligeli, Insula Rudolf, Țara Franz Josef, Rusia (81° 48′ 24″ N), în sud- Gavdos, Grecia (34° 48′ 02″ N), în vest – Bjargtangar, Islanda (24° 32′ 03″ W) și în est – Capul Jelania, Insula Severny, Novaia Zemlea, Rusia (69° 05′ 31″ E). Totuși, istoria Europei se află dincolo de aceste date dominate, cel puțin pentru unii dintre noi, de un amplu și evident ermetism.

Europa, supranumită în popor și „Bătrânul Continent”, ne proiectează într-un focar al misterului generat de bine-cunoscuta lucrare „Legendele olimpului” ce-i aparține prozatorului român Alexandru Mitru. Aflăm astfel că denumirea de Europa (ce își are originea din cuvântul fenician „ereb” ce înseamnă „apus de soare”) este folosită pentru prima dată în mitul clasic, atunci când Zeus, conducătorul zeilor, se îndrăgostește de Europa, sora lui Cadmus şi fiica regelui Agenor al Feniciei, mama ei fiind însăși Telephasa.

Istoria Europei este una complexă, care, deși uneori s-a caracterizat printr-o discordanță și un mister cu-adevărat sâcâitor, reușește să rămână „insolent de frumoasă” chiar și până astăzi.

Încă din antichitate, „Bătrânul Continent” a cunoscut succesive încercări de edificare venite dinspre filosofi ce urmăreau (mai ales prin punerea în practică a teoriei anvergurii utopismului – vezi Platon) răspândirea în întreaga Europă a conceptului de „societate ideală”, politica fiind privită, chiar și atunci, asemeni unei „Arte Regale”, a unei „Arte a compozitiei, aidoma muzicii, picturii sau arhitecturii”. Istoria n-a încetat să ne surprindă prin succesivele sale evenimente cu un puternic impact asupra europenilor și a culturii sau chiar evoluției lor. În acest sens, avem în vedere, pentru început, căderea marelui Imperiu Roman în anul 476 d.Hr, cauzele fiind multiple (invazia triburilor barbare, problemele economice şi încrederea excesivă în forţa de muncă), această prăbușire aducând cu ea începutul Evului Mediu, a înfloririi europene absolutizate.

Un alt moment de o importanță viabilă apare în perioada renascentistă, atunci când dezvoltările unor dogme sau doctrine în domeniul științei si teologiei ating apogeul.

Revoluția industrială desfășurată în secolul XVIII este, și ea, considerată preambulul evoluției, mai ales în ceea ce privește domeniul științific, prin succesivele descoperiri ce au impulsionat apariția unor tehnici și invenții moderne. Totuși, secolele XIX-XX ilustrează o perioadă cu adevărat revoluționară în istoria europeană, o perioadă a transformărilor și-a oportunităților, timp în care Europa domina politic, economic și militar, iar din prisma relațiilor internaționale, lumea, prin marile puteri europene ce dețineau vaste imperii coloniale extraeuropene.

Trebuie precizat faptul că această perioadă este una remarcabilă mai ales prin experiența celor două Războaie Mondiale, dar și prin cea a regimurilor totalitare răspândite pe întreg continentul. Tot acum sunt lansate procese cu privire la realizarea construcției Europei Unite, printre care cele mai cunoscute fiind „Crearea uniunii Pan-Europene”- proiect susținut de Richard de Coudenhove-Kalergi în anul 1922 și „Proiectul uniunii Pan Europene” înaintat de către ministrul de externe francez, Aristide Briand. Acestea au eșuat, iar întreg procesul s-a reluat abia la mijlocul secolului XX, printre cauzele grăbirii acestuia numărându-se atât fenomenul de globalizare, cât și pericolul extinderii totalitarismului comunist in Europa vestică, democratică.

Astfel, în 1949, Consiliul Europei (un organism politic ce cuprinde statele europene) adoptă CEDO (Comunitatea Economică a Drepturilor Omului) pe lângă alte principii specifice unui stat de drept.

Doi ani mai târziu, în 1951, prin Tratatul de la Paris și pe baza adoptării Declarației Schuman (9 mai 1950), 6 state vest-democratice (Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg ) pun bazele CECO (Comunitatea economia a carbunelui și otelului)-o organizație economică ce-și propune colaborarea și producția în comun de cărbune și oțel. Aceasta își ia denumirea de CEE (Comunitatea Economică Europeană sau Piata Comună) in 1957, prin Tratatul de la Roma, colaborarea economică fiind dublată de o cooperare politică, inclusiv prin apariția instituțiilor politice comune.

Uniunea Europeană devine una efectivă in 1992, prin Tratatul de la Maastricht, perioadă în care se decide adoptarea monedei unice EURO și impunerea principiilor de bază ale Europei (pilonii): cooperarea economică între statele membre pe baza celor patru libertăți- libera circulație de persoane, bunuri, servicii și capital.

Concomitent cu procesul de construcție al „Europei Unite”, are loc definitivarea instituțiilor comune:

  • Parlamentul European, înființat în 10 septembrie 1952, cu sediul la Strasbourg, este instituția cu rol legislativ și bugetar;
  • Comisia Europeană (1 ianuarie 1958) cu sediul la Bruxelles, este instituția cu rol executiv;
  • Consiliul de miniștri (1 iulie 1967), cu sediul tot la Bruxelles, este instituția cu rol decisional;
  • Curtea de conturi europeană (18 octombrie 1977) se ocupă cu finanțele și fondurile europene;
  • Curtea de justiție europeană (1952) are în vedere aplicarea legilor și a legislației europene.

Pe lângă procesul de construcție al Europei, trebuie s-avem în vedere simbolurile UE inerente întregii idei de UNITATE (europeană). Acestea sunt:

  • Steagul Europei, pe fond albastru cu 12 stele aurii, simbol al armoniei și al purității;
  • Moneda unică: euro;
  • Imnul: „Odă Bucuriei” de Ludwig van Beethoven;
  • Deviza: „Unitate în diversitate”;
  • Ziua Europei, 9 mai, cu dublă semnificație: Declarația Schuman și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Acum că știm pe ce coordonate geografice ne situăm, din ce descinde pământul pe care călcăm și care sunt strămoșii Uniunii Europene, să ne oprim puțin asupra semnificației cunoscutei afirmații din reclama TV: „Sunt cetățean european și am drepturi!”

Orice persoană care trăiește în spațiul UE are statutul de „cetățean european” și beneficiază de drepturi suplimentare. A fi cetățean european nu interferează cu a fi cetățean român, spaniol, italian, francez etc. Cele două cetățenii se completează. Pentru că Uniunea Europena nu e un simplu concept, o abstracțiune, privilegiile date de această asociere sunt evidente.

Da, sunt cetățean european, dar cum pot să beneficiez de acest statut? Cum fac să țin legătura cu o entitate precum Uniunea Europeană? Pentru că nu toți putem fi peste tot, reprezentanții pe care-i alegem sunt salvarea. Fiecare stat al UE este reprezentat în cadrul instituțiilor ce o compun, de aleșii tuturor persoanelor cu drept de vot. Aceștia au rolul de a lua decizii, a analiza propuneri, a vota și, în cele din urmă, a le transmite și a le explica concetățenilor lor.

Tana Foarfă, o voce puternică în Comisia Europeană, a afirmat că pentru a înlesni comunicarea dintre comunitate și individ, implicarea tinerilor și nu numai, este indispensabilă. ONG-uri, funcții la nivelul conducerii locale care se ocupă de aspectele „europene” ale României, toate au rolul de a face accesibile informațiile și drepturile pe care trebuie să le cunoaștem cu toții. De ce? Pentru că cine nu își cunoaște drepturile, nu poate beneficia din plin de acestea. Vom face așadar, o trecere în revistă a unora dintre drepturile de cetățean european.

În cazul în care există probleme care îi afectează direct și a căror rezolvare intră în atribuțiile Parlamentului European, cetățenii pot face petiții, individual sau colectiv.

Ombudsmanul European poate fi sesizat de orice locuitor al UE, în cazul administrării defectuoase. Inițiativa cetățenescă este și ea încurajată. Minimum un milion de cetățeni care provin din minimum un sfert dintre statele UE pot înainta Comisiei Europene o propunere de act legislativ, care va fi analizată ulterior. În UE, favoritismele, discriminarea, rasismul și xenofobia nu-și au locul. Așadar, fiecare persoană are aceleași drepturi, indiferent de naționalitate, etnie, sex sau orientare sexuală. Persoanele cu dizabilități sunt ajutate să se integreze în toate filierele sociale, economice sau culturale, asigurându-li-se autonomia pe cât posibil. Toate aceste măsuri au rolul de a promova egalitatea de șanse.

Și, pentru că trăim în era digitală, drepturile privind mediul virtual nu lipsesc nici ele.

Orice om are dreptul de a decide modul în care îi sunt utilizate datele cu caracter personal. Dreptul de a cunoaște scopul real al prelucrării datelor cu caracter personal, de a rectifica informațiile pe care le-a dat sau a cere să fie șterse sau restricționate. Anumite categorii de date, precum cele referitoare la originea rasială sau etnică; opiniile politice; convingerile religioase, prelucrarea datelor genetice, sănătatea, viața sexuală și orientarea sexuală beneficiază de o protecție specială. Respectarea normelor de protecție a datelor este încredințată unor autorități publice independente pentru protecția datelor din țările membre, care pot interveni, pot analiza eventualele plângeri și aplica măsuri de corecție pentru operatorii de date.

Dacă te simți nedreptățit, trebuie să știi că ai acces la justiție. În fiecare stat membru, UE a implemementat drepturi ale persoanelor acuzate de fapte penale. Prezumția de nevinovăție se acordă fiecărui cetățean. Pentru a avea acces la tot ce se spune, acesta beneficiază de posibilitatea de interpretare/traducere. Informarea cu privire la motivul citării trebuie să fie cunoscută de către orice acuzat, iar dreptul la a avea avocat sau asistență juridică este, de asemenea, esențial. În cazul copiilor acuzați de fapte penale, se aplică și alte garanții.

Dreptul la viață este fundamental.

De aceea, expulzările colective sau extrădarea/strămutarea spre o țară unde se aplică pedepse inumane (tortură, pedeapsa cu moartea) sunt interzise. În cazul persoanelor urmărite pe criterii politice sau religioase în țara de proveniență, intervine dreptul de azil. Posibilitatea de a se stabili în alt stat, unde beneficiază de condiții primare (acces la locuință, la hrană, loc de muncă și asistență medicală). Persoanele care au statutul de refugiat, potrivit unor criterii, pot obține permise de ședere, acces la educație, ajutoare sociale etc.

Călătoriile sunt fără limite grație existenței spațiului Schengen- care cuprinde 22 de state din UE și 4 țări asociate si care permite trecerea dintr-o țară în alta fără a avea nevoie de viză, pașaport sau carte de identitate. Referitor la țările care nu sunt incluse în spațiul Schengen, inclusiv România, trebuie să știți că prezentarea unui document valabil (carte de identitate sau pașaport) la intrarea sau ieșirea din țară este obligatorie. Pentru minorii care călătoresc în UE, este necesar pașaport sau act de identitate (în funcție de politicile separate ale fiecărui stat, dacă copiii nu călătoresc cu ambii părinți/cu o altă persoană, s-ar putea să fie nevoie de acte suplimentare).

În cazul îmbolnăvirii pe durata șederii temporare, cetățenilor li se poate administra orice tratament ce nu suferă amânare, beneficiind de aceleași îngrijiri precum cetățenii statului respectiv, în cazul deținerii unui card european de asigurări sociale de sănătate (care atestă statutul de asigurat în țara de proveniență). În cazul inexistenței asigurării sau al imposibilității de a-l folosi, se va percepe plată (cu posibilitate de rambursare la întoarcere, conform legii).

Educația nu are limite! Asta promovează și universitățile din spațiul european.

Orice cetățean european are dreptul de a studia în altă țară, fără diferențe date de naționalitate. Guvernele ţărilor UE sunt suverane în ceea ce privește aplicarea unor norme, inclusiv în materie de recunoaştere a calificărilor universitare. Stagiile/studiile în străinătate, dar și voluntariatul sunt posibile datorită programului Erasmus+.

Cetățenii europeni au dreptul de a lucra, ca angajat/ lucrător independent, fără permis de muncă. Există cazuri izolate de țări în care încă este nevoie de acesta. Pentru a rămâne într-o țară UE, ca lucrător, este necesară înregistrarea reședinței după primele 3 luni de ședere. Dreptul de ședere permanentă se obține după 5 ani în care persoana a locuit legal în țara respectivă, în cazul întrunirii unor condiții. În ceea ce privește familia, căsătoria civilă este un statut juridic recunoscut în unanimitate. Unele aspecte (ex. drepturi și obligații, legătura dintre căsătoria religioasă și cea civilă, căsătoria între persoane de acelși sex) variază de la o țară la alta. În cazul mutării în altă țară, soțul/soția care provine sau nu din UE, țara de reședință trebuie să faciliteze intrarea și șederea partenerilor în statul respectiv.

Așadar, ce ziceți? Avem cu ce ne mândri ca europeni? Ar trebui să sărbătorim Europa și în suflet, nu doar în calendar? Pentru toate privilegiile pe care ni le oferă, pentru frumoasa istorie care ne leagă de ea…

Autori: Lavinia Iliuță & Alexandra Zahari

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi