Autonomii locale

Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc – sinteză istorie BAC

"în BAC/Istorie" by

Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)

Primele formaţiuni prestatale româneşti au avut la bază obştile săteşti, acestea căpătând treptat un caracter teritorial, fiind conduse de juzi sau cnezi. Obştile săteşti s-au grupat în uniuni de obşti, autonomii locale care purtau diferite denumiri: ţări (Ţara Haţegului, Ţara Făgăraşului etc.), codrii (Codrii Orheiului, Codrii Cosminului), câmpuri (Câmpul lui Dragoş. Câmpul lui Vlad), ocoale (Câmpulung, Vrancea). Evoluţia acestor autonomii locale a dus la apariţia unor formaţiuni mai complexe cum ar fi cnezatele sau voievodatele.

Transilvania

Primele formaţiuni politice din Transilvania au fost menţionate de cronicarul Anonymus în lucrarea „Gesta Hungarorum” („Faptele ungurilor”). Potrivit informaţiilor transmise de Anonymus, la începutul secolului al X-lea, maghiarii au început cucerirea spaţiului cuprins între Tisa, Crişuri şi Someş, unde s-au lovit de trei voievodate:

  • voievodatul lui Menumorut, situat în Crişana şi având centrul la Biharea
  • voievodatul lui Glad, situat în Banat şi având centrul la Cuvin
  • voievodatul lui Gelu, situat în Podişul Transilvaniei şi având centrul la Dăbâca

„Legenda Sfântului Gerard” menţionează, la jumătatea secolului al XI-lea, două voievodate româneşti care se opun expansiunii maghiare: voievodatul lui Ahtum, aflat în Banat şi voievodatul lui Gyla, situat în centrul Transilvaniei.

Ţara Românească

„Diploma Cavalerilor Ioaniţi” din 1247, acordată de regele maghiar Bela al IV-lea cavalerilor ioaniţi, menţionează formaţiunile politice prestatale româneşti existente între Carpaţi şi Dunăre: Banatul de Severin, voievodatul lui Litovoi (între Olt şi Jiu), cnezatul lui Ioan (în sudul Olteniei), cnezatul lui Farcaş (în nordul Olteniei), voievodatul lui Seneslau (în stânga Oltului).

Moldova

În spaţiul est-carpatic au fost menţionate pentru această perioadă formaţiuni politice: Ulak-Ili (ţara vlahilor), Codrii Cosminului, Codrii Herţei, Câmpul lui Dragoş.

Dobrogea

În secolul X, în această regiune este atestată existenţa unor conducători de formaţiuni politice: jupan Dimitrie, jupan Gheorghe. În secolul XI, lucrarea „Alexiada”, scrisă de Ana Comnena, menţionează conducători din Dobrogea: Tatos (sudul Dobrogei, cu reşedinţa la Dristor), Satza (nord-vestul Dobrogei, cu reşedinţa la Vicina), Seslav (nord-estul Dobrogei, cu reşedinţa la Preslav). Acelaşi autor aminteşte în 1094 un alt conducător al vlahilor, Pudilă. În secolul al XIII-lea, o diplomă a ţarului bulgar Ioan Asan al II-lea menţionează Ţara Cavarnei, situată între Mangalia şi Varna, nucleul viitorului stat Dobrogea.

Constituirea statelor medievale româneşti

Formarea statelor medievale româneşti a fost posibilă într-un context favorabil:

  • contextul extern – criza Regatului Ungariei, în condiţiile în care dinastia arpadină a fost înlocuită cu dinastia de Anjou. Extinderea influenţei Hoardei de Aur a limitat, de asemenea, influenţa maghiară în spaţiul românesc. Pe fondul acestei crize, formaţiunile din spaţiul românesc doreau înlăturarea dominaţiei maghiare.
  • contextul intern – reprezentat de:  întărirea raporturilor feudale şi concentrarea acestora în jurul unor autorităţi puternice; dezvoltarea economică din spaţiul românesc produsă prin lărgirea schimburilor comerciale, apariţia târgurilor şi a oraşelor.

Procesul de formare a statelor medievale extracarpatice a cunoscut mai multe etape:

  • unificarea formaţiunilor politice prestatale
  • delimitarea teritorială a noilor formaţiuni
  • formarea instituţiilor laice şi ecleziastice
  • obţinerea independenţei în raport cu regatul maghiar

Statul Asăneştilor

Primul stat creat de romanitatea răsăriteană a aparţinut vlahilor din Peninsula Balcanică. În 1185, vlahii din Balcani s-au răsculat împotriva dinastiei bizantine Anghelos, sub conducerea fraţilor Petru şi Asan. Răscoala a fost sprijinită de vlahii nord-dunăreni şi de cumani. În urma răscoalei, a rezultat formarea statului vlaho-bulgar. În timpul lui Ioniţă cel Frumos (1197-1207), a fost recunoscută autoritatea spirituală a Romei, Ioniţă primind în schimb de la Papa Inocenţiu al III-lea titlul de „rege al vlahilor şi al bulgarilor”.

În timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241), statul vlaho-bulgar a rupt legăturile cu Roma şi a restabilit legăturile cu Patriarhia Bizantină.

Formarea statului medieval Transilvania

Transilvania a fost cucerită de Regatul Ungariei după anul 1000, odată cu înfrângerea de către regele Ştefan cel Sfânt (997-1038) a rezistenţei formaţiunilor conduse de către Gyla şi Ahtum. Maghiarii au organizat teritoriul cucerit în comitate, districte şi scaune. S-a încercat şi implementarea principatului ca formă de organizare politică, fiind menţionat principele Mercurius (1111). Se revine, însă, repede la forma de organizare tradiţională a voievodatului, iar în 1176 este menţionat voievodul Leustachius. Ca voievodat autonom aflat sub suzeranitate maghiară, Transilvania dispunea de o organizare politică proprie.

Pentru a consolida stăpânirea maghiară, au fost colonizate în Transilvania populaţii de secui, saşi şi cavaleri din ordinele cavalereşti (teutoni şi ioaniţi). Românii, deşi majoritari, au fost excluşi treptat din viaţa politică, în favoarea naţiunilor privilegiate (maghiarii, saşii şi secuii).

Dacă partea centrală a Transilvaniei se afla sub controlul regalităţii maghiare, în zonele de margine au existat în continuare autonomii locale româneşti, denumite “ţări”: Ţara Amlaşului, Ţara  Făgăraşului, Ţara Haţegului, Ţara Maramureşului. De aici se produc transferuri de populaţii şi de conducători cu rol important în întemeierea statelor medievale extracarpatice, Ţara Românească şi Moldova (tradiţia descălecatului).

„descălecat”=termen folosit de cronicari pentru a descrie întemeierea unui stat medieval printr-un transfer de populaţie din altă regiune

Forma de organizare politică a voievodatului se păstrează în Transilvania până în 1541, când Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană. Conducerea revenea unui principe, ales de Dietă şi confirmat de sultan.

Formarea statului medieval Ţara Românească

În acest proces de întemeiere se remarcă mai multe iniţiative:

În 1277, voievodul Litovoi refuză să mai recunoască autoritatea regelui maghiar Ladislau al IV-lea. Litovoi a fost ucis în luptă, iar fratele său, Bărbat, a fost luat prizonier. Eliberat ulterior, Bărbat a recunoscut autoritatea maghiară.

În 1290, Negru Vodă din Făgăraş trece munţii în Ţara Românească, într-un moment în care regalitatea maghiară anihilase autonomia Ţării Făgăraşului. Aici îi supune pe conducătorii locali şi întemeiază oraşul Câmpulung, contribuind la formarea Ţării Româneşti (tradiţia descălecatului).

Basarab I (1310-1352) este cel care întemeiază Ţara Românească, unificând formaţiunile politice din această zonă în jurul anului 1300. În 1324, el recunoaşte suzeranitatea maghiară, în schimbul recunoaşterii domniei şi a stăpânirii asupra Banatului de Severin, Olteniei, Munteniei şi asupra unor teritorii de la nordul gurilor Dunării (Basarabia). În 1330, Basarab I obţine independenţa Ţării Româneşti în raport cu Ungaria, învingându-l în lupta de la Posada pe regele maghiar Carol Robert de Anjou.

Independenţa a fost consolidată de urmaşii lui Basarab, care creează instituţiile interne ale statului. Nicolae Alexandru (1352-1364) a întemeiat în 1359 prima Mitropolie Ortodoxă a Ţării Româneşti, recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol, mitropolie care avea sediul la Curtea de Argeş. Vladislav Vlaicu (1364-1377) a emis primele monede ale statului Ţara Românească.

Constituirea statului medieval Moldova

În perioada 1352-1353, regalitatea maghiară a întemeiat la est de Carpaţi o marcă militară de apărare condusă de voievodul Dragoş din Maramureş (descălecatul lui Dragoş). În jurul anului 1360 se produce descălecatul lui Bogdan, un conducător venit tot din Maramureş. În urma confruntărilor cu regele maghiar Ludovic de Anjou, acesta i-a înlăturat în 1363-1364 pe urmaşii lui Dragoş – Sas şi Balc – obţinând independenţa Moldovei. Consolidarea instituţiilor se realizează în timpul urmaşilor lui Bogdan, Laţcu (1368-1375), Petru Muşat şi Roman I.

Petru Muşat (1375-1391) a întemeiat prima Mitropolie Ortodoxă a Moldovei, recunoscută abia la 1401 de Patriarhia de la Constantinopol. Roman I (1391-1394) a desăvârşit unificarea teritorială a Moldovei.

Formarea statului medieval Dobrogea

Dobrogea s-a constituit în jurul Ţării Cavarnei, condusă de Balica (1346-1354). Urmaşul lui Balica, Dobrotici (1354-1386) primeşte din partea bizantinilor titlul de despot. Treptat, Dobrotici devine autonom faţă de Imperiul Bizantin şi unifică teritoriile dintre Dunăre şi Marea Neagră, întemeind Dobrogea. Ivanco (1386-1388) participă la luptele împotriva turcilor, fiind ucis în aceste lupte. După moartea sa, Dobrogea intră în componenţa Ţării Româneşti, conduse atunci de Mircea cel Bătrân. După 1420, Dobrogea este cucerită de turci, sub stăpânirea acestora râmânând până în 1878.

Instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)

Organizarea internă a Transilvaniei

În perioada suzeranităţii maghiare, voievodul Transilvaniei era numit în funcţie de regele Ungariei şi avea atribuţii administrative, judiciare şi militare. Voievozi ca Roland Borşa (1288-1293) sau Ladislau Kan (1294-1314) au avut putere crescută. Voievodul era ajutat de un Sfat şi de congregaţiile nobiliare.

Adunarea generală a nobililor era o instituţie reprezentativă a Transilvaniei, iniţial aici fiind reprezentaţi şi românii. În 1366, regele maghiar Ludovic de Anjou a condiţionat calitatea de nobil de apartenenţa la religia catolică, românii ortodocşi fiind treptat excluşi din viaţa politică. După răscoala de la Bobâlna, din 1437, a fost încheiată alianţa Unio Trium Nationum, prin care sistemul politic al Transilvaniei se baza pe privilegiile maghiarilor, saşilor şi secuilor. Saşii şi secuii fuseseră colonizaţi în Transilvania de regalitatea maghiară.

După ce turcii i-au învins pe maghiari în lupta de la Mohacs, partea centrală a Ungariei a fost transformată în paşalâc turcesc. Astfel, în 1541, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană. Astfel, în fruntea Transilvaniei se afla un principe, ales de către Dietă (adunare reprezentativă). Din punct de vedere administrativ, Transilvania era organizată în comitate (unităţi administrative ale maghiarilor), districte (teritorii locuite de români) şi scaune (saşi şi secui).

La sfârşitul secolului XVII, Transilvania a intrat sub dominaţia Imperiului Habsburgic, extins până în sud-estul Europei. Regimul dominaţiei habsburgice în Transilvania a fost stabilit prin Diploma Leopoldină, prin care titlul de principe revenea împăratului, fiind însă menţinute Dieta provincială, privilegiile maghiarilor, saşilor şi secuilor şi statutul de „toleraţi” al românilor ortodocşi.

Instituţiile centrale din statele medievale Ţara Românească şi Moldova

În cele două state medievale, cele mai importante instituţii din această perioadă au fost, după modelul bizantin, domnia şi biserica.

Domnul era stăpânul ţării, având şi calitatea de mare voievod, adică era conducătorul suprem al armatei. Titlul de „domn” păstra semnificaţia celui de „dominus”, atribuit împăraţilor romani. Introducerea în titulatura domnitorului a cuvântului „Io”, prescurtare de la „Ioannes” (cel ales), demonstra sursa divină a puterii domneşti. Domnul avea atribuţii importante:

  • administrative – numea dregătorii, stabilea impozitele
  • judecătoreşti – fiind instanţa supremă în stat
  • legislative – emiterea actelor cu putere de lege
  • diplomatice – semna tratate, putea declara război sau putea încheia pace

Succesiunea la tron se baza pe principiul ereditar-electiv, întemeiat pe baza dreptului unei familii de a conduce, dar şi pe baza dreptului de a alege al boierilor.

După creşterea influenţei otomane, în secolul XVI, numirile de domnitori se făceau prin plata unei sume de bani către conducerea Imperiului Otoman. În aceste condiţii, atribuţiile de politică externă ale domnitorului devin tot mai reduse. Atribuţiile de politică internă ale domnitorului rămân, însă, neschimbate.

Între 1711 şi 1821, domnitorii nu au mai avut origine românească, ei provenind din cartierul Fanar al Istanbulului – domnitori fanarioţi.

În conducerea ţării, domnitorul era ajutat de o altă instituţie importantă, Sfatul Domnesc, format iniţial din toţi marii boieri şi apoi restrâns la boierii cu dregătorii (cu funcţii la curtea domnească): vornicul, vistierul, postelnicul, spătarul, marele portar, logofătul, marele paharnic etc.

De la sfărşitul secolului XVI, accentuarea dominaţiei turceşti a făcut ca Sfatul să capete denumirea de Divan.

Adunarea Ţării 

Adunarea Ţării reprezintă o instituţie semnalată încă din secolul XV în Ţara Românească şi Moldova, fiind formată din marii boieri, mica boierime şi reprezentanţii clerului. Se întrunea numai când era convocată de domnitor pentru probleme importante. În secolul XIX, reapare pentru o perioadă sub numele de Adunare Obştească.

Armata

  • Oastea cea mare – formată din toată populaţia aptă de serviciu militar, convocată în caz de primejdie majoră. După instaurarea dominaţiei otomane, oastea cea mare nu a mai fost convocată.
  • Oastea domnească – era formată din dregători, curteni, mici proprietari de pământ.

Organizarea judecătorească

În Ţara Românească şi în Moldova domnitorul era judecătorul suprem. În oraşe justiţia era împărţită de judeţ/şoltuz şi de 12 pârgari.

Biserica

Întemeierea mitropoliilor a constituit o măsură importantă în procesul de consolidare a statelor româneşti. În Ţara Românească, prima Mitropolie a fost înfiinţată de Nicolae Alexandru (1359), iar cea de-a doua de Vladislav Vlaicu (1370). În Moldova, Petru Muşat a pus bazele Mitropoliei recunoscute în 1401.

În Transilvania, românii ortodocşi aveau statutul de „toleraţi”. Prin Diplomele Leopoldine din 1699 şi 1701 se recunoaşte şi organizează Biserica Greco-Catolică din Transilvania, iar adepţilor acestei religii li se recunosc drepturi ca şi catolicilor.

Dacă această sinteză ţi-a fost de folos, îţi recomandăm să o citeşti şi pe următoarea, dând click aici.

Sursă foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Adevărul

Adevărul

El este abisul alb, plin de vene roșioare care își face transcendența
Derulează înapoi