competente Bac

Probele de Competențe de la Bac s-ar putea să nu mai fie susținute!

"în Știri" by

Pentru a reglementa situația actuală din educație, Guvernul Ludovic Orban a impus măsura de a anula susținerea efectivă a competențelor destinate elevilor de clasa a 12-a. Astfel, conform Edupedu.ro, prin Ordonanța de Urgență (OUG), probele de competențe Bac vor fi echivalate cu mediile din timpul anului, fie cu certificatele de limbi străine sau informatică, acolo unde este cazul.

Astăzi, 14 mai, Guvernul se pregătește să promoveze această măsură în cadrul unei ședințe care să servească la soluționarea problemelor din educație, în contextul pandemiei.

Firesc, competențele ar fi trebuit să înceapă pe 9 iunie și să fie susținute prin examenele orale la Limba română și Limba maternă, Limba engleză (examen oral la care se adaugă cel scris și de audiere a textelor) și prin examenul de Competențe digitale.

Declarațiile făcute de Ludovic Orban conțin următoarele:

  • „Astăzi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSSU) va declara starea de alertă în cadrul situației de urgență provocate de epidemia de Coronavirus;
  • Tot astăzi, CNSSU va institui toate măsurile necesare pentru a apăra viața și sănătatea românilor;
  • Astăzi va trebui să adoptăm actul normativ, OUG prin care să reglementăm toate măsurile necesare pentru trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, în special acele măsuri care vizează drepturi ale cetățenilor, facilități acordate în perioada stării de urgență și pe care le vom prelungi și dincolo de starea de urgență;
  • Va trebui să reglementăm toate măsurile necesare în domeniul sănătății, de asemenea în domeniul educației, astfel încât să putem face față provocărilor care categoric vor fi extrem de importante, mai ales în ceea ce privește organizarea examenelor și în ceea ce privește organizarea activităților pe toată perioada stării de alertă.
  • Aici, doamnă viceprim-ministru Turcan, suntem pregătiți cu proiectul de OUG?”
  • Raluca Turcan: „Da. Chiar voiam să vă propun pe lista suplimentară a ședinței de zi să introducem acest proiect de Ordonanță de Urgență de prelungire a unor măsuri de sprijin pentru persoane și companii din perioada stării de urgență, care să meargă până la începutul lunii iunie și apoi, pe unele domenii restricționate, în paralel cu măsurile de relansare economică.”
  • Ludovic Orban: „Mulțumesc! De acord cu introducerea pe ordinea de zi.”

În acest an, Bacalaureatul va începe în data de 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat în urmă cu o săptămână, la Realitatea Plus, că examenele vor începe pe 15 iunie – Evaluarea Națională, iar Bacalaureatul – avem o modificare: susținem întâi probele scrise începând pe 22 iunie, după care vom susține probele de competențe. Aici avem în lucru câteva propuneri referitoare la aceste probe de competențe, luăm în calcul posibilitatea ca acestea să se desfășoare online, dar decizia o vom prezenta săptămâna viitoare, după ce ne vom consulta marți în ședința Comisia de Dialog Social.

Calendarul Bacalaureatul 2020 cuprinde:

-22 iunie 2020  Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
-23 iunie 2020  Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
-24 iunie 2020  Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională;
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus.

-25 iunie 2020  Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

Potrivit surselor Edupedu.ro aceste date nu vor suferi modificări.

Dacă ești din Republica Moldova, citește de aici ce se va întâmpla cu Bacul.

Andreea este studentă în primul an la Publicitate, este pasionată de industria culturală și creativă, jurnalism și sociologie. Îi plac poveștile de viață, filmele biografice și cărțile vechi. Dorește să se autodepășească, susține exprimarea liberă a opiniei și dorința de schimbare.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi