Huliganii Eliade

„Huliganii”, de Mircea Eliade – recenzie

"în Recenzii/Cărți & Filme" by

„Există un singur debut fertil în viaţă; experienţa huliganică. Să nu respecţi nimic, să nu crezi decât în tine, în tinereţea ta, în biologia ta… Cine nu debutează aşa, faţă de el însuşi sau faţă de lume – nu va crea nimic, va rămâne sterp, timorat, copleşit de adevăruri. Să poţi uita adevărurile, să ai atâta viaţă în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida – iată vocaţia de huligan.”

Credeai că nimeni nu-ți va spune aceste cuvinte în întreaga existență, nu-i așa? Și totuși… Eliade o face în cartea sa, „Huliganii”. Eliade scriitorul, eseistul, filosoful și, nu în ultimul rând, Eliade – omul transformă acțiunile tinerilor în arta huliganismului.

Ce sunt huliganii? Tinerii pe care Eliade îi vede ca niște entități curajoase, asumate, dureros de reale, pline de instinct, pasiune, dorință, acești indivizi gata să moară pentru principiile și credințele lor. Enervanți de sinceri, prezenți, lipsiți de orice influență a vremurilor, huliganii reușesc să spargă limitele, să spargă falsul adevăr și să lase în urma lor, propria realitate. Fac din libertate un instrument cu care distrug tot ce le stă în cale.

Vezi pretul la eMag
Vezi pretul la Libris

Dinamica cu care își creionează propria lume le dictează firea unică de a fi. Deși personalități diferite, tinerii din carte desființează orice tipar de personaj adaptat până acum unui sistem, unui context sau unei perioade. Tinerii lui Eliade nu se ghidează în viață nici legați de ochi și nici cu ochii închiși. Tinerii lui Eliade știu că niciodată nu pot cădea în lumea prefăcută și lipsită de adevăruri concrete a celor mari, știu asta pentru că fiecare deține propriul adevăr, propria versiune a unei lumi. Nu țin cont de etică, deoarece au propria morală, propriul templu în fața căruia să se închine. Nu devin datori să demonstreze ceva nimănui, ci doar întregului proces de devenire. Nu sunt superiori sau inferiori, ei pur și simplu sunt, aici și acum, în Universul-Minune, numit viață. Laolaltă cu frustrările, dezamăgirile și suferințele lor.

„Dacă eşti tu însuţi, înainte de toate tu însuţi, dacă ai rădăcinile adânc împlântate în viaţă, în concret, nimic nu te poate rata.”

Vezi pretul la Cartepedia
Vezi pretul la eMag

Eliade demonstrează prin cartea sa că adevărata frumusețe a unui tânăr nu stă în capacitatea acestuia de a se adapta drumului parcurs, ci în curajul de a-și crea propriul destin, propria întâmplare. De a face din el, propriul Dumnezeu. Un huligan nu are repere, nu are puncte fixe de care să se agațe, ci își modelează, prin propria conștiință a experiențelor, un stil specific de a simți și de a trăi, propria ideologie. Un huligan se impune prin ambiție, tărie de caracter și supunere doar față de el însuși! Orice întâmplare a lumii exterioare devine o banalitate, un fapt a cărei semnificație o înțelege prea bine, dar refuză să o aplice modului de a exista.

Prin urmare, acești oameni, prin filosofiile lor, îți rezumă singurul sens general-valabil al vieții: tragedia nu constă în greșeala față de ceilalți și în faptul de a crea antipatii, ci în abandonarea ta, a sufletului și a minții tale, în favoarea validării și a acceptării celor din jur.

Îți place Mircea Eliade? Citește chiar aici mai multe despre el!

Andreea este studentă în primul an la Publicitate, este pasionată de industria culturală și creativă, jurnalism și sociologie. Îi plac poveștile de viață, filmele biografice și cărțile vechi. Dorește să se autodepășească, susține exprimarea liberă a opiniei și dorința de schimbare.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi