Scrisoare către un iubit profesor (de literatură)

Stimată doamnă profesoară,

Vin la toate orele dumneavoastră de literatură ca la apa cea vie. Stau liniștit în bancă, străduindu-mă să nu-mi arăt entuziasmul, dar de multe ori nu reușesc. Ridic mereu mâna și, când mă numiți, mă bucur ca un copil.

Clasa în care predați se transformă în momentul în care vă faceți apariția pe ușa albă, de lemn, simplă, dar strălucitoare. Vă așezați la catedră cu niște cărți de literatură în mână.

Deschideți una, vă dați jos ochelarii, îi odihniți între paginile lui Călinescu sau Eliade și începeți să vorbiți.

literatură

Așa începe mereu, ca într-un vis, cum ar spune Eliade într-o cunoscută nuvelă fantastică. E gestul care declanșează magia. O gură care se transformă într-un izvor tainic de nesecate cunoștințe despre viață și lume, toate văzute frumos prin optica literelor.

O clipă spulberată în timp, un vis atârnând pierdut în realitate… Asta este ora de română pentru mine de când mă știu.

Autorii și operele lor sunt armele prin care ajungeți la sufletele celor interesați de literatură. Vă încingeți cu interpretări, citate, curente literare, figuri de stil și abordări ale criticii literare. Glasul vă încetează a fi ceva pământesc și vremelnic. Fața toată vi se transfigurează, împreună cu decorul care o însoțește: catedra prea simplă și utilitară pentru tainele care pleacă de pe ea, stiloul, tabla, creta, catalogul, foaia, pixul, evantaiul, stema țării, varul de pe perete… Totul din jur transcende prezentul fad al unei școli obișnuite. Urcă la culmile înțelepciunii, rațiunii și emoției. O clipă spulberată în timp, un vis atârnând pierdut în realitate… Asta este ora de română pentru mine de când mă știu. O adevărată oră sacră camuflată în profanul unei zile obișnuite de școală.

Adevărat om și artist, vă impuneți figura prin creativitate și emoție, prin trăire înmuiată în tuș și cerneală. Vă constituiți ca model suprem, ca personaj central al vieții literare rudimentare pe care o poate experimenta un adolescent.

Ca o cheie cu care ne deschideți mințile și sufletele spre a face loc mesajelor literaturii, reușiți să pătrundeți în cel mai impenetrabil loc al unui adolescent, sufletul. Autorii vă sunt repere și statui spre care priviți zilnic și pe care-i propovăduiți cu zel învățăceilor necunoscători.

Primind alinarea literaturii, cum mi-aș mai putea dori să pierd ora de română? Porție de sacru și trăire, de intensitate și viață… Aceasta este ora de literatură.

În loc de tămâie, smirnă și mir, jertfiți miros de pagini îngălbenite, de cărți de pe vremea când erați studentă la facultate. Miros de tuș, de cerneală, de cretă și de parfumuri diferite pe care le asociez involuntar unor anumite texte.

Eliade miroase a lavanda cu care v-ați parfumat marți, iar de Bacovia nici nu mai țin minte…

literatură

Vă gătiți cu inel încrustat cu epopeea homerică și vă sprijiniți de un baston de argint, autoritar, în vârful căruia se află teoria literară care tronează interpretările textelor. Pe pandantiv șade imperial chipul lui Eminescu. Pe rochiile înflorate vă sunt înfățișați autorii canonici. Părul vă este prins cu citate din Manolescu, iar în jurul mijlocului sclipește o fundă roșie cu primele scrieri în limba română, imprimate frumos într-o miniatură exagerată. Sub umbrela pe care o purtați în zilele ploioase șade o statuetă portabilă a lui Bacovia, iar pe mâner sunt versuri din „Plumb” și „Lacustră”. În urechi aveți cercei cu Nichita Stănescu, iar pe lentilele ochelarilor se vede proiectată discret fața contemplativă a lui Blaga… Și câte și mai câte ornamente frumoase, schimbate zilnic, atât de multe, încât m-aș lungi nepermis de mult dacă le-aș enumera integral aici.

Stimată doamnă profesoară,

Unii dintre colegii mei nu vă înțeleg. Ei se plictisesc de magia orei de română. Pentru ei e fadă, plictisitoare, lipsită de strălucire. Mulți alții însă se lipesc de ea ca de o comoară neprețuită. Pentru ei merită să continuați să vă învârtiți bagheta. Merită să faceți alchimia obișnuită a orei, să transformați nimicul din minte și inimă în preaplin. Praful, cenușa, noroiul minții și sufletului în înțelegere, cunoaștere, simțire.

Nu vă temeți! Autorii vă sunt scuturi trainice și puteri care vă întăresc. Stiloul dumneavoastră nu va rămâne în veci fără cerneală! Mereu umplut de spiritul marilor literați, nu va seca niciodată…

Poezie și proză… Simțire și cunoaștere… Asta este ora de română. Artă scrisă în direct. Nu pe foaie, ci pe inimă goală de tânăr ce așteaptă umplută.

Cărțile vor fi mereu acolo.

La fel și spiritul marilor scriitori. Va fi deci întotdeauna nevoie de cineva care să le predice. Nu vă abandonați misiunea, oricât de lipsită de interes, plictisitoare și chiar urâtă e în ochii multora! Nu lăsați spiritul cărților să piară, neștiut de nimeni, în manuale neînțelese…

Matematica, fizica, chimia și biologia nu vor reuși niciodată să închidă râul dulce și adânc al marii literaturi. Valurile de informaticieni în devenire care sunt nepăsători în fața comorilor scrise nu vor fi vreodată atât de mari pentru a vă învinge.

Simțirea, creativitatea, emoția, poezia, nu vor putea fi niciodată, dar niciodată – credeți-mă pe cuvânt! – mai prejos de rațiune. Pentru mine au rămas mereu mai sus și așa vor sta în veci.

Cine-mi poate explica această minune care este ora de română?

Cine poate spune vreo vorbă în fața procesului de transformare a unui material sufletesc de adolescent aflat în formare? Cine va putea îndrăzni să șoptească despre modul în care literatura și cei care o predau schimbă vieți, caractere, destine…?

Ce aș fi fără literatură, ce aș fi fără cărți, ce aș fi fără scris? Nimic…

Cu recunoștință,

Robert Grigore Manea, un elev.

Îți plac cărțile? Vezi aici cum arată o tabără de literatură!

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare