Secolul XX

Geniile artei plastice – Secolul XX (Partea II)

"în Dosarul Săptămânii" by
Înrudită cu vinul și istoria, arta este unul dintre domeniile care pun preț pe teancurile de calendare.Cu cât o operă este mai greu de restaurat și îngrijit, cu atât parcă poți cere mai mult la ,,piață’’ pe ea. Cu toate acestea, geniile rămân genii – vor ieși în evidență în ciuda cifrelor inflexibile.
Trebuie menționat că anii nu sunt singurul criteriu valid când apreciem valoarea unei lucrări. Tehnica, subiectul, povestea, faima, sau chiar numele pământului de sub șevalet nu trebuie neglijate. De această dată, însă, vom pune accentul pe genii- oamenii ascunși în spatele nopților nedormite, prizonieri ale propriilor gânduri.
O familie frumoasă: renascentiștii au creat omul, iar artiștii moderni i-au conferit personalitate.
În acest articol, vom face cunoștință cu rebelii familiei- artiștii moderni.
Secolul XX poate fi redus la un singur cuvânt – mult: mult potențial, multe idei, multe piedici și încercări. Un astfel de obstacol va fi subtilul stereotip al artistului pauper, promovat de unele regimuri totalitare, care încearcă să reducă importanța, însemnătatea acestui domeniu. Indiferent unde și- au fixat șevaletul, indiferent de sursa inspirației, artiștii încearcă să se facă remarcați sau ba dimpotrivă.

Pionieri și reformatori – genii ale artei plastice în secolul XX

În a doua categorie se regăsește Edvard Munch, opere ale căruia au fost catalogate în anii 30 drept ,,artă degenerată’’. De către cine? Dumnezeul picturii, rasismului și adoratorul lui Nietzsche, care nu a considerat că merită să fie expus în muzee, înecându-l în incertitudine. Munch era înfricoșat că naziștii o să-i bată-n ușă, confiscându-i munca. Din fericire, această situație a rămas la stadiul de ipoteză.
Munch – pesimist, simbolist și veșnic plimbăreț – transpune sentimentele pe pânză printr-o expresivitate abstractă (care nu se supunea standardului tradiționalist, glorios impus de regim). Majoritatea operelor sale au în vedere omul și relațiile sale. O caracteristică tipică lui o reprezintă faptul că accentul cade nu atât pe personaj, ci pe universul care îl înconjoară, disperându-l. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Țipătul.

Secolul XX

(Țipătul)

Henri Matisse este principalul reprezentant al fovismului, prima mișcare în pictură în secolul XX pornită în Franța. Volumul este neglijat, venerându- se planeitatea. Astfel, o bună parte a lucrărilor sale arată de parcă ar fi pictate de un copil de 11 ani, plictisit în ora de desen. Câteva lucrări ale lui ar fi: Dansul, Bucuria de a trăi și Atelierul Roșu.

Secolul XX

(Atelierul Roșu)

Pablo Picasso este nu doar o legendă a secolului al XX-lea, ci o emblemă a artei. Aflându-se mereu în mișcare, experimentând stiluri, el a devenit părintele cubismului. Nu s-a limitat la o pânză și niște culori, introducând colaje, cărți de joc, metal și alte elemente în operele sale. Posteritatea a reținut pasiunea lui pentru forme geometrice, demonstrată în Guernica, Domnișoarele din Avignon sau Fotoliul roșu.

Secolul XX

(Guernica)

Mihail Larionov, fondator și conducător al avangardei ruse, a pus bazele rayonismului alături de soția sa, Natalia Gontcharova. Acest curent presupune construirea unei ,,a patra dimensiuni, în afara spațiului și a timpului’’(Larionov, Manifestul rayonismului) prin folosirea unor raze de culoare-lumină. Se optează în favoarea culorilor primare. Titlurile operelor sale rayoniste includ numele mișcării: Rayonism în albastru, Rayonismul roșu, Portretele rayoniste ale lui Tatlin.

Secolul XX

(Rayonismul roșu)

Visili Kadinsky este perceput de mulți critici drept pionier al abstracționismului, fiind primul ei teoretician, ceea ce nu este de mirare: omul știa să vorbească.
,,Lupta sunetelor, echilibru pierdut, <<principiu>> răsturnat, bubuit inopinat de tobe, întrebări uriașe, aspirații fără scop vizibil, impulsuri în aparență incoerente, lanțuri rupte, legături frânte reînnodate într-una singură, constraste și contradicții, iată care este armonia noastră’’ (Kadinsky, Despre spiritual în artă, 1911). Își propune să descompună arta, observându-se un liricism.

Secolul XX

(În gri)

Salvador Dalí este un reprezentant de seamă al suprarealismului, unul ireal, iluzoriu. Excentric și însetat de recunoaștere, acesta a trăit ca să șocheze – mustăcioara, metoda sa paranoico – critică, detalii ,,scandaloase’’ în lucrări (Jocul lugubru) și lista continuă la nesfârșit. Pasionat de psihologie, a abordat mai multe teme agresive (putrefacții, erotice), integrând grotescul în artă.

Secolul XX

(Jocul Lugubru)

Jackson Pollock este o oarecare interpretare a idealului capitalist – deși a trăit o mare parte din viața lui în sărăcie, în ziua de azi, lucrările lui ating prețuri inimaginabile. De exemplu, cea mai scumpă lucrare a sa, No 5, 1948, a fost vândută la prețul de aprox. 150 milioane de dolari în anul 2006.
Constatând că fotografia a furat rolul artei de a înrăma realitatea, Pollock a decis să abandoneze totul – în afara culorii.

Secolul XX

(No 5, 1948)

Renașterea și secolul XX se întâlnesc
În afara revoluțiilor sensibilității și ale realității, aceste perioade s- au aflat față în față de nenumărate ori. Mă voi rezuma la un singur exemplu – furtul Monalisei din 1911. Într- o zi de vară, Vincenzo Preuggia, un fost angajat al Luvrului, a hotărât că vrea să facă niște bănuți. Prin urmare, scoate portretul la plimbare. În Franța era haos – ce, cine, când, cum? Fie confuzi, fie atotștiutori, francezii au dat zadarnic vina unii pe alții. Nici Picasso nu a scăpat de acest joc de-a prinselea, fiind cercetat.

Peste 2 ani, încercând să vândă lucrarea, este prins. Convingând italienii că, în inimioara lui, el a visat doar la interesul patriei, reușește să fie apărat de unul dintre cei mai buni avocați italieni. A stat în cușcă 7 luni. Surse (CNN, 2013; Time, 2007)

Bibliografie: Mișcări artistice în pictură, Enciclopedia RAO 2007; Wikipedia – Edvard Munch.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi