Geniul

Geniul în societatea invadată de banal- sinteză din artă și literatură

"în Dosarul Săptămânii" by

Geniul se definește ca fiind cea mai înaltă treaptă spirituală a omului, creativitatea fiind una dintre caracteristicile semnificative. Însă, putem totuși spune cu exactitate ce este geniul, cum îl putem recunoaște?

Dacă înțelegem ceea ce vrea să transmită, nu-l mai considerăm geniu, doar dacă reușește să ne întreacă puterea de înțelegere.

Toate geniile erau considerate ca fiind niște ciudați.

Excentrici, singuratici, neînțeleși, poate chiar bolnavi mintali. Toți au câte o caracterisică care îi face speciali, îi diferențiază de restul lumii, ceea ce face ca integrarea lor în lumea cotidiană, banală să fie aproape imposibilă și greu de suportat.

Nikola Tesla, marele fizician, se temea de firele de păr. Da Vinci suferea de ADHD, iar marele Vincent van Gogh s-a confruntat continuu cu depresia, și a comis unul dintre cele mai cunoscute acte de automutilare din istoria artei, și anume faptul că și-a tăiat urechea stângă cu o lamă de ras.

Dacă vrei să citești ultima știre despre tablourile lui Van Gogh, dă click aici.

Cu toții am auzit de Vincent van Gogh, marele pictor post-impresionist

Dar nu toți îi cunoaștem viața chinuită prin care a fost nevoit să treacă din cauza societății, care nu i-a acceptat talentul, și nici viziunea pe care o avea asupra lumii. Vincent a reușit să atingă culmile succesului doar după moartea sa. Întreaga sa viață s-a luptat cu depresia, cu singurătatea și cu faptul că nimeni nu îi era alături.

Vincent a avut multe tentative de suicid în ultimii săi ani de viață, pe care i-a petrecut într-un azil de boli psihice. Nimeni nu îl susținea și nu vedea talentul incredibil pe care îl avea, în afară de fratele său, Theo.

Cu toate acestea, chiar și printre crizele pe care le suferea, singura sa dorință era aceea de a picta în continuare, de a se perfecționa.

Vincent era hotărât și foarte curajos. Trăind fără hrană și pictând neîncetat. Sfidând boala și părerile distructive ale celorlalți.

Oare cum ar fi decurs lucrurile daca societatea îi recunoștea talentul mult mai repede?

Ei bine, nu vom ști niciodată. Însă ne putem imagina. În această scenă, este redată reacția pictorului, adus în lumea contemporană, în momentul în care vede cât de apreciată îi este munca pentru care și-a dedicat întreaga viață.👇

Theo credea în el, precum reiese și din următorul citat: „Este incredibil cât de multe lucruri știe și ce viziune clară are asupra lumii. Prin urmare, sunt sigur că, dacă va mai avea ceva ani de trăit, își va face cu siguranță un nume în lumea artei.” Și așa a fost.

Recomand cu căldură cartea care spune adevărata poveste a lui Vincent Van Gogh.

„Vincent și Theo. Frații Van Gogh” surprinde legătura dintre Vincent și fratele lui, singurul care de altfel, l-a înțeles. Având o viață chinuită, pictorul s-a bucurat însă de sprijinul și iubirea fratelui său. După cum spune autoarea, Deborah Heiligman, la începutul cărții sale, „Fără Theo, lumea nu l-ar fi avut pe Vincent.”

Fiodor Dostoievski este de asemenea, un mare geniu, care și-a expus ideile prin creațiile sale, precum: ,,Idiotul”, ,,Crimă și pedeapsă”, ,,Demonii” și multe capodopere.

Însă, ce mi-a trezit curiozitatea a fost personajul principal din ,,Crimă și pedeapsă”, Raskolnikov. Băiatul, fost student, a renunțat la facultate.

Trăia de pe pe o zi pe alta, mânca foarte rar și dormea foarte mult, fapt din cauza căruia ajunsese foarte slăbit. În dorința de a face bani, el a pus la cale jaful unei bătrâne cămătare.

Deși acțiunile lui au fost planificate până la cel mai mic detaliu, situația a evoluat prost.

A ieșit de sub control și totul s-a terminat cu o dublă crimă. La scurt timp după aceea, măcinat de remușcare, fostul student cade la pat, bolnav și slăbit, în delir.

„Raskolnik”, cuvânt de origine rusă se traduce prin „divizat” sau „schismatic”. Aceste atribute scot în evidență trăsătura sa de a se „sustrage” din rândul societății umane, de a se diferenția față de ceilalți oameni.

În acest context, iată în comparație cu numele mari pomenite mai sus, Raskolnikov, este invadat de mânie și egocentrism.

Față de Vincent Van Goh și Nikola Tesla, care se autoizolează de societate pentru că se simt neînțeleși și nesiguri de aprecierea celorlalți, personajul nostru se consideră însă superior!

Un alt exemplu asemănător din literatură este reprezentat de Stephen King, în cartea sa intitulată „Pistolarul”.

Cartea face parte din seria „Turnul Întunecat” și îl are în prim plan pe Roland, ultimul pistolar din generația sa. El trăiește într-un univers post-apocaliptic, într-o lume în care au rămas puțini oameni, care stau cu frică de lumea întunecată.

Personajul nostru trăiește solitar, mereu călare. Roland trebuie să fie mereu atent, să aibă grijă, fapt care i-a dezvoltat o inteligență deosebită. Având un trai solitar, din cauza „meseriei” sale, Roland s-a deprins să fie mereu singur, distanțat de societate.

Față de Raskolnikov, Roland este mai rezervat, mai sigur pe sine.

El nu-și pune în perspectivă comparația sa față de ceilalți oameni. Ceea ce îl face diferit este faptul că el rămâne obiectiv, din acest punct de vedere. Acesta pune pe primul loc datoria sa și instinctul de autoconservare.

Ceea ce toate personajele noastre au în comun, însă, este faptul că ei ajung să se autoizoleze, oarecum, de restul lumii. Deși circumstanțele fiecărui personaj diferă, ei toți sunt împinși, de un motiv sau altul să se distanțeze față de ceilalți oameni. De aceea, putem spune că geniile, de multe ori, aleg să-și trăiască existența în solitudine.

Autori: Izabela Ilvan si Daiana Rob

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi