incendiu

Copil de 4 ani din Constanța, ars pe 30% din suprafața corpului într-un incendiu!

"în Știri" by

Un copil de aproximativ 4 ani a suferit arsuri pe aproape 30% din corp într-un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Cuza Vodă, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea.

“Am fost solicitaţi să intervenim pentru lichidarea unui incendiu în localitatea Cuza Vodă şi, fiind vorba despre o localitate aflată în carantină, în contextul epidemiei de COVID-19, forţele de ordine din zonă au facilitat accesul la locul intervenţiei şi au asigurat măsurile de ordine publică. Focul a fost pus sub control şi acum pompierii lucrează pentru lichidarea incendiului, fiind alocate două autospeciale, un echipaj SMURD şi un echipaj SAJ”, a precizat ofiţerul de presă al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.

Conform AGERPRES, copilul a primit primele îngrijiri la fața locului, după care a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportat la spital.

Hei, sunt Diana, sunt din județul Hunedoara și învăț la Liceul Teoretic Ion Constantin Brătianu. Sunt o persoana timidă de fel, însă îmi place să-mi fac prieteni noi și să socializez. Pasiunile mele sunt cititul și scrisul. Iubesc să-mi pun gândurile pe hârtie și să fac oamenii fericiți.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi