Copilăria între traumă și fericire

Copilăria între traumă și fericire

"în Psihologie & Relații" by

Hai, știu că v-a zburat gândul fiecăruia la momentele copilăriei, când ați citit acest titlu. Cu toții ne aducem aminte de acele momente frumoase, când puteam zburda liberi cu prietenii. Atunci când ziua era a noastră și îi eram stăpânii deplini. Acele ieșiri de la ora 9, poate chiar 10, din ușă în ușă, rugându-ne de părinții prietenilor să-i lase la joacă. Vă mai amintiți când ne rugam de prieteni să nu se ducă la masă, doar că nu i-ar mai fi lăsat pe afară? Aia da supărare, când nu ai cu cine juca urmărire sau capră nouă.

Poate ar trebui să vă amintesc de creativitate, ce spuneți? Din bețe îți făceai arme, iar din glod castele, dărâmate de sute de ori. Băteam mingea oriunde apucam și oricine ne fugărea, „DAȚI-I DRUMU’ LA BLOCURILE VOASTRE”, chiar și atunci când doar stăteam în fața unui bloc. Huh, proletari… N-ai decât să le comentezi, să vezi până unde-i duce capu’.

Dar v-ați întrebat, totuși, unii dintre voi, cum poate fi copilăria între traumă și fericire?

Aș fi ipocrit dacă nu aș preciza măcar de acea copilărie paralelă, în care copiii muncesc zi și noapte sau cerșesc. Ăla este deja un chin, dar astăzi voi scrie despre acea suferință psihică. Multe chestii au un impact major asupra copilului, ieșind la suprafață acea traumă, pe măsură ce înaintează în vârstă și-și dezvoltă caracterul.

Egalitatea deplină nu există nici măcar în anii timpurii ai vieții

Cu mâna pe inimă vă spun, dacă nu ești exact ca ei, le ești un inferior. Toți, în viziunea puerilă și mărginită a unui copil, trebuie să fie slabi și să facă aceleași lucruri, altfel ești înlăturat. În cazul în care vă gândeați, „Dar copil cu viziune puerilă e pleonasm!”, înseamnă că nu cunoașteți suficienți oameni „trecuți prin viață”.

Câteodată, chiar și un soldățel face diferența. Iei cu tine jucăriile pe afară, copiii roiesc în jurul tău, iar dacă e ultimul model, cu atât mai bine. Dacă un cartier întreg se dă până la vale și înapoi cu placa, și tu trebuie, altfel ești distanțat. La astea chiar am fost martor ani în șir, dar la Bakugani sau Beyblade-uri nu mă pot plânge, că îmi plăceau seriile și colecționam. Ah, dacă mereu ar fi fost la fel și fără acestea…

Copil fiind, ești o mină de aur pentru bullying

Și nu mă refer doar la cel venit din partea celor de vârsta voastră… din trecut. Ajungând cu cititul până aici, cred că ești acum destul de mare, cititorule. Presiunile sociale vin din toate părțile: profesori, familie, adulți random de pe stradă, și tot așa. La școală, se fac multe discriminări, mai ales pe baza notelor, sau favoritisme. Poate vă întrebați dacă copiii de profesori sunt mereu favorizați. Vă zic din experiență că nu, unii chiar sunt copleșiți din toate părțile, atât de familie, cu așteptările de rang nobil, cât și din partea profesorilor sau răutăți gratuite din partea colegilor.

Dacă vreți să citiți mai multe despre dramele unui copil de profesor, nu ezitați să dați click aici!

Pe lângă acestea, fiind obez, am auzit multe, atât din partea plozilor, cât și din partea adulților. Nu au fost puține cazurile în care un cartier întreg se alia împotriva mea și arunca cu pietre și castane. „Grasu’ ăla prost” changed my mind. Asta m-a făcut să meditez și mai tare asupra propriei persoane, mai ales că auzeam asta mereu. Se trezeau toți neandertalienii pe stradă, din senin, să mă facă gras. Nu îi cunoșteam pe unii, dar cert este că, în prezent, eu am slăbit, iar ei vor rămâne niște „grași proști”.

Culmea e că așteptam pe cineva în fața blocului său, ploua, iar un grobian, cu burta până la călcâie, mă fugărise cu umbrela, îndreptată fix spre mine. Noroc că eram în stare să alerg și să sar garduri, că nu voiam să știu ce se întâmplă. Mulțumesc, nea’ Mihai, că mi-ai dat ceva motive să îmi exersez sprayul pe tine. Apropo de săritul gardului, această activitate olimpică mă salvase în clasa întâi. Cum? Mă întorceam spre casă, prin spatele blocului, și un moșneag, ce săpa la flori, m-a fugărit din senin… cu lopata… Încă mai țin minte ancora aia de pe antebraț…

Acum, totul e mai ușor de zis, fiind adult în acte și adolescent din punct de vedere biologic

Nici măcar ironia mea nu mă poate vindeca. Toate acestea și-au pus amprenta asupra mea. Cu toate că sunt un pesimist înrăit, îmi place să caut ceva bun în orice, dacă nu pe moment, în timp voi realiza. Acele experiențe din copilărie m-au făcut să văd totul diferit și să ajut acolo unde pot. Viața este doar un amalgam sufocant de neîmplinire. Nu oricine știe despre ce vorbesc și nu va putea vreodată, dar transcederea biologicului poate părea cunoscută unora.

Dacă nu poți să-ți sari tu în ajutor, nu o va face nimeni pentru tine, iar tu vei fi doar un simplu martor al unui colaps intern ireversibil. Viața ta depinde de ce alegeri faci tu, cu o mică mențiune. Subconștientul acționează în funcție de ce vede undeva, dar tot tu alegi. Simplu, nu? Cum spuneam, anii din primul deceniu de viață servesc drept bază a caracterului tău, dar depinde în ce fel te-au influențat. Sper că a fost un moment bun de reflecție asupra sinelui, în care să vă amintiți slăbiciunile și punctele forte. Fricile și bucuriile, poate chiar insecuritățile și complexele pe care le doreați uitării. Nu încercați să le ascundeți, ci să trăiți împăcați cu ele, altfel, vă vor bântui în plina voastră efemeritate. Pe voi unde v-a situat copilăria între traumă și fericire, în această nadă de cuvinte?

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi