prejudecăți

Prejudecăți din copilărie: da’ mai dă-l dracu de roz!

"în Păreri și opinii" by

De când lumea și pământul, sau mai bine zis, de cam 30 de ani, e o regulă nescrisă ca fetițele să fie înconjurate în roz, iar băiețeii în albastru. Aceste prejudecăți ne lovesc de când suntem mici. De la vopseaua de pe pereți, până la hăinuțe și jucării, roz și albastru au devenit un fel de poli ai genurilor. Un ying și yang baby version, am putea spune.

Și eu i-am torturat pe ai mei cu rozul. Cât am fost mică, toată casa era o mare de chestii roz. Oriunde apucai, dădeai de rochițe, hăinuțe de păpuși sau seturi de bucătărit, toate în nuanțe diferite de, ați ghicit, roz. În penarul meu, culoarea asta era cea mai stresată. Dar ce să-i faci? Rochița aia de prințesă Barbie nu se colorează singură…

Dar credeți că eu, la vârsta de 4-5 ani, aș fi putut să discern singurică și să găsesc o altă variantă?

Mă jucam jocuri Barbie pe calculator și mă uitam cu orele la filme cu zâne și prințese pe Minimax. Am înnebunit-o pe mama cu dorința de a sta prin casă în cele mai frumoase rochițe pe care le aveam în dulap. Păi cum altfel dacă prințesele așa făceau.

Și ghiciți, dintre toate prințesele, zânele, sirenele, cine era „șefa”? Cea blondă și îmbrăcată în roz, bineînțeles! Și uite așa se ducea Raluca de 5 ani la coafor, și o implora pe coafeză să o facă „blondă și cu părul lung”, când ea era șatenă și tunsă băiețel.

Păpușa Barbie a fost influencerul copilăriei mele și nu numai.

Ce vedeam la televizor determina ce voiam să avem, ce voiam să devenim. Și se pare că oamenii de prin studio-uri nu au luat responsabilitatea asta în serios, încurajând copiii să fie copiuțe ale „șefilor” din desene.

Faptul că mereu era „un șmecher și restul” ne-a făcut pe toți să ne batem inconștient să ieșim din categoria „și restul”. Nu puteam să realizăm că fiecare e unic și frumos în felul lui.

Ca fetele să fie șefe, trebuiau să fie ca Barbie: frumoase și ireal de slabe și feminine. Băieții trebuiau să fie puternici și aroganți. Cel mai important: nu trebuiau să plângă sau să își arate sentimentele. Iar împărțirea asta strictă, de multe ori încurajată și de părinți, rămâne în mințile copiilor mult timp după ce închid postul de desene pentru ultima dată.

Am avut noroc de ai mei

După ceva timp, am început să mă debarasez de vechile jocuri cu Barbie și să mă joc jocuri cu mașini. Descoperisem Jetix și Power Rangers (unde, ce să vedeți, ranger-ul albastru era preferatul meu, nu cel roz). În clasa a 3-a, eram fascinată de ceva roboței cu telecomandă, pe lângă care vechile păpuși păreau niște porcării.

Unii părinți s-ar fi luptat ca eu să nu ajung „o băiețoaică”. M-ar fi inundat în păpuși chiar dacă asta m-ar fi scos din sărite. Și totuși, ai mei mi-au cumpărat și roboței, și bakugani, și bayblade-uri. Și m-au lăsat să mă joc cu ce îmi plăcea mie. Normal că și cu păpușile mă mai jucam, dar nu mai eram obsedată să mă transform în vreo Barbie.

Și am avut noroc și că eram fată

Mai ușor scapi cu „uite-o ce băiețoaică e”, decât cu „vai, mamă, dar băiețeii nu se joacă cu păpuși”. În copilărie, băieții sunt mai predispuși a fi bombardați cu jucării care nu le plac, pentru că „nu vrem să se joace cu păpuși și să ajungă homalău”. Băieții nu au voie să se joace cu casa de păpuși, nici să schimbe ținute în jocuri dress-up. Au voie doar pe la măsuța de scule și la roboței. Doar vrem să ajungă niște bărbați adevărați care își ascund sentimentele și care au o grămadă de probleme emoționale. Nu îi vrem oameni echilibrați, dacă prețul pentru echilibrul lor interior e să se joace cu jucării „de fete”.

De ce mi-am povestit copilăria aici?

Eu am avut noroc de o copilărie fericită și lipsită de astfel de restricții, dar mulți nu au avut același noroc. Pentru că, mai ales în România, copii sunt îmbuibați în stereotipuri și prejudecăți de când sunt mici. Cu „băiețoaica” nu sar restul fetițelor coarda în curtea școlii. De „ciudatul ăla gay” râd toți băieții când îl văd jucând șotron.

Aceste prejudecăți pe care societatea de adulți le setează copiilor, care abia au habar pe ce lume trăiesc, stau la baza bullyingului. Apoi, la depresie, la anxietate, la o viață nefericită.

Și așa ajungem să obligăm acești copii să fie fericiți, când ei nu simt asta. Mai multe găsiți aici!

Culorile nu au avut și nu vor avea niciodată sex. Nici jucăriile. Doar mințile noastre cataloghează obiecte și comportamente ca „de băieți” sau „de fete”. Așa îngrădim creierele copiilor cu niște garduri de sârmă pe care, dacă le sar, sunt etichetați ca „băiețoaică” sau „fătălău”. Că doar deh, de boli mai scapi tu, dar de prejudecăți și de presiunile societății niciodată.

De ce să le impunem noi copiilor să fie cumva, în loc să îi lăsăm să fie ce își doresc ei? În loc să îi învățăm de mici că e ok să aibă propria identitate, nu pe cea a lui Barbie sau a lui Superman. Că pot să fie prinții din poveștile cu zâne sau tipele șmechere care se luptă cu monștrii cot la cot cu băieții. Că pot să bată cu pumnul în masă și să se cațere în copaci chiar dacă sunt fete, și că pot să plângă sau să arate emoție chiar dacă-s băieți. Poate așa nu s-ar mai întoarce mulți dintre ei plângând de la școală, din cauza unor prejudecăți nefondate.

Helo! Eu sunt Ralu și tocmai mi-ai citit articolul :) Am 18 ani și sunt din județul Suceava, dintr-un orășel de care cel mai probabil nu ai auzit niciodată. Mare potterhead de mică, îmi place să citesc, ador psihologia și enigmele. Și ce să vezi: din când în când mai și scriu! Iar dacă ai ajuns până aici, aruncă un ochi la restul articolelor mele! Te asigur că nu vei regreta!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi