Constituţiile din România

Constituţiile din România – sinteză istorie BAC

"în BAC/Istorie" by

Constituţiile din România și actele cu caracter constituțional

Constituția este legea fundamentală a unui stat, care reglementează funcționarea statului în toate sectoarele sale, forma de guvernământ, structurile și atribuțiile puterilor în stat și care prevede drepturile și libertățile cetățenilor. Constituţiile din România au marcat diferite etape ale dezvoltării statului românesc.

În societatea românească, necesitatea redactării unei constituții apare în contextul modernizării sociale, economice, politice şi culturale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în condițiile pătrunderii și difuzării ideilor Revoluţiei Franceze.

Acte constituţionale din sec. al XIX-lea

Constituţiile din România au fost precedate de acte cu caracter constituțional:

  • declarații de principii (Cererile norodului românesc – 1821, în timpul revoluției conduse de Tudor Vladimirescu);
  • declarații de drepturi (Proclamația de la Islaz și celelalte programe ale revoluției de la 1848);
  • proiecte de reformă (Constituția Cărvunarilor – Ionică Tăutul, 1822 sau Osăbitul act de numire a suveranului românilor – Ion Câmpineanu, 1838).

Convenția de la Akkerman

Convenția de la Akkerman (Cetatea Albă) din 1826 a fost primul document oficial care anula domniile fanariote şi impunea domnia pe şapte ani a domnitorilor români aleşi de Divan. Principatele primeau libertatea comerţului internaţional, însă Poarta Otomană avea prioritate în ceea ce priveşte comerţul cu cereale.

Tratatul de la Adrianopol

Tratatul de la Adrianopol din 1829 prevedea desfiinţarea raialelor turceşti de la Turnu, Giurgiu şi Brăila, stabilind graniţa Ţării Româneşti pe linia Dunării. Libertatea comerţului şi libertatea de navigaţie pe Dunăre şi Marea Neagră erau recunoscute oficial. Prin acest tratat, venit după victoria Rusiei împotriva Turciei, Rusia devenea putere protectoare a Principatelor Române, în timp ce Turcia rămânea putere suzerană. În acest context, s-au format două comisii în cele două Principate, care urmau să redacteze legi în conformitate cu noul statut. Astfel, au apărut primele documente cu rol constituţional modern, denumite Regulamente Organice, care au intrat în vigoare în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova. Acestea aduceau numeroase schimbări în organizarea celor două principate, constituind o etapă importantă în modernizarea acestora.

Prevederi
  • Era instituit principiul separării puterilor în stat. Puterea executivă aparţinea domnitorului, care era ajutat de un Sfat Administrativ. Puterea legislativă aparţinea Adunării Obşteşti, formate din Mitropolitul Bisericii Ortodoxe (preşedinte), 20 de boieri de rangul I şi 18 boieri aleşi pe judeţe. Puterea judecătorească aparţinea judecătorilor.
  • Erau desfiinţate impozitele indirecte şi se introducea impozitul pe cap de familie.

Domnitorii care au condus Principatele în baza Regulamentelor Organice au fost: Mihail Sturdza (Moldova), Grigore Alexandru Ghica şi Gheorghe Bibescu (Ţara Românească).

Războiul din Crimeea

Războiul din Crimeea, soldat cu înfrângerea Rusiei în faţa unei coaliţii care sprijinea Imperiul Otoman, s-a încheiat prin semnarea Tratatului de la Paris din 1856. Acest tratat lua în discuţie şi problema Principatelor, iar în 1858, după ce Adunările Ad-Hoc se pronunţă în favoarea unirii, a fost adoptată Convenţia de la Paris, care stabilea noul statut politic şi juridic al celor două Principate:

  • Noul stat format urma a se numi „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”.
  • Se prevedea alegerea a doi domnitori, guverne şi parlamente separate.
  • Instituţiile comune erau Comisia Centrală de la Focşani şi Curtea de Casaţie.

Unirea a fost realizată efectiv prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, iar marile puteri care hotărâseră o unire parţială au fost puse în faţa faptului împlinit. În 1864, Cuza a impus un alt document cu valoare constituţională, Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, aprobat de populaţia cu drept de vot prin plebiscit.

Prevederi
  • Menţinea principiul separării puterilor în stat, însă atribuţiile domnitorului erau sporite;
  • Puterea legislativă era deţinută de domnitor şi Consiliul de Miniştri;
  • Puterea judecătorească aparţinea instanţelor de judecată;
  • Prerogativele domnitorului: avea drept de iniţiativă legislativă, avea drept de veto (putea promulga sau nu actul legislativ), avea puterea de a dizolva Corpul Legislativ și de a numi prim-ministrul.

Constituţiile din România

Constituţia din 1866

După înlăturarea lui Cuza, în fruntea României a ajuns prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, fiind necesară adoptarea unei constituţii. Constituţia din 1866 a avut ca model Constituţia belgiană din 1831, adaptată însă necesităţilor româneşti. Avea 8 titluri si 133 de articole şi consacra făurirea statului român modern.

Prevederi
  • Denumirea oficială a statului era România, fiind organizat ca o monarhie constituţională ereditară;
  • Prerogativele domnitorului, mai târziu ale regelui: avea drept de iniţiativă legislativă, era comandantul armatei, avea drept de veto absolut (adică putea respinge o lege votată de Parlament), bătea monedă, acorda decoraţii, numea membrii Guvernului, avea drept de graţiere etc.;
  • Principiul separării puterilor în stat: puterea legislativă aparţinea Parlamentului, format din Senat şi Camera Deputaţilor. Puterea executivă aparţinea Guvernului. Puterea judecătorească era deţinută de instanţele de judecată şi de Înalta Curte de Casaţie;
  • Toţi românii sunt declaraţi egali în faţa legii;
  • Libertatea conştiinţei, a învăţământului, a presei, a întrunirilor. Constituţia prevedea că aceste drepturi puteau fi exercitate numai de cetăţenii români;
  • Proprietatea era declarată sacră şi inviolabilă;
  • România era un stat indivizibil, al cărui teritoriu era inalienabil.

Constituţia din 1866 a fost amendată în 1879, 1884, 1917, rămânând în vigoare până în anul 1923.

Constituţia din 1923

După Marea Unire din 1918, a luat naştere România Mare, fiind necesară adoptarea unei noi constituţii, care să corespundă acestor realităţi. Noua Constituţie, promulgată în 28 martie 1923 şi publicată în Monitorul Oficial o zi mai târziu, păstra 76 de articole din Constituţia din 1866.

Prevederi
  • România era stat naţional, unitar şi indivizibil;
  • Principiul separării puterilor în stat, puteri care erau exercitate astfel: puterea legislativă aparţinea regelui şi Parlamentului (format din Senat şi Adunarea Deputaţilor). Puterea executivă aparţinea regelui şi Guvernului (constituit din partidul sau coaliţia care câştiga alegerile parlamentare). Puterea judecătorească era deţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi instanţele de judecată;
  • Egalitatea în faţa legii şi a îndatoririlor publice;
  • Libertatea individuală este garantată;
  • Libertatea conştiinţei este absolută;
  • Garantarea proprietăţii de orice natură;
  • Libertatea de a comunica ideile şi opiniile prin viu grai, în scris sau în presă;
  • Libertatea întrunirii şi asocierii;
  • Votul universal;
  • Atribuţiile regelui: este şeful statului, numeşte prim-ministrul, este comandantul armatei, are dreptul de a bate monedă, de a acorda decoraţii, drept de graţiere şi amnistiere. Actele sale devin valabile numai dacă sunt semnate şi de ministrul de resort.

Constituţia din 1923 a consolidat Marea Unire şi statul român modern, rămânând în vigoare până în 1938.

Constituţia din 1938

Regele Carol al II-lea (1930-1940) a urmărit să instaureze un regim politic autoritar, motiv pentru care, în 1938, a demis Guvernul şi a proclamat o nouă Constituţie (27 februarie 1938). Această Constituţie consacra supremaţia regelui şi suprima principiul separării puterilor în stat, drepturile şi libertăţile cetăţenilor fiind restrânse.

Prevederi
  • În mâinile regelui era concentrată atât puterea legislativă, cât şi cea executivă;
  • Regele avea drept de veto absolut;
  • Miniştrii erau răspunzători pentru actele semnate de rege şi contrasemnate de miniştrii de resort;
  • Regele avea dreptul de a dizolva Parlamentul fără a fi obligat să îl convoace într-un anumit termen;
  • Regele putea conduce prin decrete-lege;
  • Hotărârile judecătoreşti erau executate în numele regelui.

Constituţia din 1938 a rămas în vigoare până în 1940, când a căzut regimul lui Carol al II-lea şi a fost instaurat regimul militar al lui Ion Antonescu (1940-1944). După 23 august 1944, a fost reinstaurată pentru o perioadă scurtă Constituţia din 1923, însă prevederile ei nu au putut fi puse în aplicare din cauza luptei comuniştilor pentru a prelua puterea politică. La 30 decembrie 1947, regele Mihai I a fost forţat să abdice şi s-a proclamat Republica Populară Română, fiind instaurat regimul comunist.

Constituţiile din România în perioada comunistă

Constituţia din 1948

Această Constituţie a fost adoptată la 13 aprilie 1948, fiind inspirată din Constituţia Uniunii Sovietice din 1936. Avea 10 titluri şi 105 de articole.

Prevederi
  • Republica Populară Română era un stat popular şi suveran;
  • Era desfiinţat pluripartidismul şi principiul separării puterilor în stat;
  • Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau încălcate;
  • Mijloacele de producţie puteau fi trecute în proprietatea statului atunci când interesul o cerea;
  • Instituţia supremă a puterii era Marea Adunare Naţională;
  • Guvernul era răspunzător în faţa Marii Adunări Naţionale;
  • Comerţul intern şi extern era trecut sub controlul statului;
  • Instanţele judecătoreşti erau Curtea Supremă, tribunalele şi judecătoriile populare.

Constituţia din 1952

Noua Constituţie, adoptată la 24 septembrie, urmărea să intensifice procesul de sovietizare în toate sectoarele societăţii româneşti. Acest act fundamental demonstrează şi aservirea Republicii Populare Române faţă de Uniunea Sovietică. Conform principiilor comuniste, baza puterii o constituia „alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare”. Dictatura proletariatului era exercitată prin intermediul Partidului Muncitoresc Român (mai târziu, Partidul Comunist Român).

Prevederi
  • Regimul de stat al României era „regimul democraţiei populare”;
  • Instituţia legislativă supremă era Marea Adunare Naţională, aleasă pe o perioadă de 4 ani;
  • Instituţia executivă supremă era Consiliul de Miniştri;
  • Justiţia era înfăptuită de către Tribunalul Suprem al Republicii Populare Române, de tribunalele regionale şi tribunalele populare;
  • Libertatea cuvântului, a presei şi a întrunirilor erau „în conformitate cu interesele celor care muncesc şi pentru întărirea democraţiei populare”;
  • Era menţionat rolul conducător al partidului.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în anul 1965, în fruntea partidului şi a statului a fost ales Nicolae Ceauşescu.

Constituţia din 1965

Această Constituţie a fost adoptată la 21 august 1965, având 9 titluri şi 114 articole. Prin această constituţie era stabilit rolul conducător al Partidului Comunist Român în întreaga viaţă a societăţii.

Prevederi
  • Denumirea oficială a statului era Republica Socialistă România;
  • Teritoriul României era inalienabil şi indivizibil;
  • Organul suprem al puterii de stat a Republicii Socialiste România era Marea Adunare Naţională, unicul organ legislativ;
  • Consiliul de Miniştri avea calitatea de organ suprem administrativ;
  • Tribunalele şi Procuratura erau subordonate Partidului Comunist Român;
  • Se revenea la organizarea administrativă pe judeţe în locul regiunilor şi a raialelor;
  • Statul era socotit proprietarul resurselor subsolului, al mijloacelor de producţie şi al pământului.

Ascensiunea lui Nicolae Ceauşescu a dus la modificarea Constituţiei în 1974 şi la instituirea funcţiei de Preşedinte. Atribuţiile Preşedintelui Republicii Socialiste România:

  • Prezida Consiliul de Apărare al Republicii;
  • Putea prezida şi şedinţele Consiliului de Miniştri;
  • Putea numi şi revoca miniştri;
  • Emitea decrete prezidenţiale şi decizii;
  • Era comandantul forţelor armate.

Constituţia din 1965 a rămas în vigoare până la căderea regimului comunist, în decembrie 1989.

Revenirea la democraţie

Constituţia din 1991

Revenirea la statul de drept şi la un regim democratic a determinat necesitatea adoptării unei noi Constituţii. Aceasta a fost adoptată de Adunarea Constituantă şi aprobată la 8 decembrie 1991 printr-un referendum popular, având 8 titluri şi 156 de articole. Constituţia reintroducea principiile specifice statului de drept, cum ar fi suveranitatea naţională, regimul reprezentativ, separarea puterilor în stat:

  • România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil;
  • Forma de guvernare este republica de tip semiprezidenţial, preşedintele fiind ales prin vot universal pentru o perioadă de 4 ani (ulterior durata mandatului fiind mărită la 5 ani);
  • Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative.
Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti
  • Libertatea de exprimare;
  • Libertatea de asociere;
  • Libertatea individuală;
  • Dreptul de a alege şi de a fi ales;
  • Dreptul la vot începând de la 18 ani;
  • Dreptul la libera circulaţie în ţară şi în străinătate;
  • Dreptul la educaţie;
  • Dreptul la proprietate (în 1991, ocrotită, din 2003, garantată);
  • Interzicerea pedepsei cu moartea şi a torturii.
Principalele instituţii ale statului sunt:
Parlamentul
  • Deţine puterea legislativă, fiind format din Senat şi Camera Deputaţilor;
  • Este ales prin vot universal odată la 4 ani;
  • Adoptă bugetul de stat, legile şi controlează Guvernul.
Guvernul
  • Deţine puterea executivă, fiind format din prim-ministru, miniştri şi alţi membri;
  • Este alcătuit din partidul sau alianţa care câştigă alegerile parlamentare;
  • Adoptă hotărâri şi ordonanţe;
  • Se supune controlului Parlamentului.
Preşedintele
  • Veghează la respectarea Constituţiei;
  • Mediază între puterile statului şi între stat şi societate;
  • Este comandantul suprem al armatei;
  • Are dreptul de a încheia tratate;
  • Promulgă legi;
  • Conferă decoraţii;
  • Este ales prin vot universal pentru o perioadă de patru ani, ulterior durata mandatului fiind mărită la cinci ani. Poate exercita cel mult două mandate.
Justiţia
  • Deţine puterea judecătorească, fiind reprezentată de judecători şi de Curtea Supremă de Justiţie (acum numită Înalta Curte de Casație și Justiție);
  • Este independentă faţă de puterea legislativă şi cea executivă.

În anul 2003, Constituţia a fost modificată în condiţiile în care România era implicată în procesul de integrare europeană. Astfel, Constituţia a fost modificată în sensul respectării prevederilor tratatelor comunitare faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

Dacă această sinteză ţi-a fost de folos, îţi recomandăm să o citeşti şi pe următoarea, dând click aici.

Sursă foto: infocluj.eu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Adevărul

Adevărul

El este abisul alb, plin de vene roșioare care își face transcendența
Derulează înapoi