Scânteia
Scânteia

Corpu-ţi e tăciunele,
Iar al meu scânteia.
Este foc în nopţile
În care e doar ea.

S-ard între-ale tale porţi
Ce deschid infernul,
Şi-aş vrea,-ntruna dintre nopţi,
Să-mi oferi tot cerul.

Cu-n trident m-ai pune
În cazanul clocotind,
Strigătu-mi apune
Şi-al tău suav cânt iubind.

Ah! de-ai înţelege tu,
Zeiţă de infern,
Că prin vine-mi trec acu’
Patimi de-amor etern.

Şi-mi doresc cenuşă doar
Tu să mă faci acum,
Te-oi cumprinde-ntr-un calvar
Doar din scântei şi fum.

Când suav coboară seara,
Fi-vom cuprinşi de vals,
Printre stele vom dansa
Şi totul va fi ars.