Dr Cercel

Dr. Cercel vrea să izolăm bătrânii 3 luni! Guvernul se opune

"în Știri" by

Dr. Adrian Streinu Cercel are în vedere un proiect în care propune izolarea bătrânilor de peste 65 de ani și obligarea acestora de a se detașa de familie pe o perioadă de 3 luni. Proiectul a stârnit reacții negative în rândul opiniei publice, iar Guvernul a respins propunerile medicului.

Grupul de Comunicare Strategică declară că respinge acest proiect.

„În privința deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricție, se va ține cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetățeni. Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluții prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiții de siguranță sanitară, fără a impune restricții suplimentare anumitor categorii de persoane”, se precizează într-un comunicat al GCS, citat de Digi24.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și-a exprimat opinia pentru Digi24 că nu este de acord cu izolarea bătrânilor de peste 65 ani, ca riscul de infectare cu COVID-19 să fie mai mic. Acesta spune:

„Să ne gândim dacă odată cu atingerea vârfului, perioada de descreștere va duce la o perioadă de relaxare. Dar relaxarea va fi în același timp cu anumite restricții, în care vor fi două sau trei ore în care putem merge cu mască și mănuși. (Relaxarea – n.red.) nu la fel pentru toate categoriile de vârstă, precum nu la fel pentru toate localitățile sau focarele. Vedem evoluția fiecărui focar în parte. Vor avea un orar în care persoanele vârstnice vor putea să iasă, să se relaxeze, dar n-aș spune eu o restricție, ci mai degrabă o precauție cu persoanele în vârstă.”

Nelu Tătaru propune ca bolnavii asimptomatici sau cu simptome ușoare să fie duși în zone tampon.

Acesta spune că va face o evaluare după sărbătorile pascale în care vor vedea de la zi la zi numărul cazurilor cât și cel al deceselor, iar atunci când se va lua în calcul o relaxare, va fi diferită pentru fiecare comunitate în parte.

Ministrul Sănătății consideră că, în cazul în care spitalele vor ajunge la saturație, persoanele cu simptome ușoare sau asimptomatice vor sta în zone suport pentru a evita infectarea persoanelor de la domiciliu sau vârstnicii.

 

Ambiție, responsabilitate și devotament sunt cuvintele care mă caracterizează cel mai bine. Am 20 de ani, sunt studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și fac ceea ce îmi place cel mai mult, scriu. O persoană curioasă, libertină și cu o minte ageră, așa mă pot descrie. Sunt un om care nu se mulțumește cu puțin și pune suflet în tot ceea ce face.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi