am uitat cum să trăim Paștele

Când am uitat cum să trăim Paștele?

"în Dosarul Săptămânii" by

E Vinerea Mare, acum, când scriu aceste rânduri. Soarele apune. E momentul celei mai mari dureri cunoscute de omenire, atât de cea din prezent, cât și de cea din trecut. E ziua în care Pământul tot s-a cutremurat, pentru că El, fiind pe Cruce, și-a dat ultima suflare pentru noi – clipa în care, încă o dată, El ne-a iertat, deși noi ne-am întors din nou fața către întuneric. Dar… când am uitat cum să trăim Paștele?

Suntem la câteva ore depărtare de cel mai încărcat de bucurie moment al anului.

Chiar și acum, din case, vedem Lumina cum se aproprie. O simțim și o privim în tăcere, pentru că ea nu vine încovoiată de multă zarvă și fast. Vine aducând doar iubire, așa cum a făcut-o și Iisus acum aproape două milenii, care parcă au fost ieri. Așa cum a intrat în Ierusalim, așa cum și-a petrecut viața printre cei ca noi, așa cum a acceptat moartea, ca să ne ofere nouă viața, toate acestea, cu cea mai mare smerenie.

Mulți zicem că religia e învechită, că nu mai e un mod de trai după care oamenii să își ghideze viețile.

Dar Ortodoxia nu se reinventează după dorințele noastre, ci noi ne reinventăm după ale ei, aceleași de atâția ani. Și, deși întreaga lume se află în continuă mișcare, sufletul Creației este tot Credința, care pulsează în noi sau pe lângă noi, dar care ne atinge într-un fel pe toți, fără excepție. Și, deși unii dintre noi rămân reci la toate dovezile de dragoste care ne sunt oferite – cum ar fi propria viață, sau cerul pe care îl vedem zilnic deasupra noastră, sau ploaia, sau florile parfumate sau orice alte minuni care nu ar fi putut fi făcute decât de mâna unui creator divin – Dumnezeu nu rămâne rece față de noi.

Nu numai acum, când vine Paștele, ci în fiecare zi, El ne poartă de grijă. Îl simțim mereu, Îl vedem în fiecare element al naturii, Îl cunoaștem prin fiecare suflet care ne atinge, dar Îl ignorăm, crezând că ceea ce reușim să realizăm este meritul nostru.

Nu ne gândim să Îi mulțumim lui Dumnezeu în fiecare dimineață, pentru că ne-a oferit o nouă zi.

De fapt, nu ne gândim să-I mulțumim niciodată când ceva bun ni se întâmplă. Ne amintim de El doar în vremuri grele și ne întrebăm de ce oare ne-a părăsit. Și nu ne gândim nicio secundă că poate am atras singuri toate aceste probleme asupra noastră. Îl chemăm doar atunci când disperăm sau atunci când vrem să aruncăm vina asupra cuiva. Și uităm că El, cândva, a luat TOATĂ vina noastră asupra Lui. Uităm că noi L-am răstignit atunci și o facem în fiecare zi. Ne privim durerile, care ni se par nemăsurate, și nu ne gândim la durerea Maicii Sale, care nu s-a asemănat cu nicio altă suferință.

Ce însemnă pentru voi Paștele?

Normal, vă vin în minte reclame cu iepurași, ouă colorate în toate nuanțele posibile, cadouri, vizite, mâncare multă etc. Nu vă vine, poate, în minte, și chipul însângerat al Mântuitorului, care S-a oferit jertfă pentru ca noi să trăim veșnic? Nu vă gândiți la Cel care prin moarte a biruit moartea? Când a devenit momentul care celebrează viața o simplă reclamă? Învierea nu este doar o sărbătoare lumească, ci este Fericirea însăși.

Învierea Domnului înseamnă speranță – speranța vieții, a eternității, a infinitului. Speranța că nu suntem nicio clipă uitați. Speranța că cineva ne iubește necondiționat și ne așteaptă cu dragoste, chiar dacă noi ne-am rătăcit. Ne așteaptă în casa Lui cerească, și e gata să ne ierte, pe toți.

Vine clipa eliberării din robie. Nu cugetăm doar în aceste zile la ea, ci întreaga viață.

Nu ne-o amintim ca pe un eveniment celebrat doar simbolic, ci suntem martorii desfășurării lui chiar în aceste momente. Chiar acum, Hristos plânge pentru noi, ne privește cu dor, și își dă sufletul în mâinile Tatălui Ceresc. Și apoi, ne va elibera, și va învia .Și se va ridică la Cer, și va vrea să ne ia și pe noi cu el, dar nu toți vom vrea să Il prindem de mâini. Chiar acum, nu cu mii de ani în urmă. Acum, primim libertate, și viață, și eternitate. Pentru că Hristos e Iubire.

Mormântul preasfânt se închide, și așteptăm într-o tăcere de nepătruns. Dar nu va dura mult, și vom auzi iar, chiar dacă nu putem ajunge la Biserica, melodia tainică, a sufletului – „Hristos a înviat din morți,/Cu moartea pe moarte călcând/Și celor din morminte,/Viață dăruindu-le”.Și vom ști.

Lumina lumânării se va aprinde, în doar câteva ore, și în inimile noastre, dacă o lăsăm. Lumina Lui Iisus. Să fim buni, nu doar azi, ci în fiecare zi, de acum înainte. Să răspândim flacăra vieții. Priviți, a răsărit Soarele! Hristos a înviat!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi