Statele europene care relaxează măsurile de carantină sunt cele care ies din hibernare economică în această săptâmănă. Printre ele se numără Italia și Spania, Cehia, Austria, Norvegia și Danemarca, cea din urmă reluându-și activitatea în grădinițe și școli primare.
- În Spania, cei care nu pot lucra de acasă (cei de pe șantiere, cei din fabrici, avocații și menajerele) au permisiunea de a se întoarce la job-urile lor la doar două săptămâni după carantina totală.
- De pe 14 aprilie, în Italia, se vor deschide magazinile, librăriile și papetăriile pentru cei mici.
- Tot în aceeași zi, și în Cehia se relaxează măsurile de carantinp, oferindu-se libertatea oamenior de a călători în scop profesional prin redeschiderea granițelor. Tot aici, este permis sportul în aer liber și practicarea altor activități individuale.
- În Austria, școlile se vor redeschide pe 15 mai. Până atunci se vor redeschide magazinele de bricolaj, grădinărit și inteprindele mici de procesare a cărnii. Școlile, hotelurile și restaurantele vor mai avea de așteptat, urmând să își reînceapă activitatea abia la sfârșitul lunii.
- În Norvegia, anunțul premierului a semnalat faptul că începând de miercuri, 15 aprilie, se vor redeschide creșele, grădinițele și școlile primare iar elevii de gimnaziu și de liceu se vor putea întoarce la școală abia după 10 mai.