muzica din prezent

Nu muzica din prezent e cretină, tu ești dacă o faci să devină populară!

"în Dosarul Săptămânii/Păreri și opinii" by

În ultimul timp, muzica din prezent a devenit o controversă în mass-media, ceea ce e și normal pentru că suntem oameni și avem gusturi diferite. Dacă eu rezonez cu Guns N’ Roses și Vasile din comentarii pe Facebook se sparge pe Florin Salam, e normal că atunci când deschidem subiectul „muzică”, izbucnește al treilea război mondial. Dar un lucru pe care îl avem în comun eu și Vasile e că amândoi credem că muzica din prezent e cretină, de ce? Pentru că noi, toți șoriceii disperați de social media, promovăm prostia.

Haideți să vorbim puțin despre Trending.

Well, cât îmi pierdeam timpul explorând noul update de la Youtube am zis să văd ce mai e prin Trending. Deja știam de Jador și Vulpița, știam în ce mă bag și, de asemenea, știam că o să mă oripileze ceea ce văd, dar sincer vă spun că am rămas surprinsă când am văzut că nu sunt nici măcar în Top 3.

Inițial credeam că e o glumă. Mă simțeam ca o babă cu tehnologia. Erau acolo în top oameni de care nu auzisem în viața mea „Cocos de la Călărași”, „Sorinel Puştiu”… Mă, ne-am tâmpit de tot?

Oamenii respectivi primesc mai mult hate decât aprecieri, dar dragii mei, reclama negativă tot reclamă se numește.

Toată ziua ne plângem că auzim aceleași piese la nesfârșit, același ritm de manea și numai Gucci prin orice melodie… dar tot noi, victimele acestei poluări fonice, aducem nebuniile astea în trend.

„Mamă ce meme fain iese de pe piesa asta. Hai să-l pun la story.”

„Mă, ești nebun? A dat Anca share la maneaua asta. Hai că-i dau și eu, poate mă bagă în seamă.”

Și lista continuă.

Și, după toate astea, mai avem curajul să ne plângem că „nici muzica nu mai e ce era odată”.

Dar share-ul pentru atenție nu e chiar o problemă atât de mare. Ce e mai rău este momentul în care alegem să promovăm genul ăsta de muzică pentru că, probabil, ne e frică să ne dăm cu părerea.

Eu sunt genul de persoană care, cel puțin când vine vorba de muzică, este foarte directă și teribil de selectivă. De asta aleg să împărtășesc din magia playlist-ului meu cu alte persoane.

Ce mă enervează cel mai mult e când eu îmi dau tot sufletul să găsesc piesa aia de suflet care mă face să mă gândesc la o anumită persoană și când i-o trimit, tot ce primesc e „drăguț”. Drăguț? Mai bine îmi spunea că e Iohannis pe note muzicale decât să mă lovească așa. E clar că nu îi place, dar mai bine îmi spune din prima. Pe lângă asta, mai vrea să facă și o impresie bună și îi dă share pe Facebook cu versuri în descriere, să îmi arate că piesa aia e o capodoperă. Și se mai iau vreo 10 după el că, mno, e în trend efectul de turmă. Oare la fel făceau și cu „Dau moda”?

Sigur. Asta e problema noastră ca societate. Mai bine rămânem în turmă decât să ne exprimăm o opinie.

Acum, dragul meu cititor, cum crezi că a ajuns muzica asta cretină să domine? Tu ai adus-o în top. Tu și toți cei care preferați să suportați poluarea asta fonică în loc să vă axați pe ceea ce chiar vă place dar nu-i la modă. Well, nu e un capăt de lume. Piesele astea devin din ce în ce mai suportabile cu fiecare neuron care îți moare atunci când le dai replay. Deci dacă vrei să o impresionezi pe Anca, să știi că devine mai ușor pe zi ce trece.

Dar vreau să vorbesc pentru voi, cei care știți să distingeți aparența de esență și priviți puțin mai departe de zidul ăsta impus de social media.

Muzică bună încă se scoate, dar nu o să fie niciodată apreciată dacă noi continuăm să facem modă din prostie.

N-ați mai auzit termenul de muzică bună de mult timp, nu? Eu, spre surprinderea micului hater din mine, încă mai cred în muzică de calitate. Atâta timp cât văd noi albume de la E-an-na, Paraziții, Eminem, NF, The 1975 și mulți alții, eu chiar trăiesc cu speranța că nu suntem o generație pierdută.

Bine, astea sunt strict gusturile mele, dar oricine poate găsi partea frumoasă a muzicii contemporane. Nu în Trending, ce-i drept… doar dacă li se pare lirismul în ritm lăutăresc vreun fel de artă. Dar nu îi poți judeca, te minți singur dacă spui că nu te-ai rupt în viața ta la un party pe-o manea.

Dar suntem oameni. Ne lăsăm partea dreaptă a creierului să ne domine atunci când vine vorba de prostia celor din jur. Din instinct râdem sau dăm hate. Măcar să nu ne mai victimizăm atât că muzica din prezent e proastă, noi suntem proști că aducem așa ceva în top.

Ello, eu sunt Andra, sunt din Fălticeni și studiez la Colegiul Național Nicu Gane. Sunt o persoana foarte creativă, pun suflet în absolut orice fac și încerc să mă autodepășesc tot timpul. Am un simț al umorului dezvoltat, iubesc să îmi fac prieteni noi, să socializez și să ascult poveștile, ideile oamenilor. Cât despre pasiunile mele: cititul, scrisul, muzica, video editing și tot ce ține de artă în general. Sunt un potterhead convins și iubesc filmele și cărțile fantastice.

Lasă un răspuns

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi