Ministerul Educației va monitoriza cursurile online!

0
106 views
cursurile online
cursurile online

La o lună de la suspendarea cursurilor în școli, s-a decis ca ministerul să monitorizeze cursurile online, iar profesorii să aibă ghiduri de predare pe internet, conform unui comunicat primit de la Edupedu.ro.

Nu s-a anunțat un termen la care aceste ghiduri vor fi gata.
Documentul, de tip proces-verbal, transmis de Ministerul Educației, enumeră o serie de propuneri ale sindicatelor, rectorilor, organizațiilor de elevi, studenți și părinți, pe care ministrul susține că le va analiza.
În urma documentului se precizează faptul că astăzi, 10 aprilie, Monica Anisie a avut o videoconferință cu partenerii educaționali, precum: Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Național al Rectorilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Națională a Studenților din România și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți-Învățământ Preuniversitar.

În cadrul întâlnirii s-a agreat necesitatea conceperii de către Ministerul Educației a unor ghiduri de realizare a activității didactice în mediul online.
Federația Națională a Părinților-Învățământ Preuniversitar a propus ca bursele ca în perioada de urgență, bursele elevilor să fie transmise pe conturi atașate, precum cele ale părinților, iar Asociația Națională a Organizațiilor Studențești a propus ca dosarele pentru bursele sociale să poată fi depuse și online.

Astfel în document se precizează și că, „Secretariatele unităților de învățământ preuniversitar, precum și cele ale universităților vor asigura permanență în primirea și eliberarea de documente necesare elevilor, studenților, dar și familiilor acestora, folosind toate sistemele de comunicare disponibile. Această măsură vine în sprijinul limitării deplasărilor pe perioada stării de urgență.”

În ceea ce privește finalizarea legală a anului universitar curent, Consiliul Național al Rectorilor și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, au solicitat și inițierea unor ordonanțe de urgență pentru aplicarea unor măsuri specifice în educație, pe toată perioada stării de urgență.

Nu în ultimul rând, se vorbește și despre trecerea în șomaj tehnic. Federațiile sindicale au solicitat o analiză asupra personalului auxiliar sau nedidactic, pentru ca aceste categorii de salariați să fie exceptați de la această măsură.
În urma videoconferinței, Ministerul Educației și cercetării a decis că va analiza propunerile din partea partenerilor educaționali.