Super luna

SuperLuna roz din 8 aprilie 2020

"în De văzut" by

 

SuperLuna roz este unul dintre cele mai importante evenimente astronomice pe care le putem observa în această primăvară. Este a doua Super Lună din acest an, fiind precedată de cea din 9 martie și urmată de cea din 7 mai, respectiv de SuperLuna plină a florilor. Totodată, acest eveniment major reprezintă prima lună plină a noului an astrologic, care a început odată cu intrarea Soarelui în sezonul berbec.

Ce semnifică mai exact și când o putem vedea?

SuperLuna din aprilie va fi cea mai mare și mai luminoasă lună plină din acest an, fiind cea mai apropiată de Pământ. Denumirile fiecărei luni pline sunt purtătoare de semnificații, având o strânsă legătură cu natura. De foarte mult timp, oameni din toate culturile lumii au asociat fiecare lună plină cu ceva specific anotimpului sau lunii în care aceasta apărea. De ce aceasta este roz? În cultura amerindiană, această perioadă este caracteristică înfloririi unor flori sălbatice numite brumărele, de culoare roz. Aceste flori îmbrăcau câmpuri întregi în nuanțe de roz. Primeau un farmec aparte pe timpul nopții, fiind așezate sub lumina lunii. În mod simbolic, rozul reprezintă spiritualitatea și renașterea, această perioadă reprezentând un proces al evoluției personale.

SuperLuna poate fi observată în dimineața de 8 aprilie, în jurul orei 5:35. Deși locația ideală ar fi un punct cât mai înalt, aceasta va fi vizibilă și din propria casă, de pe geamul din dormitor sau din balcon.

Cum influențează acest eveniment semnele zodiacale?

Putem vorbi despre căutarea și stabilirea unei stări de echilibru, fie aceasta cu noi înșine sau cu mediul exterior. Luna plină se află în zodia Balanță iar Soarele în Berbec, accentul orientându-se astfel către conexiunile dintre oameni. Atingem punctul culminant al transformării de sine și al schimbării în această perioadă, învârtindu-ne în jurul unor întrebări de care ne temeam până acum. Suntem într-o călătorie fără de sfârșit, în speranța găsirii unor răspunsuri. Scopurile noastre devin mai clare, atât perspectivele cât și idealurile pe care le-am avut până acum schimbându-se treptat.

E un moment oportun pentru rezolvarea problemelor de cuplu sau a disputelor dintre cei dragi. Contemplarea este și ea prezentă în această perioadă, punându-și amprenta asupra stabilirii situației de echilibru. Pe scurt, această perioadă este definită de propria persoană în poziție cu ea însăși, cu partenerul sau cu cei dragi, sau chiar cu Universul și divinitatea.

Deși ne-am putut bucura de prezența unor evenimente astronomice semnificative și cu o influență puternică asupra vieții personale, acestea vor continua să apară și în viitorul apropiat.

Printre evenimentele ce vor urma în această primăvară se numără și curentul de meteori Lyride, care va atinge punctul maxim în 20-22 aprilie. În cadrul ploii de meteoriți se vor vedea circa 20 meteori pe oră, în cazul în care Lyridele nu se hotărăsc să ne facă o surpriză, având o erupție și crescând considerabil numărul de meteori până la 100 pe oră. Putem doar spera că cerul va fi de partea noastră, fiind lipsit de nori și permițându-ne să apreciem frumusețea unui joc de leapșa dintre stelele căzătoare.

Autor: Alexandra Dumitriu

Elevă în clasa a XII-a, profil filologie. Vreau să mă autodepășesc și să împart iubire. Îndrăgostită de lumânări parfumate și poezie. Mă pierd și mă regăsesc în cărți, filme și meme-uri.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*