Confesiunile tinerilor

Confesiunile tinerilor: Uneori nu-mi pot ține partea dark sub control.

"în Păreri și opinii" by

Nefericirea, depresia, ura, chiar Infernul, sunt câteva dintre legăturile noastre cu anumite sentimente care se leagă direct de oamenii din jur și modul de percepere a lumii! Totul prinde o tentă dark cu conștientizarea faptului. La unii este mai pronunțată, la alții nu. Mulți decid să tacă, motivele pot fi nenumărate, dar un lucru știu concret, am câteva dintre confesiunile tinerilor pentru voi, despre cum au simțit partea dark și ce înseamnă pentru ei.

Unul dintre cele mai grele subiecte despre care aș putea vorbi vreodată este Infernul pe are îl ascund.

E acolo, mereu a fost, mereu va fi. În interiorul meu e o lume colosală, e o umbră, e negru, puțin decolorat uneori. Devin o persoana nouă și renasc cu fiecare ciob spart. Renunț la bucăți din arhaicul “EU” și gust din aroma propriului Infern zilnic.

Seninătatea și gingășia mi se citesc pe chip. Durerea și lacrimile mi se citesc în Infern. Ascund o lume dark, unde mă închid atunci când vreau sa simt lavă fierbinte pe suflet, când nici luna nu mă poate ajuta.

Acolo mi-am creat un mic imperiu. Imperiul demonilor. Atunci când închid ochii, de fiecare dată îi simt, le cunosc fiecare arcuire, fiecare notă înaltă, trăiesc fiecare simfonie, toate împărțind același întuneric. Locul în care omenirea e strict interzisă. Am încercat să-i conving să cunoască demoni noi, ale unei alte lumi, însă m-au respins mereu. Și îmi dau seama de asta pentru că simt cum persoanele ce doresc a-mi iubi negura și partea aceasta din mine pleacă brusc. Atât de brusc încât mi se cutremură iadul, ochii devin întunecați, demonii încep sa cânte din ce în ce mai puternic, se pierd precum lacrimile. Ma privesc în oglinda și urlu. Atât de tare încât nu ma recunosc. Eșuez. Însă nu în totalitate, pentru că Infernul ma ține în viață.

Uneori nu mă pot controla

Vărs prea multe lacrimi, iar asta înseamnă să-mi distrug din demoni. Răbufnesc rar, dar atunci dezvălui lumii ce mă înconjoară de ce sunt în stare, iar asta ar însemna să mă abat de la Universul meu, într-o continua luptă cu trecutul ce mi-a influențat interiorul, mi-a pictat pete negre pe inimă, însă m-a ajutat în construirea imperiului și mă face să simt gloanțe, foc, injunghieri adânci provocate de cuțite infectate cu dor.

Uneori demonii instigă urlete de durere, de neliniște, care ulterior se transformă în priviri adânci în oglindă, în zâmbete ce au gust a sinucidere.

Dar astăzi machiajul meu e diluat, rimelul e tot negru și uscat, aceeași muzică întunecată e pe fundal, iar demonii cântă în continuare simfonii reci, purtate în valurile unei crime pe care n-am cunoscut-o.

-Raluca Vodă

Raluca Voda

”Întunericul este personajul negativ” sau ne ajută să conștientizăm lumina de care suntem capabili.

Sentimentele mele se contopesc armonios precum Yin și Yang. Lumina nu poate exista fără întuneric, precum întunericul nu poate exista fără lumină. Nu se confruntă. Se completează. Dualitatea este echilibrul existenței. Ele mă definesc.

Mă zbat ca un pește pe uscat în această sumbră societate în care nu am încredere în nimeni, în care mă frământă faptul că nu mă pot apropia de cineva fără frica de a fi înjunghiată și lăsată în locul acela, sângerând toată încrederea și speranța.

Dorința de a scăpa din ispita propriilor demoni îmi paralizează treptat corpul. Sunt momente în care întunericul mă ține strâns sub gheara sa. Nu mi-e frică. Știu că mă protejează. În întuneric simt că sunt lumină, că strălucesc precum o adevărată stea.

Șezând în tăcere, mă las învăluită de lumina pâlpâitoare a lumânării, a cărei flacără pendulează între fericire și tristețe, între ființă și neființă. Flacăra este sufletul meu. Îmi aștern gândurile îmbibate în melancolie pe pânza realității, realizând un caleidoscop de culori ce inspiră creativitate și totodată, ură.

Întunericul și lumina fac parte din mine

Este atât de întuneric uneori încât încep a mă împiedica de propriile gânduri. Întunericul predomină, dar lumina este mereu aprinsă. Flacăra vieții nu se stinge niciodată. Sufletul meu este precum Yin și Yang. Dacă încerc să separ cele două cadrane ale personalității mele risc să mă afund în Infern.

Viața este precum o urmă de lumină pierdută în întuneric. Durerea ne unește pe toți. Durerea, nu prietenia. Prieteniile adevărate rezultă din durere. Furtunile mă liniștesc. Sunt atrasă de dezlănțuirea totală a naturii, care ne aduce aminte tuturor că suntem la mila ei. După o furtună devastatoare, îmi aud și inima șoptind. Din păcate, îmi aud inima șoptind pentru că am început să iubesc ceva irecuperabil. Asta-mi readuce melancolie în mintea proaspăt purificată.

Întunericul nu este atât de întunecat precum pare. Pentru mine, negrul este alb, iar întunericul este lumină. Uneori, cea mai întunecată boltă cerească ne dezvăluie cele mai strălucitoare și mai mărețe stele. Totul depinde de cum alegem să percepem realitatea, dacă alegem să ne împrietenim cu întunericul sau dacă să fim dușmanii acestuia.

Sursa întunericului? Nu știu. Întunericul nu are o proveniență, pur și simplu există. Totuși, dacă stăm să analizăm situația, acesta este precum un izvor nesecat de viață. Întunericul este proveniența a tot ceea ce există. Toți avem o latură întunecată, doar că unii încearcă să nege existența acesteia.

Perfecționismul, narcisismul, dorința de a-i face pe ceilalți să creadă că avem totul sub control în momentele în care dezastrul este iminent, sunt doar câteva dintre modurile în care întunericul își pune amprenta asupra noastră.

Uneori mă cufund într-o existență melancolică. Uneori suntem vrăjiți de frumusețea copleșitoare a întunericului. Uneori, culoarea însăși este umbră… Uneori nu îmi pot ține partea întunecată sub control.

-Nicoleta Alexandru

Nicoleta Alexandru

Dacă am avut momente în care nu mi-am putut ține partea dark sub control? Bineînțeles. Dovezile se vor regăsi în rândurile viitoare.

De când mă știu, niciodată nu m-am simțit singur chiar dacă nimeni nu era în jurul meu. Înainte de a zice că-s nebun, nu, nu sunt. Mereu am simțit acea senzație de împlinit cu mine însumi, iar în momentele grele niciodată nu am fost cu adevărat la pământ. Simțeam că pot duce încă triplu pe cât era durerea.

Momente sunt destule. Simți cum gândirea îți este întunecată și realitatea devine distorsionată. Parcă meditația adâncește aceste trăiri, iar bulling-ul este cel mai bun stimul pentru autoizolare față de restul. Ți-e frică să cunoști, ți-e frică să accepți, dar există ceva. Simplul fapt că gândurile negre apar, iar imaginile sinistre se formează pe cornee, m-au făcut să mă întreb, ce este de fapt asta? Așa am ajuns să cunosc tainele meditației și să mă autocunosc foarte bine.

Cum se manifestă nebunia asta? Hmmm, depinde de zi. Poate fi o stare de nevroză foarte puternică sau o cădere puternică pe gânduri, făcând scenarii false despre ce ai face și drege. Am ajuns să am o răbdare enormă, deoarece am răbdare cu mine, fapt ce mă ajută enorm la activitățile zilnice. Desigur că și-a pus amprenta și pe partea artistică, motivându-mă să creez cât mai mult.

Pentru mine, partea dark este ceva de care am nevoie, fiindcă perfecțiunea absolută este formată din echilibrul perfect dintre bine și rău.

-Ciobăniță Ștefan

Stefan Ciobanita

Cred că întunericul și răul ne acaparează zilnic.

Există un potențial enorm în a cădea într-o stare de nevroză și anxietate chiar și când nu simțim intens acest pericol. Important este să conștientizăm răul interior, să ne obișnuim cu ideea că el există, în fiecare… De aceea, nici nu cred că există oameni buni și oameni răi. Există doar oameni care se lasă mai degrabă ademeniți de instinctul animalic, brutal, de instinctul de conservare și de apărare în fața unui posibile amenințări, care în realitate nu are loc, ci doar în mintea limitată a omului(limitată față de realitate și adevăr).

Frica, de exemplu, face parte din tot acest ansamblu interior al omului care îl face să devină agresiv, lipsit de rațiune, invidios, preocupat mai degrabă de a pune bețe în roate cuiva decât de a scăpa de demonii lui interiori. Lupta cea mai grea nu e cu ceilalți, așa cum se înțelege greșit prin termenul de supraviețuire, ci cu noi înșine, cu întunericul și Iadul din fiecare, cu ale noastre gânduri rele. Supraviețuirea înseamnă a ieși din acest context împăcat cu sine, făcând pact cu greșelile noastre, cu trecutul zbuciumat, cu alegerile proaste pe care le luăm în viață, cu toate dățile în care am fost umani, imperfecți și vulnerabili.

Am fost unul dintre acei oameni care n-au înțeles sensul acestor cuvinte până nu am trecut prin astfel de experiențe.

Mi-a fost frică de mine, frică să ratez, frică să nu fiu părăsită, frică să nu fiu judecată, frică să nu dezamăgesc… Apoi, a ajuns să-mi fie frică de oameni, partea cea mai toxică de fapt a acestei existențe. Pentru că nu eram împăcată cu mine, nu puteam fi eu însămi în prezența nimănui. Aș fi putut să mă deschid, să le vorbesc mai mult despre problemele mele, despre faptele care m-au dezamăgit, despre dățile în care lăsam răul să mă domine și tot ce făceam era să plâng, mult…

De ce nu am făcut-o? Pentru că îmi era frică să nu fiu judecată, pentru că în loc să las binele să iasă la iveală, vorbind cu ceilalți de parcă nu aș avea nimic de pierdut, nici măcar imaginea mea în ochii lor, în loc să fiu sinceră cu mine, am ales să mă ascund sub masca omului integru, uneori fiind chiar eu cea paranoică, impulsivă și neliniștită.

Încă mai am momente în care nu reușesc să-mi țin sub control emoțiile negative, prefer să fiu introvertită, să țin în mine… E o greșeală universală, toți facem asta. Nu înțelegem că un om puternic, de fapt, e un om care nu își ascunde vulnerabilitățile, care nu își lasă trăirile, indiferent de natura lor, dictate de ce spune x sau y. Ziua în care vom pricepe acest lucru, că a fi în pace cu tine contează mai mult decât a dovedi lumii ceva, va fi ziua în care orice formă a răului va dispărea.

-Andreea Ștefania

Andreea Ștefania

Uneori nu îți poți ține sub control propria minte și partea întunecată a acesteia, iar lucrul ăsta e total ok.

Este ok să simți durere, panică, oboseală, distrugere de sine și să lași ansamblul respectiv să preia controlul pentru o vreme și să îți influențeze fiecare mișcare… Dar nu îl lăsa să te doboare. E o diferență foarte mare de la a accepta un lucru în viața ta și a îl lăsa să te distrugă.

Imaginează-ți o relație submissive -dominate cu durerea ta și dark side-ul minții tale, astfel încât să știi că, deși frânghia e la el, tu îi permiți să o înfășoare în jurul tău. Odată ce vrei să renunți, o spui cu glas tare și jocul se termină acolo. Dar în tot acest timp, gândește-te: Îți face bine locul în care te afli?

Și trecând de la roleplay la realitate, fă o pauză și odihnește-te, respiră adânc și bea multă apă. Stai în pat și procrastinează cât mai poți, pentru că vor fi momente din viață în care nu-ți vei putea permite luxul respectiv. Fă băi fierbinți și păstrează-ți rutina de self-care în continuare și nu te neglija însă.

Iar în perioada asta, gândește și meditează cât mai mult. Cum și de ce ai ajuns așa, ce te-a împins în stadiul în care ești?

Recunoaște-ți propria putere și pune-o ușor, ușor în practică. Ia-ți doza de serotonină de unde poți în momentele acelea și nu te da bătut/ă. Ține minte că totul îți stă la picioare, depinde doar de tine dacă alegi să te apleci și să culegi bunurile, ori continui să mergi fără o destinație sigură.

Ascultă de sfătuitori și nu lăsa energiile negative să te închidă. Ferește-te de oamenii egoiști și păstrează-ți încrederea limitată.

Ascultă muzică, multă muzică. Speech-uri motivaționale și simfonii pe care să adormi. Fă-ți un playlist care să îți ofere un vibe mai bun și pe care să poți dansa la 4 dimineața cu sticla de bere în camera ta. Iar cel mai important, înfruntă-ți temerile, fobiile. Nimic din ce stă în imaginația ta nu îți poate face rău mai mult decât îi permiți tu. Jonglează cu toate emoțiile care pun presiune pe tine până înveți să le stăpânești.

-Larisa Moisei

Larisa Moisei

Hrănește-ți sufletul. Hrănește-ți mintea. Detașează-te și inspiră profund ca apoi să expiri tot greul din tine.

Neîncrederea, frustrarea, suferința, dezechilibrul. Ai trecut prin toate, însă ai fost nevoit să răzbești. Să oferi încredere, să te vindeci și să formezi o cumpănă cu tine.

Toate astea sunt lucruri ce trebuie făcute în momentul în care simți că nu mai poți trece peste un lucru, că te simți opac, rigid și nimeni nu vede prin tine, oferindu-ți liniștea mentală pe care o cauți. Te mănâncă întregul corp, ți-ai rupe carnea de pe os și împreună cu furia și dorința de tihnă, ai fi gata să oprești timpul pentru decenii întregi, interminabili. Îți ceri tăcere, calm, repaus, armonie, însă tot ce îți oferim în momentele critice este momentul zero de presiune peste limita suportată.

 Formează-ți purul Univers în jurul corpului tău fragil, meditează asupra conștiinței tale, asupra acțiunilor tale.

Riști să te neglijezi, să te rănești, să îți simți întregul trup scufundat în nisip fără vreo putere de scăpare. Cu cât te agiți mai tare, cu atât te adâncești. Opune-te prin calm, respirând. Nisipul este lumea din jurul tău, lumea care te privește cu ciudă și dispreț. Lumea ți-ar face și mai mult rău când te-ar vedea la pământ. Nu merită să cazi pentru placul lor. Te poți arăta căzut, însetat de putere și lipsit de orice gând de alinare. Creează iluzia de om fără eficacitate, iar apoi lovește cât de tare poți, strategic, inteligent, coerent și, nu în ultimul rând, cu mult calm.

Controlul trebuie să-l deții în fiecare moment critic. Controlul face parte din tine. Tu ești controlul. Nu-ți lăsa controlul în mâinile celor nelegiuiți. Nu te dezumaniza din cauza lor. Frustrarea din tine poate fi mai puternică, suferința îți poate roade fiecare bucată din carnea pe care o porți pe tine, iar dezechilibrul îți crapă forța mentală în miliarde de bucăți. Luptă pentru control… luptă pentru tine.

-Cristea Alexandru

Cristea Alexandru

Vă rog să aveți grijă de voi, pentru că nimeni nu o să aibă cum aveți voi!

Dacă dorești citești mai multe despre ceea ce simțim, click aici.

1 Comment

  1. Sa aveti parti “dark ” si depresii la varstele astea fragede??? Trag apel atunci la multi sa se gandeasca sa se faca psihologi ca multi din colegii vostri o sa aiba nevoie mai tarziu cand ajung la stadiu de adult .
    Imprumut de la Razvan Botezatu ” Da -ti cu reveneala ” ca o sa vedeti depresii cand o sa aveti facturi de platit abia nu acum . 🤭😂

Lasă un răspuns

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi