Carantina

Jurnal de carantină

"în Păreri și opinii" by

 

Carantina este perioada în care ajungem să curățăm fiecare colțișor din casă doar de plictiseală. Totodată, este perioada în care putem face toate lucrurile de care nu aveam timp înainte. Putem să citim, să gătim, să ascultăm muzică, să navigăm zi și noapte pe Internet.

Din păcate, nu putem să alergăm, să ieșim cu prietenii, să ne facem amintiri în afara pereților ce ne țin captivi. Nu ne putem bucura de adevăratele minuni ale vieții. Nu putem vedea cum vântul dansează printre mugurii copacilor, nu ne putem lăsa acaparați de frumusețea renașterii naturii… Nu putem simți cum razele blânde ale soarelui ne penetrează pielea. Acestea par a fi doar detalii, dar detaliile fac diferența.

Carantina… Mi-a furat totul. Înainte mă plângeam: de lipsa timpului, de șefi, de colegi, de profesori. Găseam eu un fel de a-mi practica acest hobby involuntar și inconștient. Ba puteam chiar să îl folosesc drept ascunziș pentru propria prostie și indiferență.

”Serios? Chiar s-a întâmplat asta? Încă se mai întâmplă?!”

Acum am rămas singură cu mine. Mă aflu într-o continuă luptă cu un inamic fictiv, dar cât se poate de real. Mereu am fost atât de neinteresantă?

Vouă nu vă este dor să ieșiți la o cafea cu prietenii în weekend și să vă plângeți? Ei bine, încă ne putem plânge. Online, precum restul activităților în zilele acestea, bineînțeles. Oamenii sunt ființe sociabile. Avem nevoie să ne înconjurăm de alte persoane, avem nevoie să nu fim singuri!

8:00

Aerul rece și umed pătrunde nestingherit prin fereastra întredeschisă, adiind lin printre draperiile albe ca spuma laptelui. O dimineață de primăvară salutând din privire un prizonier al societății. Văd mașini… Le aud sirenele. Ridic volumul muzicii, un paravan în plus între mine și lumea exterioară.

9:00

Îmi e dor de momentele în care chiuleam de la primele ore pentru a merge la o cafea… Ce vremuri! Interdicția de a ieși îmi amplifică dorința de a face tocmai contrariul. Sunt încăpățânată.

Cafeaua este gata. Gândurile îmi inundă mintea. Acestea se contopesc… Amestec eterogen de posibile scenarii pentru a evada din apartamentul în care sunt captivă.

Ce-i drept, atunci când ieșim din casă ne simțim ca într-un joc video. Drumurile pustii, poliția pe urmele noastre… Un fel de Counter Strike în viața reală. Mersul la pâine nu a fost niciodată mai distractiv ca acum. Poate că nu este așa rea carantina…

10:38

Nimic nu-mi place. Nici pe mine nu mă plac! Înainte mă anima dorința de a vedea un film: ființe vii înzestrate cu o existență interesantă. Astăzi mă întreb dacă cineva chiar trăiește pe lumea asta. Hmm… ar merge niște desene animate. Îmi amintesc de mine- altă simulare ireală a unui ideal. Deși, cu atâtea Universuri înșirate, pregătite, răstălmăcite, mă simt pierdută. Atâtea visuri și niciunul al meu. Desenele schimbă șirul gândurilor mele și-mi aduc seninul în suflet și pe față.

14:29

Deci, ce fac în această perioadă? Mă gândesc. Am început să nu mai văd diferența dintre o zi de luni și una de sâmbătă. Calendarul îmi împărtășește inutilitatea. Totuși, când deschid rețelele de socializare, lumea pare neafectată, continuându-și rutina. O fi totul doar în mintea mea? Mă rog, hai să trimit un snap momentan…

18:12

Decid că singurătatea e bună până într-un anumit punct, iar a mea trebuie să-și afle finalul. Azorel, păzea!

19:19

Soarele începe a se coborî sub mantia orizontului. Umbrele nopții se ridică fumegând și se aruncă grăbite în haosul altor lumi. Treptat, se stinge orice mișcare. Momentul oportun pentru a citi. Dar ce să mai și citești? Dacă alegi clasici, neglijezi artiștii care încearcă să-și ducă traiul în timp ce-și trăiesc visul. Dacă ignori îngălbeniții, n-ai cultură… Nu degeaba se spune că alegerile ne definesc.

Până la urmă, mi-am ales păcatul. Așez cartea pe birou- ”Mielul: Evanghelia după Biff, tovarășul de joacă al lui Iisus” de Christopher Moore. Deși stiu că încă sunt singură, râsul mă face să mă simt altfel. Renasc.

23:05

Gata! M-am săturat! Îmi este dor de idioții mei. Trebuie doar să găsesc un icebreaker mai ceva ca în Titanic… Este timpul să socializez. Conversații lungi și bizare despre teoria conspirației îmi inundă mintea.

23:25

Mesaj trimis!

01:42

Bine, noapte bună! Mai vorbim.

01:48

Pun un story, cu speranța că-mi răspunde cineva.

02:01

Momentul ideal să-mi verific mail-ul. Mda, se pare că ieri trebuia să trimit niște acte… IERI?!

02:30

Am terminat de trimis actele. Este timpul să ascult muzică. Ups… ”Târziu” a devenit deja prea târziu.

3:10

Time for bed.

Deci, ce fac zilele astea? Încerc să îmi păstrez cumpătul. Sunt o persoană extrovertită, am nevoie de persoane în juru-mi. Am nevoie să ies cu prietenii în oraș.

O avea Coronavirusul coroană, dar demnitate când? Ce face, de fapt, carantina? Îmi aduce aminte că nu pot obține întotdeauna ce îmi doresc. Nu sunt obișnuită să pierd o bătălie, mai ales cu un adversar care trișează. Totuși, consider că această perioadă are și multe beneficii. Oamenii și-au luat de bun libertatea, iar acest ,,călău” este de fapt o revelație. Până la urmă, mintea și semnificațiile care se întrepătrund sunt cei care conduc din umbră. Țineți mintea, carantina este o perioadă extraordinară. Trebuie doar să știți să valorificați fiecare minut.

Noapte bună!

Dacă vrei să afli mai multe despre carantină, click aici!

Autori: Nicoleta Alexandru și Aderov Sofia

Lasă un răspuns

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi