Țăndărei carantină

Noua ordonanță militară trimite orașul Țăndărei în carantină!

"în Știri" by

Conform ordonanței militare 7, făcută publică sâmbătă, orașul Țăndărei intră în carantină.

Decizia vine în contextul infectării unui număr mare de persoane din localitate.

“În Ialomița, din totalul cazurilor pozitive, de 48 de persoane, 31 sunt din Țăndărei, un procent de peste 60%. Dintre cei opt decedați, 7 sunt tot din Țăndărei”, a declarat sâmbătă ministrul de Interne Marcel Vela. În acest context, Marcel Vela a anunțat că orașul Țăndărei intră în carantină. “Este strict interzisă ieșirea și intrarea în Țăndărei prin alte zone decât cele publice”, a spus Vela. “Vom permite doar transportul de marfă, aprovizionarea populației și pentru persoanele care nu locuiesc în zona carantinată și desfășoară activități economice, sau ordinea publică, sanitară etc. Vreau să anunț cetățenii din Țăndărei că măsurile de verificare se realizează de către personalul structurilor MAI în colaborare cu cele ale MApN. Vom aplica legea! Consiliul Județean Ialomița, primăria, Consiliul Local vor lua măsuri pentru asigurarea serviciilor de asistență socială și aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără aparținători sau alte forme de ajutor pentru persoanele care nu se pot deplasa”, a precizat ministrul de Interne conform Digi24.

Marcel Vela: Legea este pentru toți și toți trebuie să o respectăm!

“Protejarea sănătății și a vieții este o prioritate care concentrează eforturile tuturor și  ale structurilor de ordine publică. Distanțarea socială este unica soluție. Este extrem de greu. În această lună are loc una dintre cele mai importante sărbători, vom petrece acest moment atipic. Viața noastră și a celor dragi depind de ce facem în perioada următoare. Este greu. Această perioadă va trece cu bine doar dacă facem ce trebuie. Învingătorii nu sunt cei care trișează sau nesocotesc regulile. Să luptăm și cu virusul. Trebuie să adaptăm măsurile luate deja ca să diminuăm la minim orice risc Un alt factor care ne determină să introducem noi ordonanțe e comportamentul unora dintre cetățeni, oameni care nu înțeleg cât  e de periculos. Le comunic acestora: legea este pentru toți și toți trebuie să o respectăm! Avem deja primul cetățean arestat preventiv pentru că a încercat să fugă de agenții care l-au oprit la un filtru. S-a întâmplat la Vaslui.”, a transmis ministrul de Interne.

Autor: Avram Andreea Ștefania

Andreea este studentă în primul an la Publicitate, este pasionată de industria culturală și creativă, jurnalism și sociologie. Îi plac poveștile de viață, filmele biografice și cărțile vechi. Dorește să se autodepășească, susține exprimarea liberă a opiniei și dorința de schimbare.

Lasă un răspuns

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi