De ce părinții vor să țină tot timpul sub control viața propriului copil?

0
180 views
propriului copil
propriului copil

Se întâmplă de prea multe ori ca părinții să reprezinte însuși foarfeca ce taie aripile propriului copil. Cum și de ce, te întrebi? Răspunsul e destul de simplu. Părinții au în general tendința să țină totul sub control, asta incluzând și foarte multe aspecte din viața noastră, modul în care alegem să ne petrecem timpul liber reprezentând unul dintre principalele fronturi ale bătăliei. Lupta în sine e de proporții colosale, desfășurându-se pe o perioadă nedeterminată de timp. Aceasta începând în momentul în care te naști și continuă o viață întreagă, sau, dacă ai noroc, până ajungeți la un armistițiu.

Unii părinți vor sa știe ce face copilul până și la WC

Trebuie să admitem că mamele au un talent înnăscut în ceea ce privește controlarea vieții personale ale propriului copil, un mod de demonstrare a afectivității lor, indiferent de vârsta pe care o atingem. Din păcate, această îngrijorare manifestată inițial drept o extensie a iubirii, poate ajunge să ia forma unui adevărat ghimpe. Mai precis, va lua forma unei protecții exagerate. Toate aceste griji nesfârșite au o singură destinație – invadarea spațiului personal. Ok, înțeleg că vrei binele copilului, dar hai să privim și altfel. În adolescență, noi creștem și ne dezvoltăm pe baza educației primite de când eram mititei. Odată cu trecerea spre maturitate, ne maturizam pe baza propriilor greșeli/fapte/decizii. Dacă voi nu ne lăsați să greșim, nu avem de unde învăța, iar la un moment dat o să ajungem singuri, și desigur, căzuți din lună. Lăsați-ne să greșim cât suntem sub aripa voastră.

  Notele mari și 10 pe linie, din cauza presiunii, nu mă fac un om de succes sau matur. Avem nevoie de un model în viață.

De o persoană pe care o putem considera atât sursă de inspirație, cât și punct de sprijin. La o vârstă fragedă alegem ca model un părinte. Acest membru al familiei poate încerca să ne influențeze alegerile, să intervină în viața noastră personală, ajungând să ne controleze fiecare acțiune.

Spațiul personal devine spațiu comun, mereu accesibil lor. Nu mai respectă nimeni intimitatea. Nu mai ține nimeni cont că îți displace să stai cu ușa deschisă. Nimeni nu mai are o problemă în a sta așezat lângă tine, observând atent cum îți pierzi vremea în mediul virtual, în loc să pui mâna pe o carte. Ai grijă, nu cumva să riști să nu îți mai construiești un viitor. Că doar dacă stai alea 5 minute în plus până se termină filmul și mai omiți chiar să îți faci câte o temă, ești terminat. Și tu, și viitorul tău.

Desigur că toate se leagă de școală, care în sine este o instituție ce dorește să te responsabilizeze, să te ajute să dobândești cunoștințe și să te dezvolți. Iar părinții se limitează fix la a tocii. Știu cazuri de copii cărora le este foarte greu să facă față așteptărilor din cauza presiunii puse de părinți să învețe. Fiind obligații, aceștia devin debusolați și deloc olimpici.

Dacă vrei să citești și despre influența profesorilor, click aici!

Suntem sufocați de o protecție dusă la extrem și constrânși să ne adaptăm idealurile în funcție de așteptările părinților.

Pretențiile acestora față de nivelul de studiu și presiunea pe care o resimțim din această cauză ne depășesc adesea limitele. Devenim astfel un simplu pion pe propria tablă de șah, apărând cu tărie așteptările regelui și ale reginei. La câte ești dispus să renunți pentru satisfacerea lor?

Ăsta este tristul adevăr. Vom ajunge să ne îndoim de noi înșine fiind înconjurați în permanență de presiune. Vom ajunge să trăim într-un mediu stresant, fiind mereu verificați. Stima de sine va lua o întorsătură drastică, ce va conduce către dezvoltarea unor noi comportamente, mecanisme de apărare sau chiar obsesii. Vă dau doua exemple concrete în care atitudinea abordată asupra propriului copil își pune amprenta.

Vrei un tocilar antisocial sau un rebel frustrat? Niciunul cred.

Știți tipul copilului care le știe pe toate, dar antisocial? Desigur,”tocilarul”. El poate fi o victimă a acestui tip comportamental al părinților. Neavând dreptul la decizie/alegere, este obișnuit cu ceea ce zice mama și tata. La școală este singurel, neavând abilități de asumare a unor decizii, îi este teamă să nu-i dezamăgească, așa că stă safe.

La capătul opus este “rebelul”. Îl știți? Normal că îl știți. Ăla pe care-l doare fix în cot de ce zic părinții și face fix ce vor mușchii lui, fiind în anturaje proaste. Școala nu există în programul său, fiind mai mereu absent și corigent la câteva materii. Mereu era sub papucul mamei, iar când a prins puțină libertate, a și căzut în anturaje proaste sub pretextul de ,,libertate”. Dorința de a evada de sub presiune este foarte mare, iar neștiința împinge spre lucruri destructibile, precum anxietatea, perfecționarea minciunilor, apariția unei tulburări obsesiv-compulsive sau chiar depresia.

Fiți echilibrați și discutați, să găsim soluția împreună.

De multe ori însă, părinții nu conștientizează gravitatea situației, considerând că fac bine propriului copil. Dacă tu simți exact opusul și ești învăluit într-o sferă de emoții negative, încearcă să deschizi acest subiect. Luați-vă 15-20 de minute în fiecare zi, chiar mai mult dacă se poate, și discutați absolut orice, iar interesele sa fie din ambele părți. Trebuie să existe comunicare, asta este ceea ce contează. Renunțați la tot controlul și presiunea de până acum. Începeți să construiți ceva nou. Începeți să construiți viitorul pe care îl doriți pentru copilul vostru. Un viitor bazat pe încredere, susținere și înțelegere.

Autori: Ștefan Ciobăniță și Alexandra Dumitriu