Noul Coronavirus lasă din ce în ce mai multe amprente în societate. Mai nou, gravidele din Suceava sunt obligate să nască acasă, specific Evului Mediu!
Ioana, o femeie însărcinată, a mărturisit că nu a mai fost la un control medical din data de 3 martie. Aceasta este însărcinată în 37 de săptămâni și riscă să nască prematur. Spitalul de urgență Sfântul Ioan cel Nou este închis, la fel și clinicile din jur. Din fericire, Ioana a găsit o clinică privată din Bistrița unde își poate face controalele de rutină.
„Au fost câteva spitale care pot să preia cazurile de urgență, dar acestea nu mai fac față, dar urgențe însemnând doar atunci când ți se declanșează nașterea. Nu suntem primite nicăieri în țară deoarece provenim din județul Suceava, un județ cu cele mai multe cazuri de infestări de Coronavirus, așadar suntem priviți ca și cum am fi ciumații țării, iar autoritățile nu au luat nicio măsură, ne-au sugerat să naștem acasă, să căutam moașe care să poate să ne ajute”, ne spune Ioana.
Toate femeile însărcinate din Suceava cer cu disperare ajutor autorităților. Dar acestea sunt redirecționate spre alte spitale precum: Fălticeni, Rădăuți, Botoșani sau Iași.
„Rugăm autoritățile să ia o măsură, să redeschidă maternitatea, dacă acest lucru nu este posibil rugăm să denumească o altă maternitate care să preia toate cazurile gravidelor din Suceava.”, mărturisește o gravidă. Ca să ne dăm seama cât de greu este să găsească un spital, putem prelua concluzii din ce spune o altă femeie gravidă. „Eu eram programată la cezariană, peste 3 săptămâni, acolo. «Vă adresați la alt medic, vă duceți la spital, deocamdată la noi în spital totul este închis». «Aveți idee cum să mă direcționați și pe mine, cum să mă descurc? La Rădăuți sau la Fălticeni?». La Fălticeni este foarte greu să găsești un loc dacă urmează să naști prin cezariană.”, a spus gravida.
„Chemați salvarea, doamnă și vă duce unde trebuie, la clinica de gardă. Noi nu suntem gardă.”, a fost răspunsul Secretariatului Spitalului din Fălticeni la cererile femeii, conform Mediafax.
Gravidele speră că autoritățile se vor ocupa de ele și le vor duce unde trebuie, în unități sanitare apropiate de casa lor.