Victimele abuzului în carantină – protejate de virus, dar nu și de violență

"în Psihologie & Relații" by

”Stați acasă, în siguranță!” – sunt cuvintele pe care le auzim neîncetat în această perioadă critică, menite să atragă atenția cetățenilor în legătură cu situația problematică în care ne aflăm, dar și să încurajeze autoizolarea pentru a împiedica contactarea virusului și răspândirea acestuia. Din nefericire, pentru unele persoane, “acasă” este opusul unui spațiu sigur, ele fiind victemele abuzului în carantină.

Acum, mai mult ca niciodată, victimele abuzului domestic se află într-un pericol iminent.

Mai puțin evident și adesea privit cu ignoranță de către autorități. În momentul de față, este adevărat că singura armă de care dispunem împotriva pandemiei este carantina totală. Dar ce se întâmplă cu milioanele de femei din întreaga lume care locuiesc împreună cu agresorii lor, care riscă în orice moment să devină din nou prada partenerilor agresivi?

Este cert faptul că în timpul acestei pandemii, părăsirea domiciliului este posibilă doar în anumite condiții. Numărul femeilor care trăiesc această realitate cruntă va crește. Numărul absolut revoltător al cazurilor de violență fizică și emoțională împotriva femeilor reprezintă, pe lângă lipsa empatiei, respectului și umanității monstrului alături de care trăiesc, dar și indiferența și ineficiența de care autoritățile dau dovadă.

Exemplul cel mai potrivit pentru acest subiect este cazul unei tinere de 33 de ani din București.

Aceasta a decedat duminică, în urma internării cu hematom pe creier și ruptură de splină, după ce a fost lovită cu brutalitate de iubitul său. Deși Marina a fost dusă la spital chiar de acesta, tânăra a negat abuzul, spunându-le medicilor că a căzut și s-a lovit. Violența domestică nu are nuanțe și nu ține cont de aspecte precum vârstă, educație sau statut financiar, făcând astfel semnalele de alarmă să se piardă în peisaj. ”Aveau o relație de aproximativ 3-4 ani, l-am cunoscut personal pe partenerul ei la diverse evenimente și se purta impecabil, însă se pare că în spatele aparențelor se ascundea un adevărat monstru.”. Au fost cuvintele unei persoane apropiate din familia victimei.

Marina nu este nici prima și nici ultima femeie a cărei poveste de dragoste s-a sfârșit tragic.

Chiar și înainte de pandemie, situația nu era cu mult mai bună. Violența, teama, trauma – toate acestea erau prezente și atunci. Așadar, dacă până acum nu s-au luat măsurile necesare în acest sens, nu pot decât să mă întreb, ce șansă de supraviețuire mai au aceste femei acum? Privim în jurul nostru și observăm panica și anxietatea provocate de apariția acestui virus. În această situație de criză, când întreaga lume este cuprinsă de teamă, cine se mai gândește la victimele care vor mai apărea, dar nu din vina pandemiei? Acum, private de orice cale de evadare, chiar și temporară, de suport moral și de posibilitatea de a se elibera din coșmarul pe care îl trăiesc, ce se va întâmpla? Și mai important, câtora le pasă cu adevărat?

Cum putem ajuta în aceste momente dificile?

Tot ce putem face este să le fim alături persoanelor apropiate care se confruntă cu aceste probleme, să le sprijinim moral și să le reamintim că nu sunt singure. Poate pare nesemnificativ, dar abuzul fizic este întotdeauna însoțit și de cel emoțional. Astfel, empatia cuvintelor și gândul că au pe cineva care să le asculte și să le susțină moral pot ajuta și face o diferență mult mai mare decât simpla ignoranță și părere de rău neexprimată.

Puteți ajuta chiar dacă nu cunoașteți asemenea cazuri, prin simpla respectare a regulii impuse de oficiali. Dați dovadă de responsabilitate, rămâneți acasă, protejați-vă pe voi și pe ceilalți, iar în acest mod, poliția va putea acorda mai mult timp și atenție urgențelor care nu privesc pandemia de coronavirus. Sau cel puțin, așa ar trebui.

Mai presus de orice, trebuie să fim uniți.

Să fim solidari și să conșientizăm că în momentul în care noi așteptăm să ne părăsim casa pentru că suntem plictisiți și vrem să ne distrăm cu prietenii, cineva își dorește același lucru pentru a putea supraviețui și a-și putea recăpăta controlul asupra propriei vieți.

Sunt Cătălina și sunt destul de sigură că nu am fost văzută vreodată fără o cafea sau o carte în mână. Deși scriu de mică, încă mă mai pierd printre cuvinte, dar din fericire, tot printre ele mă regăsesc. Mă pasionează arta, în toate formele sale, limbile străine și psihologia. Mă visez călătorind în toată lumea și împărtășind și celorlalți tot ce am mai bun de oferit.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi