Mi-ai zburat din brațe când au înflorit cireșii afară
De mai, albi și sfidători, cu care bunica face dulceață
Și nu am putut plânge după tine, doar am stat pe marginea patului de lemn
Care din când în când lasă urme de rumeguș sub mine.
Ești departe și ți-am scris zilnic, aproape de fiecare dată mi-ai răspuns
Și aștept să ne putem juca din nou
În grădina de cireși
Unde ți-am pus un inel de păpădii pe deget când eram mici
Și ți-am cerut să îmi fii cea mai bună prietenă,
Apoi ai plecat la mare și mi-ai adus scoici.
Vreau să facem din nou castele de noroi,
Să ne spălăm în bălți pe picioare și să mergem cu cortul
Într-un parc mic și cochet cu gardul rupt, dat jos de copii gălăgioși,
Să spargem semințe de floarea-soarelui pe trotuar
Acolo unde am desenat șotron cu o bucată de cretă spartă.
Te-am lăsat la geam să zbori
Iar acum ai plecat, când au înflorit cireșii…
