Cel mai bogat om al planetei

Cel mai bogat om al planetei are cu 5,5 miliarde de dolari mai mult de la startul crizei pandemice!

"în Știri" by

Jeff Bezos, cel mai bogat om al planetei, are cu 5,5 miliarde de dolari mai mult de la startul crizei pandemice! Averea sa este estimată la 120 de miliarde de dolari. De asemenea, Jeff este fondatorul Amazon, având în prezent 12% din acțiuni.

Ce a făcut miliardarul astfel încât să se îmbogățească cu alte 5,5 miliarde de dolari în timpul Pandemiei, deși piețele bursiere sunt la pământ?

Conform The Guardian, cel mai bogat om al planetei a luat o decizie perfectă îmtr-un moment perfect. Vorbim, totuși, despre omul care și-ar putea lua, din averea sa, aproximativ 188.000 de lingouri de aur.

Jeff Bezos a vândut, astfel, la începutul lunii Februarie, acțiuni ale lui Amazon cu o valoare însumată de 3,4 miliarde de dolari americani. În același timp a profitat de fluctuațiile bursiere din timpul crizei pandemice pentru a câștiga mai mulți bani.

Vânzările sale din luna Februarie au fost echivalente celor 12 luni anterioare însumate!

Înainte ca bursele să aibă o scădere de 30%, și alți bogați ai planetei, printre care cei mai mari CEO americani au vândut acțiuni de 9,2 miliarde de dolari în ultimele două săptămâni. Luând în considerare impactul negativ pe care pandemia îl are asupra piețelor, momentul în care aceștia au acționat a fost ales perfect.

Sursă: Mediafax.ro

 

Gabriela este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ,,George Coșbuc" din Motru, Gorj. Scrie din copilărie, iar POV21 a însemnat, spune ea, locul potrivit în momentul mai mult ca perfect pentru a scrie și a crea un drum memorabil către un viitor de succes.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi