Bill Gates

Bill Gates și ipoteza sa despre Coronavirus

"în Păreri și opinii" by

 

Bill Gates este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de pe glob, din motiv că este printre cei mai bogați oameni din lume, fiind chiar al doilea, detronat de patronul Amazon, Jeff Bezos. Averea te va ține mereu actual, știm cu toții asta. Totuși, în ultima perioadă, numele lui a fost deseori amintit, întrucât el este omul care, în urmă cu aproximativ 5 ani, a prezis pandemia cu care populația lumii se confruntă.

În cadrul unei conferințe TED Talk în Vancouver din 2015, Bill Gates a declarat că o pandemie este o adevărată catastrofă, nu un război. Acest avertisment pare a se adeveri în prezent. În ultimii ani, miliardarul a tot vorbit despre potențialul apariției unui virus, precum noul Coronavirus.
Cu toții știm că acest nou virus, denumit științific COVID-19, este actualitatea momentului care a afectat cel puțin 56 de țări, a ucis mii de persoane și, totodată, zeci de mii de oameni au fost infectați la nivel global.
Ceea ce noi nu știam este că nu suntem suficient de pregătiți pentru a putea face față acestui nou virus. Acum doi ani, într-un interviu, Bill Gates l-a sfătuit pe Trump să investească într-o tehnologie care să prevină apariția unei pandemii.

Cred că mulți dintre noi nu am văzut așa o „catastrofă globală”.

Războaie nucleare, măceluri, dar nici unul dintre noi nu s-a gândit că o catastrofă poate lua înfățișarea unei epidemii, care la rândul ei poate face la fel de multe victime ca un adevărat război. Poate chiar mai multe.
„Dacă ar fi ceva care să ucidă peste 10 milioane de oameni în următoarele decenii, cel mai probabil ar fi vorba despre un virus extrem de contagios, mai degrabă decât un război. Nu rachete, ci microbi.” De ce nu suntem pregătiți de o epidemie? Nu mă refer aici strict la sistemul rudimentar de sănătate specific statului român, ci la cel mondial, astfel lucrurile nu stau roz peste tot.

De-a lungul anilor s-a investit enorm în arme nucleare, ca urmare a percepției greșite a termenului de „catastrofă”. Neglijând așadar sistemele medicale de pretutindeni, tocmai din acest motiv nu putem face față corespunzător situației actuale. „Nu s-au investit bani într-un sistem care să gestioneze o astfel de criză. S-au investit sume enorme în armament nuclear”, a afirmat miliardarul. „Nu avem ce face atât timp cât nu investim în potențialul vaccinurilor. Sunt îngrijorat de daunele care vor rezulta din apariția unei pandemii.”

Bill Gates punea în antiteză epidemia de Ebola cu o posibilă viitoare epidemie.

S-a dovedit a fi cea de Coronavirus. Răspândirea epidemiei de Ebola a reprezentat un eșec total, întrucât în zona unde a apărut, mai exact în Africa, acolo nu a existat un sistem medical bine pus la punct. Ori, o epidemie de grad major necesită în primul rând personal medical de ordinul miilor. Poate chiar de ordinul sutelor de mii. Dar, cu toate acestea, personalul poate fi mult dacă este prost. De asemenea, lipsa pregătirilor specifice va duce la o ascensiune dezastruoasă a epidemiei.

Ebola a apărut printr-o cale naturală, spre deosebire de apariția Coronavirusului, considerat că aparține bioterorismului. Gates a prezis o posibilă contaminare a populației cu un virus. Tot el a afirmat că am fost norocoși că Ebola s-a manifestat doar în Africa de Vest, între anii 2013-2016. „Data viitoare s-ar putea să nu mai fim la fel de norocoși.” A fi el „mare om, mare caracter”, vorba aceea, dar vremurile în care era mișto să te crezi Nostradamus au apus de mult.

Nu și în cazul anumitor indivizi care susțin cu tăria unei sticle de Mona, că dânsul ar fi creat el însuși virusul pentru a deține controlul total al populației! Păi chiar așa, când ești unul dintre cei mai cunoscuți și mai înstăriți oameni din lume, te întrebi de ce n-ai vrea mai mult?

Totuși, există o explicație logică a ipotezei lui Gates în ceea ce privește Covid-19. Recent s-a confirmat de către OMS că această epidemie cu care se confruntă populația s-a declarat a fi o pandemie. O pandemie reprezintă o epidemie extinsă care are un impact enorm o dată la un secol. Astfel, în 1918, gripa spaniolă a acaparat întreg globul și care a produs peste 30 de milioane de decese. Aceea s-a dovedit a fi de fapt o pandemie.

Totodată, de-a lungul istoriei s-au manifestat mai multe hazarduri de acest gen.

Astfel, în 1320 a debutat ciuma bubonică, o altă pandemie care a ucis peste 100 de milioane de oameni. Ciuma bubonică a apărut tot în China, asemenea Coronavirusului. Dacă ne întoarcem în anii 2002-2003 putem constata că SARS (sindromul acut respirator sever) își are proveniența tot din China. Se știe că aceștia ascunseseră inițial numărul victimelor pentru a nu fi afectată reputația țării. Mulți spun că așa ar fi procedat și cu infecția cu Coronavirus la început, Wuhan fiind cel mai populat oraș din China centrală. Poate nu sunt aceștia singurii vinovați, dar Bill Gates este un om cu scaun la cap, iar conform pandemiilor care apar o dată la un secol, nu era foarte greu să ne dăm seama că va avea loc altă pandemie.

Oamenii au nevoie de cineva pe care să acuze pentru fiecare problemă care nu are neapărat un făptaș. Chiar dacă virusul ar fi fost creat în laborator, noi credem că Gates nu are vreo legătură cu asta. Recent am învățat că dovezile evidente sunt de cele mai multe ori înscenări. Dacă cineva chiar ar fi de vină pentru actuala situație globală, ei bine, acea persoana ar ști să-și mascheze urmele.

„Asta este înfricoșător. Se pare că cineva sau unele corporații știau că asta se va întâmpla. Coincidență? Vă las pe voi să decideți”, a scris comediantul Gary Owen. Astfel, oamenii consideră că Bill Gates ar fi creat noul Coronavirus pentru a controla populația și pentru a profita de vaccinul care urmează să fie produs.

Opinia noastră?

Ei bine, nu considerăm că a fost doar o pură coincidență și nici nu credem că în cadrul unui TED Talk îți răcești gura de pomană aburindu-i pe ascultători cu teoria chibritului, crezându-te Bill Gates. Așadar, el se baza pe argumente logice și raționale care dovedeau adevărul actual și, ce să vezi, au prevestit și viitorul. Întrucât co-fondatorul Microsoft Corporation este cunoscut ca fiind un om rațional, o pandemie era, bineînțeles, inevitabilă.

Click aici pentru a vedea progresele țării noastre în combaterea virusului!

Atât știința cât și tehnologia se știe că merg mână-n mână. Pentru a avea rezultate de lungă durată în urma actualei pandemii, trebuie aplicate toate avantajele acestora. Cum ar fi studierea patogenilor pentru a fabrica medicamente și vaccinuri corespunzătoare combaterii, avantaje ce trebuie introduse într-un sistem medical dezvoltat.

Sistemele de sănătate dezvoltate în țările sărace, rezerviștii medicali, armata și cercetarea în domeniul vaccinurilor reprezintă factori care împiedică dezvoltarea de viruși și bacterii. Totuși, nu am acționat la timp, iar lipsa de conștiință și de spirit civic a contribuit, și situația actuală pare a fi incontrolabilă.
Sănătatea, asemeni siguranței societății, reprezintă o prioritate absolută, însă s-a pus mai mult accentul pe siguranță, astfel balanța dezechilibrându-se în defavoarea sănătății. Cum putem acționa?

Ei bine, nu putem face un început promițător, întrucât suntem puși în fața faptului împlinit, dar fiecare poate fi conștient sau ar trebui să fie conștient că oricât de dezvoltat ar fi sistemul de sănătate, dacă schimbarea nu a început cu mici pași din propria inițiativă, e 1-0 pentru virus. Așadar, respectă normele impuse pentru siguranța sănătății tale și nu acționa în necunoștință de cauză.
Cu toate că fiecare epidemie reprezintă o amenințare, este și un semnal de alarmă pentru a ne pregăti pentru viitor.

Click aici pentru a vedea integral discursul miliardarului Bill Gates despre viruși!

Autori: Florina Dan și Nicoleta Alexandru

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi