Interviu cu oamenii aflați în carantină din Italia și Olanda

0
638 views
oamenii aflați în carantină
oamenii aflați în carantină

Cum situația COVID-19 este din ce în ce mai gravă, atât la noi în țară cât și în Europa, părerile oamenilor devin din ce în ce mai importante. Astfel, am luat un interviu cu oamenii aflați în carantină din Italia și Olanda.

Aceste două persoane, mamă și fiică, sunt în două țări profund afectate, respectiv Italia și Olanda și au ales să spună cum se simt și cum fac față acestei situații.

INTERVIU PERSOANĂ ITALIA

În ce oraș vă aflați și de cât timp locuiți acolo?

Locuiesc în Italia de 18 ani, timp de 10 ani am locuit în Marche, iar de 8 ani sunt stabilită în Scafa, o provincie din Pescana.

Cât de gravă este situația în orașul dumneavoastră?

În această provincie nu sunt momentan cazuri, dar în orașele alăturate nouă sunt oameni infectați de acest virus.

Ce știți despre COVID-19?

Am citit despre Coronavirus și știu că așa-zisul COVID-19 este foarte periculos, suportând modificări pe teritoriul Italiei. Aici e foarte agresiv și se transmite foarte ușor. Am ascultat conferințe ale doctorilor din spitale și astfel am aflat cât de periculos este. Știu că are un timp de incubație de la 4 la 7 zile și începe ca o simplă răceală, agravându-se în 24 de ore.

Simptomele sunt înșelătoare deoarece sunt asemănătoare cu cele ale gripei. Apar dureri ale mușchilor, slăbiciune fizică, o temperatură care crește până la 40 grade și nu scade clasic (paracetamol, nurofen). Pentru noi încep problemele serioase când plămânul devine încărcat de secreții si se produce insuficiența respiratorie.

După ce persoanele suspecte de virus își fac testul și acesta are un rezultat pozitiv, pacientul este internat sau dacă nu are complicații sau probleme respiratorii, este intubat si ventilat artificial. Pentru persoanele cu diverse patologii (astm, alergii, diabet, cancer sau de imunitate) virusul e 95% letal.

Cunoașteți persoane care au fost infectate cu COVID-19? Dacă da, știți ce simptome au și cum sunt tratate?

Nu cunosc persoane infectate. Stau efectiv în casă și urmăresc știrile, de acolo aflu câte cazuri au mai apărut și în ce oraș.
Tratamentele sunt limitate pentru acest virus, iar din câte am auzit, este vorba doar despre antivirale sau antiinflamatori.

Cum vă adaptați carantinei? Ați făcut provizii sau aveți voie să parăsiți locuința pentru alimente și medicamente?

Noi provizii n-am făcut, aici obișnuim să cumpărăm alimente pentru o lună întreagă și doar la câteva zile pâine și fructe, legumele le luăm din grădină.

Nu am fost nevoită să ies din casă, ceea ce este un lucru bun, deoarece nu am stat la cozile interminabile ale magazinelor care au apărut atunci când a fost dat decretul de către președinte.

În urma acestui decret au fost activate numere verzi de telefon unde cetățenii pot suna pentru a cere informații sau pentru a le fi aduse la domiciliu produse alimentare și farmaceutice .

În schimb, nu ne putem duce la spital sau la medic, deoarece trebuie să oferim prioritate celor infectați cu COVID-19. Putem însă telefona medicului sau farmaciilor care au fost abilitate cu servicii la domiciliu și alimentărilor care au activat serviciul domiciliar de aprovizionare a populației.

Pentru cei care trebuie să meargă la serviciu sau după diverse produse este necesară descărcarea unui formular în PDF, de la prefectură, cu autocertificare pe care îl completezi și te duci cu el doar unde este necesar, dar și cu mănuși și mască chirurgicală.

Zilnic se fac controale pe străzi, iar persoanele care nu respectă regulile riscă să fie pedepsite de către lege în urma decretului dat pe 10 martie de către președinte.

Bătrânii aleg să primească produsele la domiciliu, pentru a nu fi nevoiți să se mai deplaseze, iar eu pot cumpăra de la un magazin din apropiere produsele de care am nevoie, dar momentan nu am făcut acest lucru.

Cum vă simțiți având în vedere că sunteți izolată?

Sincer, cu starea de izolare e greu de spus, sunt oameni aici care nu sunt obișnuiți să asculte astfel de reguli și se obișnuiesc foarte greu, în special tinerii. Eu una am fost speriată încă dinainte de aplicarea legii, de când au apărut primele cazuri în Italia. Aveam la cunoștință deja gravitatea situației și dezastrul pe care îl produce virusul organismului.

Am început să stau în casă după data de 6 martie deoarece eram panicată de ceea ce poate virusul să provoace și până ca decretul să fie dat, numărul cazurilor au crescut foarte mult. În momentul de față ni s-a spus că suntem în carantină până la data de 3 aprilie, dar acest lucru se poate schimba dacă se agravează situația.

Care sunt activitățile pe care le desfășurați pentru a vă ocupa timpul?

În mare parte fac ce am făcut mereu, diferența e că acum stau doar în casă. Sunt abonată la bibliotecă și în fiecare lună îmi iau cărți, așa că seara citesc și stau pe Facebook. Dimineața treburile casei, curățenie, mâncare, spălat, călcat și mai prepar dulciuri deoarece am această pasiune. După-amiază croșetez mileuri și câte un pulover și așa îmi trece timpul.

Mă simt la fel ca și în celelalte zile, doar că acum îmi este frică de fiecare dată când mai aud de un nou caz apărut sau de un nou deces. Am vrut să mă întorc în țară, dar drumul e lung și m-am gândit să nu o fac, să nu cumva să mă îmbolnăvesc și să le fac rău celor dragi. Președintele ne-a spus că vom depăși cu bine această pandemie și vreau să cred asta.

Cum puteți lua contact cu vecinii sau prietenii care locuiesc în aceeași zonă cu dumneavoastră?

Nu ies afară nici măcar să discut cu vecinii, așa că țin legătura cu ei prin mesaje și la telefon, la fel și cu prietenii.

Cât timp sunteți nevoiți să stați în carantină? Considerați că această perioadă se va sfârși curând sau se va prelungi din cauza virusului răspândit în Italia?

Decretul este până pe data de 3 aprilie, dar nu se știe cât timp vom fi nevoiți să mai stăm în carantină. Eu una o să stau cât timp este nevoie, pentru că, cu toate că străzile sunt dezinfectate, îmi este frică să încalc regulile și să ies afară deoarece virusul poate persista și în aer, din câte am înțeles.

Cum sunteți tratați de către autoritățile statului? Aceștia vă oferă o mână de ajutor sau sunt indiferenți la nevoile voastre?

Autoritățile fac tot ce pot pentru a menține ordinea și pentru a ne ajuta cu alimente și produse farmaceutice. Chiar dacă suntem italieni sau români, suntem tratați la fel și avem acces la serviciile oferite.

În ce domeniu lucrați? Puteți lucra de acasă sau job-ul dumneavoastră necesită o deplasare? În cazul în care nu vă puteți deplasa la locul de muncă, cum vă câștigați banii?

Eu una am grijă de bătrâni așa că nu trebuie să mă deplasez până la locul de muncă. Cunosc prietene care stau acasă și ele și soții lor, deoarece nu au cum să se mai deplaseze la locul de muncă, așa că muncesc de acasă. Mai sunt deschise doar alimentările și farmaciile cu livrare la domiciliu și anumite firme care nu au putut închide sucursalele, dar acestea și-au luat măsuri de igienă pentru a putea fi protejați angajații.

Aveți speranța că această carantină se va sfârși curând? Ați mai rezista să treceți încă o dată printr-o situație de genul acesta?

Speranța este ultima care moare, iar eu și ceilalți italieni încă o avem. Sunt sigură că dacă respectăm regulile și stăm cât mai mult în casă lucrurile se vor remedia pe parcurs. Frica este mare și cu fiecare om care se îmbolnăvește sau moare, ea crește și mai mult. Gândul că îmi voi revedea copiii, că o să-i pot ține în brațe și că eu voi fi sănătoasă, mă ajută foarte mult. Nu știu cum aș reacționa dacă aș  fi pusă din nou într-o astfel de situație, dar sigur aș respecta și atunci regulile pentru sănătatea mea cât și pentru a celor din jur.

Ce sfaturi puteți oferi oamenilor care sunt în acest moment în zone afectate?

Singurul sfat pe care îl pot da este să se asculte cu atenție ceea ce spun autoritățile, să se evite plimbările și întâlnirile cu multe persoane. Oamenii trebuie să fie conștienți de gravitatea situației și să se dezinfecteze pe mâini, să poarte mască chirurgicală și poate chiar mănuși. Cu cât oamenii sunt mai precauți, cu atât e mai bine. În rest, doresc tuturor multă sănătate.

INTERVIU PERSOANĂ OLANDA

În ce oraș vă aflați și de cât timp locuiți acolo?

În momentul de față mă aflu în orașul Venlo din Olanda. Locuiesc aici încă din septembrie, pentru că sunt studentă la Fontys Venlo University of Applied Sciences.

Cât de gravă este situația în orașul dumneavoastră?

Momentan, la noi în oraș situația este relativ moderată. Nu sunt prea multe cazuri comparativ cu orașele mai mari. Dar cu toate acestea numărul cazurilor crește pe zi ce trece.

Ce știți despre COVID-19?

Din cât am urmărit știrile și m-am informat, COVID-19 își are originea în orașul Wuhan din China. Se manifestă precum o răceală, la început, dar poate aduce complicații la nivelul aparatului respirator, precum și fatalitate în cazul persoanelor cu un sistem imunitar scăzut sau printre cei care suferă deja de anumite boli, dar cei mai afectați sunt bătrânii.

Cunoașteți persoane care au fost infectate cu COVID-19? Dacă da, stiți ce simptome au si cum sunt tratate?

Din fericire, nimeni apropiat mie nu a fost contaminat. Cu toate acestea, înainte de începerea carantinei, trei studenți, unul din anul meu și doi dintr-un an mai mare deja au fost testați pozitiv pentru virus.

Cum vă adaptați carantinei? Ați făcut provizii sau aveți voie să părăsiți locuința pentru alimente și medicamente?

Eu, personal, fiind o persoană care se simte confortabil stând acasă, mă adaptez relativ bine. Am făcut provizii, însă nu exagerate, de alimente perisabile și conserve, precum și ce am reușit să găsesc pentru dezinfecție și curățenie.

Cum vă simțiți având în vedere că sunteți izolată?

Cumva, văzând rata la care se răspândește virusul îmi este destul de frică să ies mai mult, ținând cont că nu putem ști sigur cine este bolnav, fiindcă nu este evident până ce o persoană nu prezintă simptome mai grave.

Care sunt activitățile pe care le desfășurați pentru a vă ocupa timpul?

Pentru moment, mă uit la serialele și filmele favorite pe Netflix, citesc, ori doar scriu pe pagina de Wattpad. Câteodată, mai stau de vorbă cu colegii de casă, cât și cu familia și prietenii prin telefon.

Cum puteți lua contact cu vecinii sau prietenii care locuiesc în aceeași zonă cu dumneavoastră?

Momentan încă nu s-a implementat o carantină prin lege, astfel că lumea încă poate să se viziteze, dar am ales să nu risc acest lucru pe moment, pentru propria protecție, cât și pentru a celor din jur. Spre norocul și de asemenea ghinionul meu, locuiesc într-o casă de studenți, astfel că am contact cu câțiva colegi.

Considerați ca această perioadă se va sfârși curând sau se va prelungi din cauza virusului răspândit în Olanda?

Școala, dar și proprietarul căminului ne-au recomandat acest lucru. Din punct de vedere al învățământului, acesta este suspendat pe o perioadă nedeterminată, iar cursurile au loc în mediul online până la noi vești. Cel mai probabil vor fi luate noi decizii în urma evenimentelor desfășurate în Italia, cât și pe teritoriul altor țări din Europa.

Cum sunteți tratați de către autoritățile statului? Aceștia vă oferă o mână de ajutor sau sunt indiferenți la nevoile voastre?

Momentan nu am avut probleme de sănătate, astfel că sunt incertă legat de posibila lor atitudine.

Ați încercat să le explicați colegilor de cămin situația? Ce părere au aceștia despre virus și despre tot ce se întâmplă în celelalte țări europene?

Având în vedere faptul că am rude și prieteni în Italia dar și în Spania, țări care se luptă cu un număr mare de bolnavi, în momentul de față, am încercat de nenumărate ori (chiar de dinaintea închiderii școlilor aici) să le aduc la cunoștință seriozitatea situației, însă am fost primită cu remărci sarcastice, glume și ignoranță.

Am colegi mergând în cluburi, susținând că vor să se distreze în weekend dacă din următoarea săptămână aveau să stea acasă. Abia după o zi, când un coleg care acum este în Spania, a avut o criză de nervi și le-a spus cât de rău se poate agrava situația, căci familia lui e bolnavă, au mai conștientizat puțin, însă tot se contraziceau. În momentul de față până și proprietarul ne-a trimis email pentru a ne ruga să ne limităm ieșirile și să păstrăm un nivel ridicat de igienă.

Nu sunt neapărat o persoană care face prea mult sport, însă încerc să fac din când în când exerciții urmărind videoclipuri de pe youtube.

Aveți speranța că această carantină se va sfârși curând? Ați mai rezista să treceți încă o dată printr-o situație de genul acesta?

Sper din tot sufletul ca această carantină să se termine curând, ținând cont de efectul pe care îl are asupra tuturor instituțiilor și job-urilor. Momentan, aici încă suntem la început și e relativ ok, însă dacă se va prelungi, nu știu ce să zic… Pentru mine e oarecum calmant să stau în casă, dar faptul că locuiesc cu alți studenți face situația destul de dificilă, iar dacă unul dintre ei s-ar îmbolnăvi… Nici nu vreau să mă gândesc!

Ce sfaturi le puteți oferi oamenilor care sunt în acest moment în zone afectate?

Tot ce pot spune, atât pentru cei care sunt în zonele afectate cât și pentru ceilalți este: Vă rog limitați-vă ieșirile în oraș și contactul cu alte persoane.

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre Coronavirus, click aici

Autor: Lorena Mihăilă