carantină totală

Avem primul județ din România care va intra în carantină totală!

Începând de miercuri, 25 martie, județul Maramureș va intra în carantină totală. Astfel, deplasările vor trebui limitate și justificate în intervalul orar 6:00-22:00. Dacă restricțiile de circulație a persoanelor erau valabile până acum doar noaptea, la nivel național, în Maramureș aceste restricții vor fi impuse și ziua!

Autoritățile au decis să ia aceste măsuri după ce au observat că cetățenii nu reușesc să respecte instrucțiunile de distanțiere socială. În acest sens, oamenii se vor deplasa doar până la cumpărături, la farmacie și la serviciu. Asta, doar în prezența unei hârtii doveditoare de la angajator.

O altă măsură care se impune este că persoanele de peste 60 de ani vor avea voie să iasă la cumpărături doar între orele 7:00 și 11:00.

Această măsură se aplică, de asemenea, de la data de 25 martie, conform unei hotărâri a SCJU Maramureș.

„Categoria cea mai vulnerabilă la infectarea cu Coronavirus o reprezintă populația cu vârsta de peste 60 de ani. În acest sens, se instituie un program diferențiat, pe categorii de vârstă, privind accesul maramureșenilor în magazine alimentare, hypermarket-uri, supermarket-uri, farmacii. În acest context persoanele de peste 60 de ani vor efectua cumpărăturile necesare dimineața, între orele 7-11. De la ora 11 și până la închiderea magazinelor, cumpărăturile vor fi realizate de persoanele cu vârsta sub 60 de ani. Măsura este valabilă din data de 25 martie”, se prezintă în comunicat.

În plus, SCJU Maramureș a trimis o adresă la MAI pentru verificarea accesului vehiculelor și a persoanelor care intră în județ. Acest lucru se va realiza prin constituirea de filtre operaționalizate de IPJ Maramureș, cu sprijinul Jandarmeriei. Măsurile prezentate sunt valabile până la 15 aprilie.

Sursa foto: Profimedia

Situațiile dificile au nevoie de măsuri drastice, întrucât România a devenit zonă galbenă de risc! Află aici despre ce e vorba!