Bacul și evaluarea națională amânate

Olanda anulează BACUL! Evaluare bazată pe notele din timpul anului!

"în Știri" by

 

Olanda anulează BACUL! Guvernul Olandez a declarat că examenul de la sfârșitul anului școlar echivalent al Bacalaureatului se va anula din cauza infecțiilor cu Coronavirus. Elevii sunt în carantină și nu merg la școală, astfel că la finalul anului, prin hotărâre de guvern, pe diploma de absolvire al ciclului liceal, notele examenului final vor fi reprezentate de notele din timpul anului!

„Vreau, în aceste vremuri de criză, să le dau tuturor elevilor posibilitatea să obţină o diplomă completă şi să avanseze astfel fără pauză spre învăţământul superior”, a spus Ministrul Educaţiei din Olanda, Arie Slob într-un comunicat.

Instituţiile de învăţământ au timp până la începutul lunii iunie să asigure elevilor materia cu care să își dobândească notele pe care să le folosească în diploma de la finalul anului.

Ministerul Educaţiei din Olanda încurajează puternic instituţiile şcolare să organizeze aceste examene de la distanţă, adică  videoconferinţele. Dacă şcolile nu sunt în măsură să efectueze teste şcolare la distanţă, acestea din urmă pot să se deruleze în clădiri şcolare respectând o distanţă de securitate de 1,5 metri.

Noi ce vom face? Repetăm anul școlar? Se îngheață? Află aici!

Peterlin Cristian-Raul are 17 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XI-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi este un iubitor înrăit al istoriei, pe care o povesteşte şi o învață cu drag. Îi plac filmele vechi, cărțile și poezia contemporană. Încearcă să fie critic, ironic și ludic, caracteristici pe care le regăsim în articolele sale cu subiecte controversate, dar cu o abordare relaxată. Visează să devină jurnalist.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi