Ungaria

Ungaria nu vrea ca românii să formeze cozi la graniță!

"în Știri" by

Ungaria nu vrea ca românii să formeze cozi la graniță!

Szijjarto Peter, Ministrul de Externe al Ungariei, a cerut autorităților române să modifice măsurile la graniță.
Astfel ca, la intrarea în țară a românilor care revin din Vest, să nu se mai formeze cozi de zeci de kilometri de mașini în Ungaria.

În conferința de presă la Prezidiul UDMR de vineri, de la Cluj-Napoca, Szijjarto Peter a declarat faptul că autoritățile române trebuie să își lase cetățenii să intre în țară.
Și să caute metode pentru a reduce timpul de așteptare la graniță.

„Nu am avut din partea ministrului român de Externe sau a ambasadorului României nicio rugăminte pe care să nu o fi onorat-o şi încercăm să dăm o mână de ajutor și în viitor. Am făcut tot ce e posibil ca cetățenii români care vor să revină în ţară din Vest să poată trece pe rute de tranzit pe timp de noapte. Am cerut autorităților române ca acest lucru să nu creeze probleme de circulaţie din cauza prea multor vehicule. Pe 15-20 de km s-au format cozi la granița ungaro-română din cauza procedurilor grănicerilor români. Avem rugămintea către autorităţile române să îşi modifice măsurile astfel încât românii care vin să nu aștepte la cozi nelimitate în Ungaria. (…) Avem culoare de tranzit pentru români, cer autorităţilor române să coopereze cu noi, să nu creeze cozi pe teritoriul Ungariei, să îşi lase cetăţenii să intre în ţară şi să introducă nişte metode care să reducă timpii de aşteptare la graniţă”, a declarat Szijjarto.

Și Kelemen Hunor, președintele UDMR, a semnalat ministrului de Externe al Ungariei situația a aproximativ 1000 de persoane din zona de frontieră care stau în România și lucrează în Ungaria sau invers.Din județele Arad,Satu Mare și Bihor.

„Am cerut ca în aceste zone frontaliere posibilitățile de trecere a frontierei pentru cei care fac naveta 20 – 30 de km să fie posibilă fără probleme”, a spus Kelemen.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi