În plină Pandemie, Universitatea București mărește taxele studenților!

În plină Pandemie, Universitatea București mărește taxele studenților!

"în Știri" by

În ședința Consiliului Facultății de Drept a Universității din București s-a propus majorarea taxelor pentru studenții ce urmează a fi admiși la licență, master și doctorat. Ce se întâmplă pe scurt? Universitatea București mărește taxele studenților!

Aceste propuneri făcute în ideea că studenții nu pot reacționa prompt vor aduce un dezechilibru puternic în ceea ce înseamnă mediul academic din București.

Se vede clar o influență a Universității și nu dorința simplă a juriștilor de a majora taxele, deși rectorul, în plină campanie acum câteva luni, anunța maxim o indexare a taxelor la nivelul inflației.

Nu este posibil ca, în plină pandemie, conducerea să se gândească cum să mai scoată bani din buzunarele studenților. Problema cea mai mare nu este neapărat creșterea, ci faptul că nu primim absolut nimic în schimbul acelor bani.

Condițiile de studiu cu bănci rupte, catedre din 1956 și săli insuficiente de seminare, deficitul de cadre didactice, care sunt nevoite să facă seminare cu 70 de studenți sau cursuri cu 300 nu pot permite majorarea taxelor.

Să facem o comparație între una dintre taxele propuse și votate în ședința de astăzi pentru masterat și alte taxe din lume pentru același lucru: Universitatea Leiden (locul 27 în lume) – master în drept: 2143 de euro; Universitatea din Amsterdam (locul 40 în lume) – master în drept: 2060 de euro; Universitatea din București (locul 800+ în lume) – master în drept: 2270 de euro.

În momentul de față taxele sunt următoarele: Licența- 3500 RON/an; Master- 3800 RON/ an; Doctorat- 6500 RON/an.

Ce student ar mai alege programul Universității din București în detrimentul celor din afară, în care condițiile sunt incomparabile? Sumele care au fost astăzi votate în ședința de Consiliu a Facultății de Drept a Universității din București sunt următoarele:

a) pentru licență, 5450 RON / student/an

b) pentru master, 10900 RON/ student/an

c) pentru doctorat, 22400 RON/student/an

Așteptăm pozițiile studenților reprezentați, dar și poziția oficială a Asociației Studenților în Drept și sperăm să fie în favoarea studenților.

Autor: Andrei Dogaru, student, Facultatea de Drept a Universității din București

Dacă vrei să citești despre părerile studenților plecați la facultate în alt oraș, acest articol este pentru tine!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi