copilul din tine

Copilul din tine știe că ești adult?

"în Păreri și opinii" by

Lumea s-a schimbat, noi ne-am schimbat.

Copilul din tine știe că ești adult? Vreau să fiu din nou copilul acela mic și inocent. Acea făptură care nu avea nicio grijă, care nu se gândea de ce banii se termină, de ce băiatul X nu o place, sau de ce părinții o ignoră. Singura sa „grijă” e să doarmă și să mănânce. Ironic, nu-i așa?! Ne grăbim majoritatea să devenim „oameni mari”. Însă odată cu această creștere, apar grijile, cele de la început de drum, care te tot macină. Apar gânduri ca „de ce ea e mai bună decât mine?”, „de ce mama și tata mă ignoră?”, „de ce se comportă așa cu mine?”. Acest gen de gânduri te duc pe culmile disperării. Te fac să te gândești că poate e ceva „defect” la tine. De ce nu te ridici la rangul așteptărilor lor? Vrei mereu să le faci pe plac, lor și tuturor din jur. Dar în copilărie e altfel. Nu există certuri, eventual doar cele de la ascunselea pe motiv că „Y a pus de 3 ori până acum ochii” și lui „X” nu-i convine. Sau așa a fost când eram eu mică.

În copilărie nu țin minte să fi existat atâtea bârfe între „prieteni”, sau atâta diferențiere între oameni. Când eram eu mică, ajungeam să ne jucăm si cu cel de etnie romă sau cu cel străin sau mai puțin „avut”, fără să ne pese. Acum, dacă nu are geantă „Gucci” sau parfum „LV”, brățară „Pandora”, Iphone ultima generație sau mai știu eu ce, n-are ce căuta cu cei „avuți”.

Dulce copilărie, astăzi unde ești?

Ne „amenințam”, copii fiind, cu celebrul „te spun lui mami”, însă știm cu toții că niciodată nu am făcut-o cu adevărat. Riscam să nu mai ieșim din casă o bună bucată de vreme. Din această cauză, nu mergeam în casă nici măcar pentru a mânca sau a merge la toaletă. Pe vremea aia baia din fundul grădinii. Ne jucam o mulțime de jocuri cu tot ce găseam în jurul nostru. În jocul de-a mama si tata gândacii sau viermișorii erau personajele principale. Și frunzele jucau un rol important, fiind banii ce nu aveau să se termine… Deși aveam multe lipsuri, eram mult mai fericiți. Nu stăteam toată ziua cu telefonul în mână. Pe vremea aceea cine avea telefon, era „cineva”. Ne înghesuiam toți în jurul lui și ne uitam hipnotizați de acel ecran minuscul, care, în ochii noștri, părea imens.
Mă bucur că am avut ocazia ca generația mea să fie una dintre cele care au avut cea mai frumoasă copilărie. Hai să fim copii mai des! Lasă copilul din tine să trăiască indiferent de timp! Să oferim și generației de acum o copilărie de neuitat!

Copilăria va rămâne în continuare floarea eternității!

Autor: Diana Zoran

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să știți mai multe despre mirajul copilăriei, puteți afla mai multe chiar aici!

Hei, sunt Diana, sunt din județul Hunedoara și învăț la Liceul Teoretic Ion Constantin Brătianu. Sunt o persoana timidă de fel, însă îmi place să-mi fac prieteni noi și să socializez. Pasiunile mele sunt cititul și scrisul. Iubesc să-mi pun gândurile pe hârtie și să fac oamenii fericiți.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi