filmul Colectiv

Filmul Colectiv: societatea românească și durerea poporului

"în Recenzii" by

Am ieșit la un film după câteva luni în care m-am ținut departe și, din comoditate, am agresat telecomanda pe filme și seriale de pe unul dintre canalele profesioniste care le difuzează. Mai mult, am evitat zona cinematografului de prin decembrie, când am văzut un film care nu mi-a plăcut, și nu mă leg de actori și imagine, ci de scenariu. Filmul Colectiv ne prezintă încă o dată cât de multă suferință ne poate aduce ignoranța.

Așadar, am participat într-o seară ploioasă, gri și umedă la un film care avea să îmi schimbe perspectiva despre ceea ce înseamnă jurnalism. Pe lângă faptul că a fost destul de mediatizat în mediul virtual și am primit recomandări în legătură cu el, am răspuns unei singure „porunci” a unei prietene: „Du-te și nu-l rata și pe ăsta, că o să-ți pară rău”, apoi adăugând „Este o poruncă”. Vă dați seama ce prieteni simpatici am?

Nu l-am putut rata, corect, mă mustră încă gândul că nu am mișcat un deget cât timp „Joker” rula și povestea personajului era pe buzele tuturor, încât eu, care nu l-am văzut, mi-am făcut un prospect în legătură cu el și tind să cred că am dreptate.

Și, pentru că unii au îndrăgit filmul „Joker”, aici poți citi câte ceva despre el în viziunea tinerilor.

Am cumpărat biletul cu o zi înainte, de frică să nu rămân fără loc. Știam că pe filmele de impact, cu povești puternice, se bate lumea ca la pâine caldă. Din păcate nu a fost așa.

Am ajuns plouat în cinema și am aruncat o privire peste persoanele care stăteau în sala de așteptare.

Trei domnișoare și domnul de la bilete. Mai mult nu am observat. Exclud băiatul de la ghișeul cu snacks-uri și băuturi. Domnul de la bilete îmi rupe biletul, intru și număr persoanele din sală. Pe degete. În total opt, fără mine. Pe ecran încă nu s-au dat reclamele, stăteam pe telefon și observam atmosfera din cinema, categoric greșită. Mă întorc la ea mai târziu!

Începe filmul. Sobru, delicat și cu un mesaj puternic.

Până aici ați aflat numele acestuia doar din titlu: „Colectiv”. M-a apucat un dor nebun în acea clipă să ascult Queen și să beau Cola, nu știu de ce. Simțeam încă mirosul de floricele pe care cineva le-a consumat înainte de rularea acestui film. Începe acțiunea și parcă aud un plâns sugrumat, căruia nu i se dă voie să se exteriorizeze. Înțeleg și de ce. S-a reconstituit într-un mod profesionist și clar tragedia din seara în care Colectivul a ars.

Victimele, spaima, incompetența și frica, toate pe aceeași peliculă. În tot răul și un bine: jurnalismul profesionist. Pe el s-a bazat totul. Mai exact, Cătălin Tolontan, redactor-șef din acea vreme a Gazetei Sporturilor, care a demarat un studiu de caz și o investigație jurnalistică ce a scos la iveală toate prostiile și ineficiența, corupția sau ipocrizia celor care trebuiau să apere interesele cetățeanului.

Ca să vedeți în ce situație se află jurnalismul și media din România, această investigație care a scos sute de mii de oameni în stradă și a schimbat un guvern întreg (pentru un an, alcătuit din tehnocrați), a fost demarată de o gazetă care scria despre sport. Și atât. Bine, subiectele diferite față de nișa lor (destul de largă și încăpătoare) erau prezente, însă nu se merita să fie promovate în defavoarea sportului. Așa că, a fost prima dată când Gazeta Sporturilor a avut pe prima pagină titluri care nu aveau legătură cu sportul.

O investigație de asemenea anvergură a ajuns, spun unii, să împingă persoanele acuzate de omor calificat să se sinucidă.

Bineînțeles că nu este așa. După ce diluezi de 2500 de ori dezinfectanții cu care bolnavii trebuie să fie spălați și saloanele dezinfectate, nu cred că ești lipsit de mustrări ale conștiinței. Astfel, investigația a avut un impact normal asupra societății, și, din păcate, efectele s-au oprit brusc după ce s-a ales un nou guvern. De aici putem concluziona că, așa cum spune Tolontan, dacă nu se pune presiune pe autorități din partea presei, acestea vor năvăli peste și vor înnăbuși orice încercare de „scoatere a capului” din zona de confort (a lor).

Eu aș merge din nou la filmul ăsta, însă aș prefera să fiu însoțit.

Să mă uit în ochii celuilalt, să îl simt emoționat. Filmul nu te lasă să plângi, la fiecare secvență ești la acel prag dintre râs și plâns, sau mai bine zis, a avea față serioasă și tristă și plâns. O lecție cum n-o poți lua din filmele autohtone „pentru tineri”, care au umplut timp de două luni (parcă) sălile de cinema. Porcării. Aici vezi calitate și lucru bine făcut. Pe această cale îmi exprim respectul față de persoanele care își respectă munca și o fac bine, indiferent de circumstanțe.

Revin la atmosfera din sală. De la început am simțit că îmi ia părul la vale din cap. Pe locul meu, o doamnă. Chiar dacă erau și alte locuri în sală, de obicei se respectă asta. Eu respect locul în care stau, mereu. Nu am spus nimic, nu avea rost, pentru că au rămas peste două sute de locuri libere. The stage was mine, să fac o glumă. M-am așezat în spatele dânsei. Lângă dânsa, alte trei doamne. O însoțeau la film. Vorbeau despre medicamente, medici, operații și rinichii altei persoane. Am zis „Super! Am nimerit bine!”

A început filmul, am fost decis ca la primul sunet pe care acestea îl scot, să mă mut, dar nu a fost cazul.

Erau afectate de ceea ce vedeau.

Una dintre ele, având o tuse productivă, tare. Cealaltă stătea pe telefon. Și în timpul filmului, și înainte. Am bâțâlit puțin de nervi, dar m-am calmat rapid cu filmul, care este de departe cel mai bun. Nu știu, dacă citește cineva de acolo… Luminile se aprind la final, pentru ca lumea să poată ieși. De această dată s-a uitat de lumină. La ieșire, un client al cinematografului cerea să facă o declarație. Eu am ieșit în liniște, cu pași mici, pentru că nu aveam ochelarii. Mi-am sunat imediat prietena, să o anunț că l-am văzut. La final, mi-a zis „Seară faină și ție! Dacă poți să o ai, după Colectiv…”

Peterlin Cristian-Raul are 18 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XII-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi de misterele istoriei. Apreciază arta și filmele vechi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi