crepuscul dezmierdat între soare și nori,
prinde-mă din zbor înainte să mori.
raza ta caldă se pierde-n amurg.
înghite-ți tăcerea, oh stele, cum curg.
privirea ei blândă te privește, dispare.
În toiul nopții doar luna ți-alinare.
corp cerestru sfărâmat în bucăți,
adu pe ai lumii umeri noi entități.
blochează exilul cu lacrimi de mercur
și ajută-mă să văd ce ei numesc obscur.
lumina se trezește și-ncepe să vibreze,
mii de umbre încercând să contureze.
măduva spinării îi e casă a tandreții,
însă îi sună în creștet glasul dimineții.
adu-mi, soare, un nou răsărit,
căci al meu crepuscul domol a pălit.
Autor: Alexandra Dumitriu
