Dumnezeu

Am realizat că uneori nici Dumnezeu nu crede în noi!

"în Păreri și opinii" by

„Voi care spuneți că nu credeți în Dumnezeu, doar încercați să păreți mai șmecheri cu asta.” Am auzit asta din gura unui profesor, după ce i-am oferit o părere proprie.

Așa că, dragă societate, noi ne-am născut pentru a cerceta și a cunoaște.

Avem o gândire proprie, dar, de cele mai multe ori, oamenii ne implementează idei în subconștient. Ajungem să le credem fără nicio îndoială. Mai apoi, gândirea noastră devine dependentă. Și nu vă judec pentru asta. Dar voi de ce să ne judecați pe noi, cei „șmecheri”? De ce vă spun minte dependentă? Foarte simplu, credeți și nu cercetați. Iar atunci când spun cercetare nu mă refer doar la o singură sursă, ca de exemplu, Biblia.

Am ajuns atât de criticată pentru că am ales să-mi creez o idee proprie încât vă voi întreba: Credeți că această credință a ajuns unde trebuie? Credeți că sunteți cu credință în suflet atunci când postaţi poze cu sfinți pe rețelele de socializare?

A fost acel caz cu incendiul din Australia

Poze peste poze cu „Pray for Australia”, dar v-ați gândit că prin asta nu rezolvați nimic? Schimbați-vă stilul de viață care poluează (nu mai cumpărați atâta plastic, găsiți soluții pentru a reduce deșeurile), vă asigur că atunci ați ajuta cu adevărat lumea creată de Dumnezeu. Degeaba te rogi pentru natură dacă mai apoi arunci gunoiul pe jos. Nu mai fiți atât de ipocriți!

Pozele postate despre faptul că vă rugați sunt doar o iluzie

Nu au ajutat cu nimic! Treziți-vă la realitate. Acela e mediul online, în realitate lucrurile stau mult mai diferit.

Acum câțiva ani am început să citesc și să mă uit la cât mai multe documentare. Mintea mea a început să se dezvolte, ceea ce este și normal din momentul în care te hotărăști să te dezvolți personal. Mi-am dat seama cât de puternic este efectul de turmă.

Cum? Am ajuns acolo fără să îmi dau seama de asta. Începând să-mi pun multe întrebări despre existența mea și despre cum aș putea să mă cunosc mai bine. Nu am spus că am ajuns la un răspuns final, poate nici nu voi ajunge vreodată la unul. Și, bineînțeles că nu am renunțat la ideea că s-ar putea să existe o divinitate pe nume Dumnezeu. Ci doar am ales să ies din grupul acela, să-mi cunosc sinele. Să citesc despre regresie, spiritualism și meditare. Tu, ca persoană care nu ai simțit nevoia să descoperi, stai la locul tău, căci noi nu o să venim la tine să te luăm peste picior. Suntem raționali.

Iar, pentru că fiecare își face o anumită părere despre divinitate, aici unul dintre colegii noștri ne expune părerea lui.

Înainte de toate acestea eram contra bisericilor

În primul rând, „Să nu-ţi faci chip cioplit” sună Porunca a 2-a. Dar voi mergeți și vă închinați, ba chiar le pupați. Păi stai așa, măi nene, că nu mai înțeleg de unde și până unde. M-am documentat, iar argumentele voastre sună cam așa: „În ceea ce privesc icoanele, care îi zugrăvesc pe Maica Domnului și pe sfinți, credinciosul de asemenea nu se roagă la figurile de pe lemn, ci la Maica sau Sfântul din Cer, care stau lângă tronul lui Hristos, să mijlocească la Acesta pentru noi. Rugăciunea este deci adresată tot lui Dumnezeu, prin intermediarul din icoană.” Nu sunt vreo expertă la logică, dar argumentele cu ceea ce spune porunca se contrazic, total. Și spun astea ca să vă arat că am (avem) argumentele necesare să mă pot contrazice cu voi pe tema aceasta.

NU SPUN SĂ NU CREDEȚI!

Doar gândiți-vă câte chestii spirituale există. Ați auzit vreodată de deism? Este o orientare filosofico-religioasă din secolele XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană și teza intervenței acestuia în viața naturii și a societății.

Îmi pare rău, dar din experiențele mele proprii, mai ales atunci când am fost la slujba de Înviere, pur și simplu femeile mai în vârstă se împingeau și mai că aveau să se calce în picioare pentru așa-zisa „lumină”. Și auzind de la un preot: „Îndepărtează-te de părinți doar dacă te îndepărtează de religie.”, m-a șocat. Păi cum așa? Nu religia ne spune să ne iubim aproapele?

Repet, nu am un răspuns clar în ceea ce privește acest subiect, dar îmi iubesc aproapele și nu fur. Prin urmare, eu credința o văd ca pe o conectare cu natura, animalele, libertatea și iubirea. Un echilibru în tot ceea ce înseamnă ecosistem.

Concluzia mea este următoarea

Dacă aleg sa nu cred în ceva 100% nu înseamnă că sunt o persoană rea. Te crezi credincios? Atunci te rog să faci bine oamenilor din jurul tău și voi, cei din Biserică, să nu mai arătați cu degetul atunci când o persoană nu este îmbrăcată adecvat. Căci se spune că în fața lui Dumnezeu toți suntem egali. Un citat care poate vă va inspira este: „În trecut oamenii aveau inimi de aur și cruci din lemn, în schimb acum crucile sunt din aur si inimile din lemn.” Semnat, o fată care iubește tot ceea ce înseamnă bunătate și iubire.

 


Autor: Moldovan Lorena


Elevă la Colegiu Național "Iancu de Hunedoara", profilul filologie. Își găsește echilibrul în mediul spiritual, meditând, cintind despre univers si efectele acestuia asupra noastră. Mottol ei este „Când eram mic mama mi-a spus: Dacă te duci în armată, vei deveni general. Dacă te duci la seminarul teologic, vei deveni Papă. În schimb am dvenit artist şi sunt Picasso.“

Lasă un răspuns

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi