Regizor

Proteste violente în urma premierii unui regizor pedofil la Gala César!

"în Diverse" by

Controversatul regizor Roman Polanski, condamnat pentru agresarea sexuală a unei minore în anii ‘70, a stârnit reacții în rândul mai multor actrițe aflate la decernarea premiilor César de la Paris.

În urma celor 12 nominalizări ale filmului „J’accuse”, regizat de Roman Polanski, premiile César, fiind echivalentul francez al premiilor Oscar, au fost ținta criticilor.

Polanski a primit premiul pentru cel mai bun regizor, fapt care a stârnit reacții controversate. Mai multe actrițe au părăsit sala în care s-a manifestat gala de premiere.

Una dintre actrițe a fost Adèle Haenel, care, bulversată de cele întâmplate deoarece traumele copilăriei nu îi dădeau pace, a dezvăluit că în perioada adolescenței a fost abuzată sexual de un alt regizor.

Actrițele din sală nu au fost singurele contrariate de nominalizarea acestuia. În urma ceremoniei, sute de manifestanți au încercat să se apropie de Sala Pleyel, considerând că s-a creat o nedreptate. Singura lor dorință era închiderea lui Polanski.

Polițiștii au instalat bariere pe care protestatarii au încercat să le doboare, însă nu au reușit din cauza gazelor lacrimogene la care au apelat gărzile.

Regizorul Roman Polanski nu a avut curajul să participe la gala de premiere. Care a fost motivul izolării acestuia din ziua decernării premiilor? Nevoia de siguranță sau teama de a-și asuma propriile fapte?

Autor: Fodor Andra- Maria

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi