Luceafăr

Pe urmele unui Luceafăr

"în Poezie și literatură" by

Mulți ani, nu s-a văzut
Nici urmă de Luceafăr
Nopți, zile n-a apărut
Nu știm dacă e teafăr.

Luceafărul a dat uitării
Chipul ei fățarnic
Nu a mai răspuns chemării,
Strigătului ei zadarnic.

-Ființă umană, tu mă acuzi
Tu spui că-s un înger rece
Dar faptele nu ți le scuzi
Și durerea mă petrece.

Negurii timpului însă voi da
Amintirea ta seacă
Să-mi ia amarul, să îl bea
De tine să îmi treacă.

Am prea mulți ani înaintea mea
Și prea mulți am în urmă-mi
Că să rămân cu inimă rea
Suferința, te rog curmă-mi.

Cum să faci ca să dai grai
Umilei mele dorințe?
Departe vreau să-mi stai,
Nu am alte cerințe.

Fata plânse, dar el mai mult
Și-a consumat amorul
Un înger trist, plin de tumult
Își ia prin cer zborul.

Lumina lui, cândva străluce
Se pierde-n ceața sumbră
Din calea lui, orice se duce
Și-n juru-i numai umbră.

Cu sufletul scindat
Și fără vreo speranță
Zeul e acaparat
De intoleranță.

Își jură cu un glas amar
Că veșnic nu revine
Dar în visul sau apar
Chipuri feminine.

Și că într-un coșmar cumplit
Dispar prin farmec poate
Chipuri din lut cioplit
Și ale ei sunt toate.

Îngerul atunci blesteamă
Ruina vechiului pământ,
Lumina soarelui de-aramă
Să n-o zărească nicicând.

Hyperion atunci veghează
Peste moartea omenirii
Doar pe ea o mai păstrează
N-o lasă în voia pieirii.

-Pe tine-n lanțuri te ferec
Privește-ți sumbra soartă
Ei scapă, mor, dar anii trec
Și tu nu scapi, consoartă.

Puterea ai avut a-mi lua
Singura-mi plăcere
În schimb îți voi acapara
Orice clipă de tăcere.

Contemplează acum deci
La crunta-mi nemurire
Cum mă ții în lanțuri reci
Și nu-mi dai liniștire.

Căci odată te-am văzut
C-un muritor searbăd
Să uit nu am putut,
Fericirii mi-ai pus capăt.

Frumoasa fată atunci se stinse
Dar nu în trup și vine
Ci-n suflet, cu săbii încinse
Și nu își mai revine.

De atunci sunt prizonieri
Amurgului etern
Încercând din răsputeri
Să scape din infern.

Însă veacuri au trecut
Și mii de ani lumina
Dar viața și-a așternut
O pânză nouă, fină.

Și-n ea a țesut
O nouă omenire
Ce luceferi n-a văzut,
Și n-a văzut iubire.

Lunga pânză din trecut,
Arsă i-a fost sfoară
Puntea care cer e-un scut
Și zei nu mai coboară.

Luceferi blânzi nu mai coboară
Rătăcind stingheri
Gândurile nu le mai zboară
Fecioarelor la îngeri.

Autor: Ruxandra Dorobanțu

Zisă și 'nemuritor și rece', a terminat Colegiul National 'Gheorghe Lazăr' și studiază științe politice la SNSPA. Practică puțin din toate artele, este pasionată de filosofie și dezbateri și este o optimistă incurabilă. Trăiește după motto-ul 'văd, vreau, obțin' .

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Libertatea

Libertatea

Am umărul gol și mă simt indecentă, Cu inima fugită dar tot
Rigor mortis

Rigor mortis

E caniculă, afară tună. Un strigăt mut în urlete se pierde, Zăcând
Am cucerit un Venus

Am cucerit un Venus

Plăpând pluteam deasupra lui Și mă gândeam la moarte, Un iad întreg
Derulează înapoi