Astăzi vă aduc în față povestea unui tânăr ajuns la vârsta de aproape 20 de ani ce a avut curajul să rupă lanțurile. A ieșit din mulțime, asumându-și riscuri. Haideți sa aflam povestea unui tânăr care și-a urmat visul!
Mirea Claudiu a făcut timp de aproape 10 ani dansuri sportive. A câștigat numeroase concursuri, deci spiritul său de artist era prezent încă din copilărie. A câștigat locul I la concursuri naționale în Galați, Constanța și Cluj. Are peste 35 de concursuri câștigate.
Odată cu trecerea timpului, a dezvoltat o afinitate pentru muzică cu care cocheta de mic, în secret să spunem așa, și a schimbat o pasiune cu alta.
A părăsit „mafia dansului”, după cum a spus chiar el, și s-a aruncat în apele tulburi ale muzicii având acum un canal de YouTube după care s-a făcut cunoscut.
Î: Ce te-a făcut să schimbi o pasiune cu alta?
R: Cântam încă din generală cu doi prieteni, formând o trupa, dar mai mult pe partea de beatbox. În rest, cântam singur acasă, învățam versuri de la artiștii mari, iar uneori încercam chiar să compun câteva versuri, dar îmi era frică, nu credeam că sunt suficient de bun să mă expun în fața unui public. Acum trei sau patru ani m-am lăsat de dansuri din cauza lipsei de bani, dar și datorită „mafiei” de acolo și muzica a devenit noua mea formă de a mă descărca.
Î: Ce te inspiră?
R: Ce m-a inspirat? Ah, e o poveste chiar lungă. Pe vremea când făceam dansuri, în fiecare an aveam un carnaval sau cel puțin așa îl numeam noi. Pregăteam alături de colegii mei multe coregrafii scurte, iar într-un an a propus cineva să mergem să pregătim un număr scurt de hip-hop. Noi practicând dansuri sportive, îți dai seama, a fost în afara zonei noastre de confort, dar când am ajuns acolo și m-a izbit acel ritm am simțit că asta e pentru mine. Fiecare celulă vibra cu beaturile alea.
După care am început să ascult hip-hop acasă, de care m-am îndrăgostit. Chiar am urmărit recent un documentar despre hip-hop pentru că știi, toată lumea crede că acest gen de muzică a luat naștere din ura oamenilor de culoare deoarece au fost marginalizați, dar nu este adevărat. Rappul a luat naștere din petreceri, din distracții. Rappul nu înseamnă doar ură, bani, femei și mașini. Plus că, o altă neînțelegere pe care am întâlnit-o este faptul că, numesc hip-hop piesele old school și trap cele new school, când de fapt hip-hopul este o cultură.
Î: Ce simți tu atunci când cânți? Atât pentru ține acasă cât și în față unei mulțimi, căci presupun că sunt sentimente diferite.
R: Sunt sentimente diferite, dar oarecum apropiate. Mai ales momentele când pui versurile pe foaie și apoi pe beat și simți acea conexiune dintre ele e pur și simplu magic. E prea vag să spun bucurie. Când vedeam că oamenii îmi știu piesa și cântă odată cu mine am zis că nu e adevărat. Eram uimit. E o senzație pe care nu ți-o mai dă nimic în lumea asta. Mi-am și tatuat pe braț data în care m-am apucat de muzică ca atunci când îmi vine să renunț să-mi amintesc de ce am început. Să nu mă pierd printre iluzii.
Î: Versurile și muzica sunt complet compuse de ține?
R: Versurile sunt 100% ale mele, dar beaturile sunt compuse de Zlătescu Ioan. După ce am lansat primele două piese „Evoluat” și „O să reușesc”, mi-a scris și mi-a zis că el face beat-uri și ar vrea să colaborăm. De atunci el îmi compune beaturile pentru fiecare cântec.
Î: Vrei să dezvolți pasiunea asta într-o carieră sau o păstrezi la nivel de hobby?
R: Îți dai seama că îmi doresc să transform asta într-o carieră ca orice artist. Pe scurt, să câștig bani, făcând ce-mi place, dar am și un plan B, căci de-aia fac facultate. Regret că în ultimul an am neglijat muzica și m-am demoralizat singur. Eu scriu în continuare acasă, a devenit parte din rutina mea. Oriunde sunt atunci când îmi vine o idee trebuie să o aștern pe hârtie. Cele mai bune „dume” le scriu totuși în cele mai nepotrivite momente să spun așa. Când sunt la muncă, în tren sau chiar în duș. Deci într-un fel pot spune că a devenit stilul meu de viață.
Î: Ai fost susținut de familie și prieteni când ai decis că acesta este drumul pe care vrei să-l urmezi?
R: Când ieșeam cu prietenii afară eram mereu un grup de artiști. Unul dansa, altul cânta, celălalt făcea beatbox și tot așa. Și într-o zi, ne prosteam, puneam muzică rap și cântam și mi-a venit rândul să încerc rap pe o melodie de a lui Spike. Spre mirarea mea și a prietenilor mei, mi-a ieșit din prima și suna chiar bine. Pot spune că nu eu am ales să devin rapper, ci a venit treptat și natural. Muzica m-a ales pe mine.
O altă întâmplare care m-a determinat să cred că asta îmi e vocația, a fost când m-am dus la un studio de înregistrări din Galați, să îmi înregistrez prima mea piesă „Evoluat”. Făcând pentru prima dată asta îți dai seama că emoțiile au fost uriașe și totuși mi-a ieșit din prima. Nu a fost nevoie să redăm nicio dublă. Producătorul a fost șocat și nu îi venea să creadă că nu mai pusesem piciorul într-un studio până acum. Asta chiar mi-a dat încredere în forțele proprii.
Î: Ai un plan concret de viitor?
R: Categoric nu. Am trecut prin anumite lucruri care m-au învățat să nu-mi creez așteptări și să nu îmi fac planuri pe termen lung. Nu vreau să o numesc depresie, dar a fost ceva care m-a maturizat.
Î: Ce sfaturi le-ai oferi tinerilor care vor să fie ca tine? Să plece pe același drum?
R: Poate va suna cam dur, dar dacă vezi că pe parcurs nu te regăsești, mai bine renunți. Nu spun să nu lupți pentru visul tău, dar dacă vezi că nu e stilul tău mai bine te orientezi spre altceva. Să dau un exemplu concret, că să nu fiu înțeles greșit, dacă să zicem că cineva vrea să cânte despre arme, femei și luptele de stradă din bande, dar ei locuiesc cu părinții și merg la școli private, e destul de greu să livrezi ceva care să aibă și un mesaj. Dar dacă simți că asta trebuie să faci și simți că inspiri oamenii din jurul tău atunci luptă cât de tare poți tu pentru asta.
Î: Putem spune că ai și avantaje și dezavantaje cu muzică? Care sunt?
R: Pot spune că în România am mai multe dezavantaje. Glumesc. Sunt de părere că bani și cariera poți să faci oriunde. Zicând că în România nu poți face din muzică o carieră îți impui limite. Trebuie să te orientezi și să te adaptezi în funcție de locul în care ești. Și cred eu că un artist talentat care are și puțină înclinație pe partea de negocieri și business nu poate muri de foame.
Î: Poți spune că ai un idol sau cineva care să te inspire enorm?
R: Mă așteptam la întrebarea asta. Acesta ar fi XXXTentacion. În perioada mea mai dificilă, el a scos un album și melodiile acelea m-au ajutat efectiv să trec peste. M-a inspirat enorm pentru că nu am văzut la nimeni în viața mea o schimbare atât de mare precum am văzut la el. De la omul acela furios care cânta despre violență și avea videoclipuri agresive cu bătăi, la persoană care a fost în ultima perioada înainte de moartea sa. Parcă își găsise pacea, un loc interior liniștit. Asta vreau să ating și eu. Atât de mult m-a ajutat să trec peste acea perioada din viața mea încât atunci când am primit telefon că a murit, am simțit că mi-am pierdut un prieten drag… ca și cum ar fi fost fratele meu. Ultima mea piesă, ,, Tablou” este un tribut în cinstea lui.
În încheiere, un lucru care m-a impresionat la Claudiu, ceea ce îl face diferit în ochii mei este integritatea de care dă dovadă. El nu creează ceva care să prindă, ceva care să fie în trend. Preferă să rămână autentic, original, practic pur. Își pune mereu inima pe tavă și transmite ascultătorilor săi o multitudine de emoții. Cu puțin timp în urmă, lansase o piesă cu un videoclip care nu-l reprezenta. S-a lăsat influențat și a regretat. A luat decizia de a-l șterge pentru a lăsa oamenii să-l cunoască pe adevăratul Claudiu.
Pe lângă asta, știe să accepte și un feedback negativ. E mereu dornic să se perfecționeze, să evolueze și este modest. În ciuda hate-ului pe care l-a primit odată cu lansarea primei melodii a continuat să ajungă până în punctul în care se află astăzi. Cum a spus și el, „asta a venit ca o palmă care să-mi arate ce se întâmplă dacă vreau să fac asta. Să fiu pregătit”. Chiar dacă societatea este rigidă cu acest gen de muzică, Claudiu își lasă talentul să elimine prejudecățile.
Autor: Ligia Cehan
