Artistă rap din Arabia Saudită

Artistă rap din Arabia Saudită, arestată pentru piesa în care spune că femeia musulmană e frumoasă!

"în Texte" by

O artistă rap din Arabia Saudită, a fost arestată pentru că a scos o piesă în care femeile din Mecca sunt „frumoase”, „dulci” și „bomboane”, iar punctul pe i a fost pus de către aceasta spunând că sunt „puternice”, lucru care a forțat autoritățile Arabiei Saudite să ia măsuri.

Autorităţile arabe au ordonat arestarea artistei rap Asayel Slay, după ce tânăra cântăreaţă a lansat videoclipul piesei „Mecca Girl”

Frumos, foarte frumos. În secolul 21 încă mai avem astfel de mentalități! Dacă Arabia Saudită era țara care oferea acum câțiva ani o reformă în ceea ce privește Drepturile Femeii, totul se năruiește printr-o știre ca asta. O rapperiță, o tânără cu mult curaj a cântat despre femeile musulmane și le-a adus acestora câteva cuvinte de laudă, nimic special (pentru noi). Ba chiar a purtat tradiționalul hijab, iar piesa a fost, poate, una dintre cele mai cuminți, fără insulte, nuditate sau obscenitate.

În schimb, autoritățile s-au simțit lezate și amenințate de cuvintele artistei. „Frumoase”, „puternice” și „dulci”, se pare că reprezintă o adevărată amenințare pentru masculul feroce musulman. Așa cum Koreea de Nord preferă bezna minții pentru toate categoriile sociale, la fel în Arabia Saudită se preferă îndobitocirea. Crasă, îngustă, gri și dezordonată. Cu mici accese de furie și impertinență, poate chiar ignoranță.

Prostia nu s-a oprit la „desființarea” tinerei.

A continuat ca guvernatorul din Mecca, Khaled al-Faisal, să ordone, da, să ordone, arestarea oamenilor care au realizat videoclipul, afirmând că „insultă obiceiurile Mecca”. Analizată, întoarsă pe toate părțile și ferm publicată, opera cântăreței nu conține nici o urmă de vulgaritate, nici expresii indecente sau posturi ce ar putea face de rușine comunitatea din care vine.

Arabia Saudită, țara care vrea să scoată ușor capul din lumina sumbră pe care le-o oferă acțiunile altor vorbitori de limbă arabă, teroriști și cei care întrețin un război urât în Siria și țările din jurul său, pare că nu face altceva decât să prezinte o realitate imaginară, în care ieșitul din comun (din perspectiva noastră) să fie normalitate, și anume persecuții ale genului, diferențe de culoare și etnie, iar acum, privarea libertății de exprimare. Probabil ne vom trezi târziu, mult prea târziu, când nu va mai fi nimic de făcut.

Voi fi solitar cu cei din social media care au distribuit știrea și au postat alături #Mecca_Girl_Represents_Me!

Și, totuși, chiar atât de jos pe scara socială să fie femeia musulmană? Chiar atât de incapabili de dezvoltare a gândirii în afara cutiei suntem? Bun, înțeleg că religia lor este de așa natură, că au un anumit cult și că principiile lor de viață sunt altfel decât ale noastre, dar hai să gândim puțin la rece. Știm că femeia poate reuși orice își propune, de la independență financiară, la stabilitate emoțională, ca să nu depinzi de nimeni, nici măcar de sentimentele tale. Se zice așa, și se zice bine: lasă sufletul să te ghideze, dar mai consultă și mintea.

Păi bun, și atunci, în 2020, dacă o femeie zice despre o altă femeie că este puternică, deșteaptă și frumoasă, vorba Addei, ordonăm să fie arestată? Dacă zicea în melodia aceea că bărbatul musulman e puternic, deștept, bla bla, ajungea hit? Îl promovau? Așa gândim, nu? Să nu, care cumva să fie complimentată femeia musulmană, că se ajunge la închisoare.

ARE YOU FUCKING SERIOUS?

Facem o paralelă cu România. Zilele trecute a fost restricționat videoclipul Loredanei, cel cu sex pe canapea, unde era vorba despre o iubire virtuală, iar mesajul central era că iubirea nu e doar sex pe canapea. Bun. A fost restricționat pentru nume, deoarece căutările titlului duceau la adrese nepotrivite minorilor. Așa e pe la noi.

Găsești aici videoclipul restricționat de youtube al Loredanei.

Ne întoarcem la musulmani. Un clip care LĂUDA femeile, de o decență necontestabilă este șters de pe YouTube, iar cântăreața și toți cei care au participat la realizarea clipului sunt arestați. Așa e la musulmani. Femeia la cratiță, cu privirea mereu în pământ, care împarte bărbatul cu alte 3,4 neveste. Ferească cerul să primească un compliment femeia musulmană, că-i grav. Atât de denigrat este sexul frumos acolo. Căci vorba aia, sexul puternic și sexul frumos, de care ne putem bate joc, că e irelevant, nu? Nu merită un amărât de ,,ești frumoasă”. Ei bine, știți ceva?

Absolut fiecare femeie de pe planeta asta este frumoasă în felul ei, unică, indiferent de cine este, ce meserie are, de unde vine. E femeie, și NIMENI nu are dreptul să denigreze o femeie, să-i suprime drepturile, să uite că și ea are nevoie de recunoașterea meritelor sale. Și dacă e să fiu misogină, dintr-o femeie veniți și voi, deștepților, puternicilor, bărbaților. O femeie v-a educat, v-a crescut, a fost acolo când erați niște copilași care se jucau în nisip. Fără o femeie, n-ați rezista o zi. Așa că da, este frumoasă femeia, este cum vrea ea să fie. Și nimeni nu poate contesta asta. Indiferent cât hate o să am pentru că mă veți considera feministă. Pe artista respectivă o susțin. Celor ce au ordonat arestarea le adresez o întrebare: ce reprezintă mama voastră pentru voi?

Autori:

Raul Peterlin

Gabriela-Luigia Sterie

Peterlin Cristian-Raul are 18 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XII-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi de misterele istoriei. Apreciază arta și filmele vechi.

1 Comment

  1. Bărbații musulmani, in general, şi toți ceilalți bătuți în cap, de exemplu idolii Danei Budă’rău, bătuți la cur până vor realiza şi aceştia că nimeni nu le datorează absolut nimic. Dacă nici aşa nu vor pricepe “aluzia”, loviți ca pe coasă-n gură.

    Cât despre ideea “Fără o femeie, n-ați rezista o zi.” … tanti, las-o jos că măcăne. Datorită mamelor care sunt atât de mămoase uneori omenirea a devenit atât de copilăroasă.
    Privesc animalele, care am fost şi noi cândva, şi mă minunez nu la faptul că de exemplu:
    – mânzul este educat din pântecul iepei şi din prima zi deține deja enorme informații despre cum trebuie să se țină după mă-sa;
    – puiul de şarpe nu-şi va vedea părinții şi totuşi rezistă mai mult de o zi;
    Ci sunt uimit de diferențele dintre noi. Cât de lipsit de apărare este puiul de om. Până şi pisicii au gheare din prima zi şi ştiu să muşte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi