Lorelai

Lorelai

"în Poezie și literatură" by

Bolta-ntunecată a mai pierdut o stea
Ieri seară un înger a mai căzut,
L-a îmbrățișat oferindu-i iubirea
Și îi părea atât de cunoscut…

În căsuța de pe deal, la icoană se așază
O tânără fecioară cu părul moale și bălai.
Defilând în întuneric, doi ochi roșii o veghează
Și-o admiră în detaliu pe frumoasa Lorelai

O lumânare mică luminează-n întuneric,
Umbra lui neagră și plină, se reflectă pe pereți
O privește și zâmbește cu un rânjet ezoteric,
Iar pe corpul lui masiv se ivesc roșii peceți

Zeci de nopți a așteptat, el în taină o iubea,
Iubea ochii albaștri, părul blond și buzele-i moi.
După veacuri de-așteptare, inima în piept bătea,
În gând se ivi dorința: să trăiască amândoi.

Copila se cufundă-n rugăciune, murmură
Gândul ei este departe, la Preabunul Dumnezeu
Ea-și dorește iubire, el un hoț gândul îi fură
Și din demon se preface într-un chipeș semizeu

Te iubesc-șoapta ce străpunge liniștea deodată
Și din rugă fu-ntreruptă, peste umăr îl zări,
Părul brun, iar fața-i albă, ca o marmură curată,
Ochii ei timizi și blânzi cu uimire îl privi.

Ea speriată, el nerăbdător, privirile-și întâlnesc,
Frumusețea ei îl uimește, inima i se înmoaie
Pentru el e o ambiție, pentru ea-i ceva firesc
Și în gest de iubire, el genunchii își îndoaie.

Între el și între dânsa se-nfiripă o poveste,
Lăcrimează de emoții, ochii ei mici și albaștri
Adânc pătrund, câteodat’, în ochii lui cei mari și negri
Și la pieptul lui o strânge cu o dragoste fierbinte.

Pierduți undeva în noapte, printre lumini și umbre
A simțit căldura ei cuprinzând palma mâinii lui,
Degetele-i încordate cuprind talia ei subțire,
Fermecați unul de altul se pierd în ritmul dansului.

Inimile lor băteau într-un ritm fermecător
Cu fiecare pas, parcă, dansau în zbor
Un demon și-o prințesă s-au sărutat cu patos
Emoții i-au cuprins, în inima lui era haos…

Dimineața a sosit, momentele se scurg
Și din ochii ei de copil, lacrimi fierbinți curg,
Demonu-i atins de primele raze de soare,
A iubit, dar acum e mistuit. Și moare…

-Chip de marmură frumos
Ce din demon te-ai făcut
Mi-ai lăsat amorul dureros
Și ai dispărut în mod tăcut.

Plecat-ai tu în zări albastre
Sau-napoi în neguri negre,
Luat-ai tu simțirile noastre
Le-ai luat, hoțule, fără a cere.


Autor: Fetinca Florin

Salut! El este Florin și îți mulțumește pentru ca i-ai citit articolul. Pasionat încă de mic de arta scrisului, el compune poezii și își exprimă opinia în scris despre ceea ce simte, iar mai nou se ocupă de știri. A absolvit Colegiul Național ,,George Coșbuc" Năsăud, profil Mate-Info, iar acum studiază Ingineria Economică în cadrul UTCN. Multă lume l-a întrebat cum de a ales să studieze științele reale, având înclinația spre a scrie, astfel că motto-ul lui în viață este: ,,Fii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume"!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi