Îngeri ai cruzimii din Germania nazistă

"în Texte" by

Nu am nicio îndoială de faptul că fiecare dintre noi am auzit măcar o dată de Adolf Hitler și de ideologia și practica politică pe care acesta o susținea cu ardoare între anii 1933-1945 în Germania. Această mișcare politică este cunoscută sub numele de „nazism” sau „național-socialism”. Nazismul reprezintă un regim politic totalitar care are la bază trăsături precum rasismul, antisemitismul și anticomunismul.

Sunt sigură că până acum te-ai întâlnit cu acești termeni de peste o mie de ori. Știu că te-ai săturat să îți tot povestească profesorul de istorie în repetate rânduri aceleași lucruri. Că doar asta se întâmplă la școală.

Suntem închiși într-o cutiuță și modelați ca o bucată de plastilină până ne pierdem și ultimul gram de curiozitate.

Suntem nevoiți să stăm cuminței în bancă, fără să scoatem vreun sunet. Suntem îndrumați să ciulim urechile pentru a asculta cum s-au desfășurat evenimente din trecut, în timp ce pe măsură ce creștem, ni se adaugă tot mai multe detalii. Detalii care uneori nu ne interesează. Detalii care uneori nu fac altceva decât să ne limiteze. Detalii care ne obligă să rămânem la același lucru, din nou și din nou.

De data aceasta, eu vreau să îți prezint câteva detalii care să te scoată puțin din cutiuța ta, care să îți trezească interesul, detalii din Germania.

Săracul, de cât timp l-ai lăsat să doarmă, mai ține minte cum arată lumina zilei?

Și nu, nu văzută prin geamul acela mic, la care abia ajunge dacă se ridică pe vârfuri. O lumină văzută bine și clar, așa dinafara cutiuței în care îl tot ții captiv.

Acum că m-am abătut atâta de la drum, haide să nu mai pierdem timpul și să îți fac cunoștintă cu o mână de femei care obișnuiau să lucreze în lagărele de concentrare din Germania nazistă.

Irma Grese este unul dintre cele mai sonore nume când ne referim la femeile care lucrau în cadrul lagărelor de concentrare din Germania nazistă. Aceasta susținea în una dintre confesiunile sale că inițial își dorea să devină infirmieră, însă a fost refuzată. S-a oferit voluntar la Ravensbrück, iar mai apoi a fost promovată ca și gardian la Auschwitz. Acolo participase și la selectarea prizonierilor care urmau să fie duși în camerele de gazare.

În martie 1945 aceasta se afla la Bergen-Belsen, unde a fost capturată de Armata Britanică împreună cu alți membri ai trupelor SS.

Cu toții au fost găsiți vinovați pentru modul brutal de a trata prizonierii și chiar pentru uciderea acestora, fiind condamnați la moarte prin spânzurare. Irma Grese a fost cea mai tânără femeie executată conform legislației engleze din secolul XX, rămânând în istorie sub porecla „Die Hyäne von Auschwitz”.

Dorothea Binz a fost o femeie din cadrul trupelor SS (Schutzstaffel), fiind totodată și gardian în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

A avut roluri succesive în ceea ce privește munca ei la Ravensbrück, lucrând la bucătărie, spălătorie și ajungând să supravegheze buncărul unde erau ținuți prizonierii. Lucra sub privirea unor gardieni, având graduri mai înalte decât acestea, precum Maria Mandl, Johanna Langefeld sau Anna Klein. În ciuda acestui fapt, Dorothea s-a făcut remarcată datorită abuzului pe care îl manifestase în mod constant față de femeile de la Ravensbrück. Acestea erau pălmuite, biciuite, lovite sau uneori împușcate.

Între 1943 și 1945 a antrenat peste 100 de femei. Ele urmau să devină unele dintre cele mai nemiloase femei care lucrau ca și gardieni într-un lagăr de concentrare. Printre învățăceii lui Dorothea se număra și Ruth Neudeck.

Dacă tot am adus vorba de Ruth Neudeck, dă-mi voie să așez pe aici și câteva cuvinte despre ea.

După cum am menționat și mai sus, aceasta a fost antrenată de Dorothea Binz, respectiv în iulie 1944, când a ajuns la Ravensbrück. În scurt timp, a reușit să își impresioneze superiorii, dând dovadă de o brutalitate de neclintit. La sfârșitul lui iulie 1944 a fost deja promovată la gradul de „Blockführerin”, fiind cunoscută drept unul dintre cei mai nemiloși gardieni de la Ravensbrück.

În decembrie 1944, aceasta a beneficiat de încă o promovare și a fost transferată la Uckermark, un lagăr de dimensiuni mai mici situat în apropiere de Ravensbrück. Prizonierii acestui lagăr erau tinere femei cu vârsta cuprinsă între 16 și 21 de ani. Între 1945 și 1948 Ruth și-a petrecut timpul în închisoare, în timp ce Armata Britanică a investigat acuzațiile aduse împotriva ei. A fost declarată vinovată, aceasta chiar mărturisind faptele pe care le-a comis.

Se crede că a fost implicată în selectarea și executarea a peste 5000 de femei și copii.

Ruth Neudeck a fost executată în data de 29 iulie 1948 de către Albert Pierrepoint.

Nu am de gând să îți mai umplu capul cu date estimative, cu fel și fel de bazaconii sau cu o sumedenie de informații legate de Germania nazistă, care oricum ți se vor șterge din memorie. Mă consolez cu gândul că poate, poate ți-am gâdilat interesul și te-am pus puțin pe gânduri. Însă dacă nu, dă-mi voie să mai fac o mică paranteză referitoare la lumea în care trăim.

Trăim într-o lume încă dominată de violență, discriminare și indiferență, în care poți fi tu omul care aduce o schimbare.

Poți fi tu omul care pune mai presus sentimentele celor din jur! Oferindu-le șansa de a învăța ce înseamnă să trăiești învăluit în iubire, empatie și bunătate. Gestul mărunt pe care tu îl faci azi poate ajuta în construirea omului de mâine.

Așa că, de ce să nu ne ajutăm unii pe alții? De ce să ne chinuim singuri și să așteptăm ca omul de lângă noi să clacheze? De ce, când am putea face exact opusul? Deschide ochii! Spală-te frumos pe față, că poate așa vezi și tu lucrurile mai clar, și trezește-te la realitate. Și dacă nu îți place realitatea în care te-ai trezit, pune mâna și construiește alta.

Poate nu știi cum să îți găsești locul în lume, așa că învață de aici cum să o faci și cum să împarți bunătate.

 

Alexandra Dumitriu

 

Elevă în clasa a XII-a, profil filologie. Vreau să mă autodepășesc și să împart iubire. Îndrăgostită de lumânări parfumate și poezie. Mă pierd și mă regăsesc în cărți, filme și meme-uri.

Lasă un răspuns

"Ultimele de la POV21"

aș vrea

aș vrea…

,,aș vrea să îți pot fi val să te-nec în fericire...''
Derulează înapoi