Vas ciobit
Vas ciobit

m-ai spânzurat cu-n „parcă” și cu-n „poate”
celulă gri
de-un gând că poate vii
ești un vulcan de poezii pătate

erupi din când în când
la mine-n gând
și chipul degerat îmi smulge somnul
iubire vrei?
iubire să-ți dea Domnul!

seisme vechi răsună parcă-n strună
când ne-alergam adesea
după dealuri
și mă rupeai din basme și balauri

azi te-a cutremurat o amintire
ești doar granit
un vas ciobit
și te iubesc cred
în neștire.


Autor: Dragoș Măntoiu