Recenzie „aleea cu licurici”

"în Cărți & Filme" by

Cartea „aleea cu licurici” a autoarei Kristin Hannah a apărut la editura Litera, în traducerea din engleză a Valentinei Georgescu. Aducând în prim-plan prietenia și sprijinul reciproc, cartea prezintă povestea a două prietene, Kate și Tully.

Cum a ajuns cartea în mâinile mele?

Îmi doream de destul de mult timp cartea, iar, prin octombrie, o plimbare la Iași a fost scuza aia bună de a lua cartea, că doar nu pot pleca fără amintire. Amintirea mea a devenit amintirea altcuiva. Citind eu descrierea și răsfoind cartea, mi-a zburat gândul la o persoană pe care o iubesc enorm și care e una dintre cele mai bune prietene ever. Așa că am scris două-trei gânduri bune pe prima pagină și am dăruit-o înainte s-o citesc.

Cum începe cartea?

Ca în toate cărțile pentru adolescenți, trebuie să existe o fată populară și una timidă, care, printr-o magie, ajung prietene. Kate și Tully sunt personajele principale și cele mai bune prietene de profesie. Ajung alături prin cea mai frumoasă magie, să-i zicem așa, înțelegerea.

Tully, care a dus o viață liniștită până la 14 ani alături de bunica ei, se mută împreună cu mama ei pe Firefly Lane. Kate, care are alături o familie iubitoare și o mamă mereu gata să o înțeleagă, e furată de înfățișarea noii ei vecine. Acestea ajung prietene printr-o alegere mai puțin inspirată a lui Tully, care își va găsi într-un final liniștea alături de Kate, dispusă să ofere prietenie oricui.

Cine este Tully?

Tully este fetița crescută de bunică, care o așteaptă pe mami în fiecare zi. Deși a primit toată dragostea de care avea nevoie de la bunica și bunicul, când apare mami nimic nu mai poate omorî entuziasmul fetiței de a-și petrece timpul cu cea care avea, în mintea ei, atributul de mamă perfectă. Dar, din păcate, Tully va afla că nu-i totul așa cum își imagina ea. Va ajunge din nou la bunici. Însă, când mama ei decide că locul lui Tully e alături de ea și se vor muta, aceasta își va întâlni cea mai bună prietenă pentru următorii 30 de ani, care va fi alături de ea mai mult decât cea care pretinde a-i fi mamă.

Cine este Kate?

Kate vrea să fie tot ceea ce este Tully din momentul în care o zărește pentru prima dată. Pentru Kate, Tully expiră prin fiecare por încredere, frumusețe, curaj, pe când ea era fata timidă fără prieteni. Din momentul în care Tully a intrat în viața ei, Kate cunoaște, în sfârșit, sentimentul de adrenalină. Știe ce înseamnă să fii fata populară și devine mereu gata de o aventură pe Firefly Lane.

Vrei să știi și părerile altor adolescenți despre prietenie? Aici ai mai multe dintre părerile lor.
Ce face cartea specială pentru mine?

Dat fiind că prietenia e super importantă pentru mine și cred că fiecare are prietenul ăla la care fuge și îi povestește totul, pe care îl poate suna liniștit în miez de noapte, a cărui susținere e totul, faptul că le-am găsit pe toate transpuse într-o singură carte atinge un pic. Asta, înmulțit cu dorința mea de a citi cartea, face totul mult mai ușor de simțit. Fiecare întâmplare din carte a fost asimilată de mintea mea cu ceva ce mi s-a întâmplat și care mi-a adus prietenii mai aproape.

Ce ar trebui să te determine să citești cartea?

Pentru mine, titlul a reprezentat motivul principal. Am știut că o să-mi placă dinainte să îmi ajungă în mâini. M-am lăsat fermecată de „aleea cu licurici” înainte să pășesc pe ea. Dar, dacă nu ești genul de persoană care să se lase furată de un titlu, poate vei fi motivat de povestea prietenelor pentru totdeauna, de iubirile lor, dramele, durerile, motivele care le fac să rămână alături una de cealaltă.

Dacă îți plac recenziile de carte, aici ai și altele.
Citatele care mi-au atras atenția:

Niciodată nu e bine să stai și să aștepți ca cineva sau ceva să îți schimbe viața.

Iubirea poate fi mai fragilă decât un oscior de pasăre.

Elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în clasa a XI a, profil filologie. Îmi împart iubirea între animale, muzică rock și cărți, considerând că viața mea este un maraton de citit. Mi-am dat seama că am mult prea mult timp înainte pentru a nu da curs și acestei provocări, pe numele ei POV21.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi