Și spre apus să te-nedrepți spre al meu mormânt,
Să te apleci cu urechea ta și să auzi urletele de fericire,
Ce vin de la cei vii de sub pământ,
și să-mi atingi pământul de peste mormânt, la fel cum o făceai pe pielea mea, duminică la 2 dimineața,
ascultând, cum îți cânt din harpa coapselor mele,
Să calci pe buzele mele cu papucii tăi de catifea,
Iar eu să ți le sărut cu agonie,
Te blestem să nu calci pe alt pământ, decât pe al meu,
tu ești obișnuit să râzi la dureri,
Și eu să mă sinucid ca să trăiesc
Dar numai eu știu cum e să îți simt sufletul, în palma mea când respira,
Dar acum tu-mi vei da aer pe sub pământ, atât de rece…
în timp ce stai cu mine și eu sub tine,
În timp ce tu respiri aer și eu moarte
Autor: Andrei Druga
