urlete aruncate pe covor
mă izbesc de-o criză, încet, tandru –
mângâierea mamei uitată de mult
când mi-ai spus ultima oară că mă prețuiești?

joacă țipetele în capul meu
se sparg pahare, cântec greu lăsând în urmă,

mă agăț de-un fir de ață –
speranțe și incertitudini
ați dărâmat toți pereții dintre noi

car galaxii întregi pe umeri,
cuvintele lor sunt prea grele
manifest boala printre rânduri –
paletă de traume


singură pe lume.


Foto: Filip Andreea