urlete aruncate pe covor
mă izbesc de-o criză, încet, tandru –
mângâierea mamei uitată de mult
când mi-ai spus ultima oară că mă prețuiești?
joacă țipetele în capul meu
se sparg pahare, cântec greu lăsând în urmă,
mă agăț de-un fir de ață –
speranțe și incertitudini
ați dărâmat toți pereții dintre noi
car galaxii întregi pe umeri,
cuvintele lor sunt prea grele
manifest boala printre rânduri –
paletă de traume
singură pe lume.
Foto: Filip Andreea
